Home » Cultură » La originile bancului: gloria si decaderea

La originile bancului: gloria si decaderea

Publicat: 27.11.2009
In Romania, a cunoscut gloria in “epoca de aur”, iar de 10-12 ani, “gurile rele” spun ca “trage sa moara”. Este bancul, expresie a creativitatii orale a omului care are in spate o istorie de peste 4.000 de ani, si in opinia specialistilor s-a transformat de-a lungul timpului intr-o adevarata “forma de arta”.

O istorie a bancurilor care sa clarifice motivele care ii fac pe
oameni sa rada; cand, in urma cu cativa ani, revista americana New
Yorker i-a comandat un articol pe aceasta tema, Jim Holt s-a gandit
ca va fi o joaca de copii. O cautare rapida pe net a fost insa de
ajuns pentru ca el sa-si dea seama ca se insela: niciun jurnalist
sau exponent al comunitatii academice nu abordase inca acest
subiect intr-o maniera exhaustiva. Pentru a umple acest gol, Holt
s-a pus pe treaba, iar rezultatul anchetei sale a fost cartea „Stop
me if you heard this: A History and Philosophy of Jokes”, lansata
la inceputul acestui an. Asadar, o istorie a bancului, in
care autorul este nevoit sa se intoarca in timp pana in Grecia
antica (sec.V) pentru a reusi sa defineasca ce a insemnat bancul in
decursul secolelor, si care sunt mecanismele de natura psihologica
care-i declanseaza efectul comic.

In opinia americanului, bancurile reprezinta o forma de umor
reprezentativa pentru nasterea si moartea unei civilizatii; o
explozie verbala „condensata”, cu radacinile intr-un moment istoric
cu caracteristici precise. In plan psihologic, mecanismul este insa
mereu acelasi, de aceea orice ancheta pe aceasta tema se intoarce
inevitabil la originile rasului. De la Platon la Aristotel, de la
Cicero la Freud si Bergson, multi au incercat sa defineasca
conceptul de umor, trasandu-i caracteristicile principale si
sugerand multiple teorii, dintr-o varietate de perspective,
lingvistica, sociologica, psihologica, antropologica si teatrala.
Dar, desi bancurile exista si circula de secole, si se
„intemeiaza” mai ales pe doua teme (sex si putere), filosofii si
psihanalistii au inceput sa le dezbata efectele de-abia in timpuri
recente.
Francezul Henri Bergson de exemplu, decidea sa
dedice un intreg tratat semnificatiei comicului in 1900 (Rasul.
Eseu despre semnificatia comicului), cu cinci ani inainte ca
Sigmund Freud sa publice si el un eseu despre vorba de spirit si
relatia pe care aceasta o intretine cu inconstientul. In zilele
noastre, studiile lui Willibald Ruch, profesor de psihologie a
personalitatii la Universitatea din Zurich demonstreaza ca ceea ce
starneste rasul este decis de personalitatea fiecaruia.
Adica exista oameni cu o inclinatie de baza mai
conservatoare, cei care prefera bancurile conventionale (in cazul
carora stiu ca trebuie sa rada la final), dar mai exista si cei
satisfacuti doar de umorul absurd si ironia fina.
Pe
parcursul secolului XX, a observat Holt, tot mai multi cercetatori
s-au aplecat asupra acestei teme, fara insa a ajunge la concluzii
univoce. Si avand in vedere ca pe acest teren al bancurilor nu
exista certitudini, jurnalistul american si-a oferit contribuitia
personala la dezbaterea in curs, teoretizand ca „bancurile sunt un
produs al credulitatii umane care, in forma lor cea mai esentiala
si mai rafinata reprezinta o forma de arta”.

