Prima pagină Cultura

Diplomaţia urşilor panda - când animalele fac politica

Mihaela Stănescu 03.31.2011 | ● Vizualizări: 1057
Diplomaţia urşilor panda - când animalele fac politica     ursi panda, china, diplomatie, politica, animale + zoom
Galerie foto (9)

Demult de tot, în anul 797, povestesc două cronici vechi, califul din Bagdad, Harun al-Rashid, din dinastia Abbasizilor, i-a trimis în dar împăratului Carol cel Mare al francilor un animal neasemuit: un elefant alb. Din solia trimisă califului de împăratul carolingian făcuseră parte trei bărbaţi, dar unul singur a supravieţuit drumul până în Arabia: un evreu franc, numit Isaac. Lui i-a revenit sarcina de a duce în Europa darul califului abassid.

Cinci ani a durat călătoria de întoarcere a lui Isaac, pe mare şi pe uscat, împreună cu elefantul alb, pe numele lui Abul-Abbas. În cele din urmă, în anul 802, după cum zice în latineşte cronica, "venit Isaac cum elefanto … nomen elefanti erat Abul Abaz". Documentul din care am citat se numeşte Annales regni Francorum (Cronica - sau Analele - regatului francilor), care istoriseşte întâmplări petrecute în vremea primilor regi carolingieni, între anii 741 - 829.

În cronicile abasside, în schimb, unde se vorbeşte despre domnia lui Harun al Rashid, nu se pomeneşte nimic despre elefantul alb şi nici măcar despre Charlemagne. Poate că, aşa cum susţin unii istorici, califul îl considera pe Carol cel Mare, monarhul unui ţinut foarte îndepărtat şi prea puţin cunoscut arabilor (deşi era un imperiu imens, cel mai impunător al Europei), doar un conducător de mică importanţă? Dar atunci de ce i-ar fi făcut un dar atît de valoros? Iar dacă darul n-a existat, de unde vin informaţiile rămase despre el în scrierile vremii?



Sunt întâmplări vechi, aşa de vechi încât e greu de spus câtă poveste şi cât adevăr există în aceste istorisiri.

Dar, fie că elefantul alb trimis lui Carol cel Mare a existat sau nu, istorisirea dezvăluie lunga persistenţă a unui obicei rămas din vremuri vechi şi care, iată, în era internetului şi a nanotehnologiilor, încă se mai păstrează: oferirea, în dar, de la o ţară la alta, între puternicii acestei lumi, a unor animale rare, deosebite - remarcabil exemplu de continuitate culturală, care ne leagă, pe noi şi animalele noastre, de strămoşi (şi de animalele lor, desigur).



Adesea, printre darurile princiare se găseau câini de rasă ori cai de soi, alteori şoimi şi ereţi de vânătoare, dresaţi cu pricepere, uneori, însă, şi animale sălbatice, rare şi exotice, care uimeau, cu aspectul lor straniu, pe cei ce le primeau şi, prin prezenţa lor, dovedeau tuturor legăturile celui ce le primise cu suveranii bogaţi şi puternici ai unor ţări îndepărtate - legături care erau, la rândul lor, o dovadă a puterii politice.

Ambasadorul panda

Astăzi, unul dintre cele mai cunoscute aspecte ale acestei practici a căpătat şi un nume special: panda diplomacy. Urşii panda, pe cât de rari şi ameninţaţi, pe atît de bine cunoscuţi tuturor, au devenit simbolul acestui procedeu, menit să netezească relaţiile dintre ţări, să semnifice dorinţa de cooperare, de depăşire a divergenţelor.

Se spune că obiceiul şi-ar avea originea în vremea dinastiei Tang, când împărăteasa Wu Zetian (625-705) ar fi dăruit o pereche de urşi panda împăratului Japoniei.

Republica Populară Chineză (RPC) a reînviat această practică în anii 1950, făcând din ea un instrument puternic de colaborare cu alte ţări. Între anii 1958 şi 1982, China a dăruit 23 de urşi panda unui număr de nouă ţări.

Unele dintre aceste episoade au intrat în istorie ca momente memorabile în politica internaţională. În 1972, preşedintele american Richard Nixon a vizitat China - o vizită istorică, având în vedere că Nixon era primul preşedinte american care vizita Republica Populară Chineză, la vremea aceea considerată unul dintre marii inamici ai SUA. A fost o mişcare îndrăzneaţă din partea lui Nixon (care, în SUA, îşi clădise succesul politic, în bună măsură, pe convingerile sale anticomuniste) şi a marcat începutul normalizării relaţiilor sino-americane, deteriorate după al Doilea Război Mondial. Acum, reprezentantul bastionului capitalismului, SUA, venea să viziteze o ţară comunistă şi să poarte discuţii cu preşedintele acesteia, Mao Zedong.



