Strigoii din mitologia românească: întunecata poveste a morţilor-vii

16 07. 2010, 00:00

This browser does not support the video element.

…dupa cum ati fi tentati sa credeti la prima vedere; cele doua denumiri trimitand, de fapt, la entitati malefice diferite. Si daca strigoiul nu-i e frate moroiului, moroiul, in schimb, pare mai apropiat statutului de odrasla, de copil al strigoiului, fara a-i fi urmas direct al acestuia. Iar cum „copii” trebuie lasati din politete inainte, voi insista putin asupra diferentelor dintre cele doua tipuri de duhuri malefice far’de odihna.

Deseori, chiar si in anumite regiuni ale Romaniei rurale, se confunda cele doua denumiri. In trecut, studiile de teren efectuate de folcloristi si antropologi au aratat ca sinonimia dintre strigoi si moroi nu este decat partiala. Astfel, in Bucovina si Moldova, cuvantul moroi se foloseste in raport cu strigoii morti numai atunci cand este vorba de copii strigoidizati. Dincolo de Carpati, in majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire in Tara Motilor si in zona Padurenilor din judetul Hunedoara, prin moroi (si forma sa feminina – moroinita -) se inteleg exclusiv vrajitorii (vrajitoarele) care fura laptele si mana vacilor, intr-un exemplu unic de vampirism indreptat impotriva belsugului alimentar adus de animalele domestice. In schimb, in Oltenia si in Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinsi ca daca mortul a fost in viata sa un om cu inima rea, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, atunci – inevitabil – se face moroi.

Conceptul de moroi este autentic romanesc, fiind unul dintre cuvintele care provin din daco-romana, deoarece, dupa cum a demonstrat marele folclorist Tudor Pamfile, termenul era folosit de populatia daco-romana inainte de migratia slavilor de sud in Balcani. Astfel, moroiul din graiul proto-romanesc a fost preluat de la daco-romanii cu care intrasera in contact de catre sarbi, care denumesc copii morti din folclorul propriu sub numele de Mora. Ca o paranteza edificatoare, in limbile slavice, sufixul mor-mora-more, nu are semnificatie de moarte, inca o dovada asupra influentei lingvistice a limbii proto-romanesti asupra dialectelor slave stravechi.

Regretatul antropolog Tudor Pamfile (1883-1923), unul dintre primii cercetatori romani care au studiat legendele moroilor in traditia romaneasca

*

In general, in mitologia noastra, moroii sunt sufletele copiilor omorati sau morti la nastere nebotezati. In Bucovina, se crede ca moroi devin mai ales pruncii nascuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii, de rusinea satului si a familiei. Ei nu se schimba in moroi imediat dupa nastere, ci intotdeauna dupa un interval de 7 ani impliniti de la data mortii. Atunci, in acel moment cutremurator, sufletul copilului se intoarce in groapa si striga de trei ori: „Botez! Botez! Botez!”, deoarece lipsit fiind de taina initiatica a botezului intru Hristos, sufletul pruncului rataceste chinuit intre lumi si sufera neincetat pentru ca i s-a refuzat brutal dreptul la viata si nici nu a primit botezul binefacator, care l-ar fi ajutat sa odihneasca in Lumea Dreptilor, sufletul sau fiind fara de pacate.

In cazurile in care pruncul a fost ucis cu buna stiinta de cea care i-a fost mama, razbunarea acestuia ia proportii cumplite. Sufletul copilului decedat iese din mormant sub forma unei coloane inalte de lumina si isi incepe cutreierarea lipsita de ragaz. Pruncii moroi ies in fiecare noapte din mormintele lor si isi chinuie mamele, provocandu-le neplaceri si pagube felurite. Moroii isi tortureaza mamele in somn: se aseaza pe pieptul lor si le innabusa respiratia, inducandu-le, in acelasi timp, cosmaruri.

In legendele populare romanesti se spune ca o mama care a avortat sau si-a ucis copilul dupa nastere, nu are liniste nici pe lumea cealalta, fiind osandita sa fie pusa la Talpa Iadului pentru a fi spanzurata de limba, iar copii pe care i-a ucis, vor veni sa o chinuie necontenit, transformandu-se in serpi care o musca fara mila.

De obicei, conform oranduielii bisericesti, copii morti si nebotezati nu sunt primiti sa fie ingropati in cimitir langa toti crestinii, ci primesc un colt al tintirimului. Sufletele pribege ale copiilor ratacesc triste intre lumi, fiecare avand o traista, o oala si un bat primit de pomana de la mamele lor. In traista, copilasii morti pun toate alimentele rituale pe care le primesc in mod simbolic de la copiii vii. Oala o umplu cu apa, capatata tot din pomeni, iar cu batul se apara de sufletele celorlalti copii-moroi, care vor sa le fure tot ce primesc, fiindca mamele lor au uitat de ei si n-au dat nimic de pomana pentru sufletele lor. Pentru linistea lor, trebuiesc stropiti cu agheazma, inainte de a fi inhumati. Tot pentru odihna bietelor suflete, trebuie sa li se faca parastase la Mosii Duminicii Mari (12 iunie).