Cea mai veche culegere de bancuri este si ea o descoperire de data
recenta. Se numeste Philogelos si a fost scoasa la lumina de Mary
Beard, academician al Universitati Cambridge. Cartea dateaza din
secolul III sau IV d.Hr. si cuprinde aproximativ 265 de bancuri,
„brodate” majoritatea pe seama moravurilor din antichitatea romana.
„Aceasta colectie de glume stravechi contrazice mitul popular
conform caruia romanii erau toti oameni mandri si rigizi, care se
ocupau numai cu razboaiele si constructia de drumuri si bai
termale, imbracati in toga”, declara Mary Beard.

De altfel, in comediile lui Plaut (secolul III i.Ch) apar
asa-numitii „paraziti”, cei care mergeau la petreceri fara
invitatie, dar cu o foame de nepotolit si cu un carnetel unde isi
aveau notate cele mai bune replici si bancuri, spune Mario
Andreassi, profesor de Limba si Literatura greaca la Universitatea
din Bari. Menirea acestor adevarati „stramosi” ai „piscotarilor” de
azi? Aceea de a distra asistenta, facandu-i pe amfitrioni sa uite,
intre un hohot de ras si altul, de proverbiala lor rapacitate.
„Nu suntem foarte siguri, dar aceste 265 de anecdote in greaca
ar putea sa fi reprezentat un fel de carte de capatai pentru cei
care intretineau atmosfera la petreceri si banchete, in maniera
parazitilor”
, crede profesorul italian. Era, in fond, cel mai
simplu mod de a le avea mereu la indemana, dat fiind ca de cele mai
multe ori bancurile se imprima greu in memorie. In opinia lui Jim
Holt, tocmai acest ultim aspect a atras si atentia lui Sigmund
Freud, autorul uneo curioase analogii cu visele. „Oamenii uita
foarte repede atat bacurile, cat si visele ceea ce ar demonstra
originea lor comuna in inconstient. Si totusi, tot parintele
psihanalizei spunea ca intre banc si vis exista o diferenta
semnificativa: primul este facut pentru a fi inteles, in vreme ce
al doilea ramane de cele mai multe ori obscur chiar si pentru cel
care l-a visat”
, scrie jurnalistul.

Dar mai sunt bancurile de ieri accesibile omului de azi? Citite in
prezent, glumele din Philogelos sunt mai degraba rasuflate, putine
fiind cele care reusesc sa-i smulga cititorului un suras, este de
parere Andreassi. Si ce-i drept, este complicat de inteles care era
efectul unui banc citit la secole distanta, scos din context, si
fara contributia esentiala a povestitorului. Victimele predilecte
ale bancurilor au ramas insa tot cele dintotdeauna, sau pe-aproape.
Peste o suta din vorbele cu haz din Philogelos ii vizeaza
pe skolastikos, adica acei intelectuali pedanti cu capul in nori,
soarecii de biblioteca.
Nimic nou sub soare. Exista insa
si ciudatenii, precizeaza profesorul. „De exemplu, in antica
culegere de bancuri erau persiflate si categorii pe seama carora in
prezent nici prin cap nu ne-ar trece sa glumim, cum ar fi oamenii
bolnavi de hernie”
. Dar acestea sunt doar exceptii, pentru ca
multe bancuri ii vizau pe cei veniti din Kyme (Cumae) sau din
Sidon, orase „renumite” in antichitate pentru prostia locuitorilor.
„Un barbat din Kyme inota cand a inceput sa ploua. Speriat ca
s-ar putea uda, el s-a scufundat cat a putut de adanc in apa
raului”
. Nu-i asa ca aduce cu un banc cu politisti sau cu cele
care ii au in ras pe moldoveni?