A fost, orice s-ar spune, un moment măreţ; a meritat întreaga atenţie care i s-a dat pe plan internaţional şi nu degeaba această vizită şi cea făcută de Nixon în URSS, în acelaşi an 1972, sunt considerate cele mai însemnate realizări diplomatice din timpul mandatului său.

Ca urmare a acestei vizite şi ca un semn că dorea îmbunătăţirea relaţiilor cu SUA, China a oferit în dar Statelor Unite doi panda, Ling-Ling şi Hsing-Hsing - gest considerat drept un succes diplomatic uriaş. Ursuleţii s-au bucurat de o imensă popularitate în America: 20.000 de persoane au venit să-i vadă în prima zi în care au fost expuşi la Grădina Zoologică Naţională din Washington şi au primit peste 1 milion de vizitatori în primul an.

Preşedintele Nixon a răspuns gestului trimiţând şi el un dar - tot o pereche de animale: doi boi moscaţi, mamifere tipice faunei arctice nord-americane.

Succesul acestui schimb diplomatice de daruri însufleţite a fost atât de mare în universul politicii internaţionale, încât şi alte ţări au încercat să-şi amelioreze relaţiile cu China prin mijlocirea aceluiaşi simbol. În 1974, în cursul vizitei sale în China, primul ministru britanic Edward Heath a cerut el însuşi o pereche de panda pentru Marea Britanie. Chia-Chia şi Ching-Ching au sosit la Grădina Zoologică din Londra câteva luni, mai târziu, spre marea încântare a publicului britanic.

Nu toată lumea vrea un panda

Instrument de colaborare diplomatică, în general în sens pozitiv, oferirea de urşi panda a putut fi, totuşi resimţită uneori şi ca un instrument de presiune aşa cum s-a întâmplat cu încercarea de a oferi Republicii Chinei (Taiwan) o pereche de panda, în anul 2006.

(Precizare: Taiwan este o insulă situata în estul Asiei, la sud-est de China continentală, fiind cea mai mare dintre insulele care intră în componenţa Republicii Chinei - a nu se confunda cu Republica Populara Chineză, China noastră cea de toate zilele. Alte insule din acelaşi arhipelag sunt Pescadores/Penghu, Quemoy/Kinmen/Jinmen şi Matsu. În accepţia obişnuită, se foloseşte termenul Taiwan pentru a desemna Republica Chinei, atât din motive istorice - aici s-au refugiat conducătorii mişcării anti-comuniste din China -, cat şi pentru faptul că alte insule aflate sub administrarea Republicii Chinei au dimensiuni nesemnificative, în comparaţie cu Taiwan.

În 1949, în urma războiului civil din China, formaţiunea naţionalistă Kuomintang, de orientare anti-comunistă, s-a retras în Taiwan după instalarea regimului comunist în China. Republica Chinei a devenit o ţară capitalistă, în vreme ce în China s-a instaurat comunismul. China continuă şi astăzi să privească Taiwan-ul ca aparţinându-i, motiv pentru care relaţiile dintre cele două ţări sunt oarecum încordate.)



Partidul aflat atunci la conducerea Taiwanului susţinea independenţa acestuia şi respingea unirea cu RPC, iar insistenţa Chinei de a trimite cei doi panda era privită ca o încercare de a impune Taiwanului cooperarea cu o ţară cu care acesta avea mari divergenţe politice şi de simboliza o unificare pe care Taiwanul nu o dorea. Rezistenţa întâmpinată de China a fost cu atât mai mare, cu cât numele celor doi panda trimiteau cu gândul la chestiunea reunificării: urşii se numeau Tuan Tuan şi Yuan Yuan (fuseseră botezaţi astfel în China), iar combinaţia celor două nume, Tuan Yuan, înseamnă "reunire".

Au urmat luni de tratative, tergiversări şi stres şi, în cele din urmă, guvernul taiwanez a dat un răspuns diplomatic, prin care respingea oferta Chinei. În termeni politicoşi, preşedintele taiwanez ruga guvernul chinez să lase urşii panda liberi în habitatul lor natural, deoarece, dacă ar fi fost puse în cuşti şi trimise în dar, aceste animale ar fi fost nefericite.

O schimbare de guvern în Taiwan, în 2008, a adus după sine şi o schimbare de situaţie: Kuomintang, partidul ajuns la putere (culmea, era acelaşi partid care plecase din China în urmă cu 6 decenii, pentru că nu era de acord cu instaurarea comunismului), a hotărât să accepte darul Chinei. Foarte repede, în ultimele zile ale anului 2008, cei doi panda au ajuns la grădina zoologică din Taipei, capitala Taiwanului. În ce mod va influenţa acest dar relaţiile dintre cele două ţări rămâne de văzut.

Panda de închiriat

În anii 1980, China a adoptat şi o altă formă de colaborare diplomatică prin mijlocirea aceloraşi animale: a început să închirieze exemplare de panda uriaş, pe perioade de mai mulţi ani, unor grădini zoologice din străinătate. (În conformitate cu tratatele internaţionale privind regimul aparte al acestei specii, toate exemplarele de urşi panda din grădinile zoo ale lumii - inclusiv cele născute în acele grădini zoo - aparţin statului chinez şi se consideră a fi închiriate stabilimentelor respective din străinătate, în schimbul unei sume de bani. O parte din banii astfel obţinuţi sunt folosiţi de China pentru finanţarea unor programe de protecţie a acestei specii.)

Astfel, în 2008, China oferea, pentru o perioadă de 10 ani, Japoniei o pereche de urşi panda, care urmau să locuiască la grădina zoologică Ueno, din Tokyo. Vestea a fost anunţată în cursul vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao în Japonia, în 2008 şi a picat cu atât mai bine, cu cât ultimul panda din acest zoo, un mascul în vârstă de 22 de ani, numit Ling Ling, murise cu doar cîteva zile înainte.





Cât de puternic este acest simbol şi ce importanţă are în netezirea relaţiilor Chinei cu alte ţări se poate constata din declaraţia atribuită preşedintelui Hu Jintao, care ar fi spus că urşii panda ce urmau să fie aduşi la Tokyo "sunt un simbol al legăturilor prieteneşti dintre Japonia şi China." Cele două cadouri vii au sosit în Japonia pe 21 februarie 2011, aşteptaţi de locuitorii din Tokyo cu nerăbdare şi cu multe semne de bun-venit: în jurul gării Ueno, o adevărată pădure de bannere colorate exprima bucuria localnicilor de a-i primi pe cei doi panda şi pretutindeni oamenii erau întâmpinaţi de imagini ce aminteau de mult-aşteptaţii vizitatori - abţibilduri, suveniruri; pînă şi nişte feluri de mâncare speciale, inspirate de înfăţişarea urşilor panda, erau disponibile în restaurante.

Iniţial, perechea urma să fie înfăţişată publicului pentru prima dată pe 22 martie, însă cumplitele întâmplări din 11 martie şi din zilele care au urmat (cutremurul, tsunami, accidentele de la centrala nucleară Fukushima) i-au determinat pe responsabilii grădinii zoologice să amâne evenimentul, până când lucrurile se vor linişti într-atât încât oamenii să fie din nou în stare să se gândească la plimbări şi vizite la zoo.

Peşti şi alte cadouri diplomatice vii

Recent, China şi-a lărgit gama de "cadouri animale" dăruind Hong Kong-ului, cu prilejul Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008), cinci exemplare de sturioni chinezeşti, o specie străveche şi rară de peşti. Cele cinci exemplare - simbolizând cele cinci cercuri olimpice - fac parte din prima generaţie de sturioni crescuţi în captivitate de specialiştii chinezi, în încercarea de a salva specia şi de a repopula cu ea apele Chinei.



Apăruţi pe Pământ acum 140 de milioane de ani, în vremea dinozaurilor, aceşti peşti sunt azi, din păcate, ameninţaţi să dispară, pe măsură ce poluarea, construirea barajelor şi alte amestecuri ale oamenilor în viaţa lor le distrug habitatele şi le tulbură modul de trai.

Iar văzând ce preţ pun chinezii pe animalele rare date în dar, şi alte ţări au luat iniţiativa de a recurge la astfel de cadouri diplomatice. În 2009, guvernul Republicii Seychelles a oferit Chinei două exemplare de ţestoase de Aldabra - Aldabra fiind un atol (insulă coralieră) din arhipelagul Seychelles. Animalul cu pricina e una dintre cele mai mari specii de ţestoase din lume, unii masculi putând cântări peste 250 kg şi arătând impresionant cu carapacele lor de peste un metru lungime.



Darul a fost făcut cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea Republicii Populare Chineze, dar şi în semn de recunoştinţă pentru ajutorul dat de China, care a sprijinit - financiar - participarea Republicii Seychelles la Expoziţia Internaţională de la Shanghai, din 2010.



Şi iată cum caii, şoimii şi elefanţii care, cu veacuri în urmă, soseau de la o curte regală la alta, aducându-şi - prin valoarea şi simbolurile ce le erau atribuite de om - contribuţia la înnodarea legăturilor politice şi influenţând astfel (cât de mult, e greu de spus) mersul istoriei, îşi au, în arena politică actuală, urmaşii lor, întruchipaţi în ţestoasele, peştii, urşii panda şi cine ştie ce alte vietăţi care "ung" complicatele rotiţe ale mecanismului relaţiilor internaţionale - neaşteptată misiune, dar care arată bine cât de strânsă, profundă şi variată în manifestări este relaţia noastră cu animalele planetei.