Un alt banc, datat cam pe la 248 d.Hr., relateaza povestea unui
atlet care la Jocurile Seculare obtinuse rezultate slabe si este
incurajat de un spectator astfel: „Nu-ti face probleme, poate
la viitoarele Jocuri Seculare vei fi mai norocos”
. Tot
la mare moda, in Roma Antica erau si bancurile cu sclavi
.
Unul spune istoria unui cetatean roman care ar fi cumparat un
sclav, iar sclavul ar fi murit la scurt timp dupa „achizitie”.
Catranit, romanul s-ar fi plans negustorului si acesta i-ar fi
raspuns: „Ei bine, nu a murit cat timp a fost in proprietatea
mea, este o surpriza si pentru mine, crede-ma „
. Femeile, in
schimb, erau infatisate in bancuri mai mereu ca un soi de
nimfomane. Iata un exemplu din Philogelos: „Un tanar isi
intreaba soata focoasa: femeie, ce facem, mancam sau facem
dragoste? Cum ti-e voia, dar nu-i nimic de mancare, raspunde
ea”
.

Trebuie spus totusi ca in antica Grecie existau si cei
care, daca ar fi putut, bancurile le-ar fi interzis cu strasnicie:
filosoful Aristotel spunea ca „vorba de duh” nu era decat o forma
de insolenta educata, iar Platon in Republica lui recomanda nici
mai mult nici mai putin decat o revizuire a literaturii pentru a
„epura” pasajele in care zeii si eroii se „hahaiau” prea
tare.
Orice or fi crezut insa parintii filosofiei, anticii
greci n-au putut fi convinsi sa renunte la cei care-i faceau sa
rada. La Atena, incepand din secolul IV i.Ch, exista chiar si un
cerc al comicilor („Cei 60”), reuniti periodic in sanctuarul lui
Heracle de la periferia orasului. E clar: in patria seriosilor
Platon si Aristotel, „umoristii” erau unde fel de institutie. De
altfel, potrivit legendei, cei care au inventat bancul au fost
nimeni altii decat doi eroi mitologici: Radamante si Palamede.

Adevaruri incomode

In decursul Evului Mediu, arta bancului pare a fi disparut si
nici de Philogelos nu se mai aude nimic. Singurii care-si mai
permit cate un „spirit de gluma” sunt bufonii, care fac din cand
in cand uz de banc pentru a le „servi” suveranilor diferite
adevaruri incomode. Se spune ca, in 1340, bufonul regelui
Frantei Filip al VI-a ar fi fost cel care i-ar fi dat vestea
dezastrului naval suportat de flota franceza la Écluse, printr-un
banc.

„Lasii astia de englezi!. „Ce vrei sa zici?”intreaba regele.
„Cum ce vreau sa spun? N-au avut curajul sa se arunce in mare ca
vitejii soldati francezi, care au sarit din nave lasandu-le in voia
dusmanului, si acesta nu si-a aratat nicio intentie de a-i
urmari”
. Totusi, „revirimentul” bancului nu va surveni decat
de-abia in a doua jumatate a secolului V, cand culegerile de snoave
se vor raspandi ca ciupercile dupa ploaie, poate si dintr-o ratiune
de natura pur „tehnica”: aparitia caracterelor mobile, care a
permis circulatia manuscriselor tiparite, doldora cu bancurile
preferate ale iubitorilor genului.

Unul dintre acestia a fost si italianul Poggio Bracciolini
(1380-1459), cel care in 1450 a adunat in a sa „Liber facetiarum”
toate bancurile (majoritatea scabroase) care circulau la Roma in
mediul pontifical.
Secretar la opt papi, pe parcursul
carierei lui de aproape jumatate de secol, Bracciolini a strans
peste 273 de bancuri si anecdote; „culese” multe in timpul
calatoriilor sale in Europa, dar mai ales la Bugiale, prestigios
„club al bancurilor”, cu sediul in palatele Vaticanului, unde
seriosii secretari papali se reuneau pentru a se dezlantui intr-o
partida de „barfe de palat”. Previzibil, succesul editorial al
lui Bracciolini nu s-a lasat prea mult asteptat si in scurt timp
culegerea respectiva facea deliciul elitelor din jumatate de
Europa. Asa-numitele „facetiae” erau „convenabil” scrise in
latina, permitandu-le fetelor bisericesti sa se bucure de ele fara
temerea ca ar putea ajunge la „prostime”, si a o corupe
.
Dupa 1600, odata cu revigorarea vietii sociale in saloanele
nobilimii si burgheziei europene, arta bancurilor a castigat o
importanta strategica. Culegerile de astfel de vorbe de duh s-au
inmultit semnificativ: „actualizate” cu grija dupa fiecare
sindrofie, au devenit cartile cele mai consultate din bibliotecile
particulare. Se mai spune insa ca nici cel mai savuros banc
nu l-ar fi putut face sa rada pe Isaac Newton: pe cat se pare, omul
de stiinta ar fi ras doar o singura data in intreaga lui viata:
atunci cand cineva l-a intrebat ce poate fi atat de util pentru
umanitate in Elementele lui Euclid.
Si nu e un banc.

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Doi activiști au aruncat cu vopsea peste pietrele de la Stonehenge, vechi de 5.000 de ani
Doi activiști au aruncat cu vopsea peste pietrele de la Stonehenge, vechi de 5.000 de ani
Descoperire revoluționară: Scanerele cerebrale prezic demența cu 9 ani înainte de apariție
Descoperire revoluționară: Scanerele cerebrale prezic demența cu 9 ani înainte de apariție
Arheologii ar fi descoperit orașul pierdut Tu’am, faimos pentru comerțul cu pietre prețioase
Arheologii ar fi descoperit orașul pierdut Tu’am, faimos pentru comerțul cu pietre prețioase
Oamenii de știință au creat cea mai subțire lentilă de pe Pământ
Oamenii de știință au creat cea mai subțire lentilă de pe Pământ
Noi cercetări arată că femeile sunt mai bine adaptate pentru viața în spațiul cosmic
Noi cercetări arată că femeile sunt mai bine adaptate pentru viața în spațiul cosmic
O mică pasăre din Noua Zeelandă ne învață despre evoluția cântecului păsărilor
O mică pasăre din Noua Zeelandă ne învață despre evoluția cântecului păsărilor
Un papirus despre copilăria lui Iisus, descoperit în biblioteca unei universități din Germania
Un papirus despre copilăria lui Iisus, descoperit în biblioteca unei universități din Germania
Un senzor implantat în creier ar putea detecta cancerul și traumatismele
Un senzor implantat în creier ar putea detecta cancerul și traumatismele
Un sindrom misterios și rar face ca organismul uman să „producă” alcool
Un sindrom misterios și rar face ca organismul uman să „producă” alcool
Test de cultură generală. Cât costă să treci prin Canalul Panama?
Test de cultură generală. Cât costă să treci prin Canalul Panama?
Andrei Pitiș vine la Update Go4it #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro
Andrei Pitiș vine la Update Go4it #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro
Perseverance „a cucerit” un nou teritoriu pe Marte! Unde a ajuns acum roverul?
Perseverance „a cucerit” un nou teritoriu pe Marte! Unde a ajuns acum roverul?
Un mare producător italian de electrocasnice extinde operațiunile din România
Un mare producător italian de electrocasnice extinde operațiunile din România
Care sunt domeniile care angajează studenți și elevi pe timpul verii?
Care sunt domeniile care angajează studenți și elevi pe timpul verii?
Prima țară din Asia de Sud-Est care legalizează căsătoria între persoane de același sex
Prima țară din Asia de Sud-Est care legalizează căsătoria între persoane de același sex
Un mare explorator ar fi putut avea sclavi. Abolirea sclaviei în SUA s-a întâmplat cu mai puţin timp în urmă decât te-ai aştepta
Un mare explorator ar fi putut avea sclavi. Abolirea sclaviei în SUA s-a întâmplat cu mai puţin timp în urmă decât ...
„Războiul apei” la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic
„Războiul apei” la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic
Mii de români au participat la festivalul „Romanian day on Broadway” în New York
Mii de români au participat la festivalul „Romanian day on Broadway” în New York