Salvatore Giuliano – mafiotul devenit haiduc

24 11. 2011, 00:00

Turi – Fulgerul Chipeş

„Ultimul cavaler al Siciliei”, „Fulgerul Chipeş” sau „Banditul Gentilom”, cum l-au denumit cu afecţiune ţăranii sicilieni, a văzut lumina zilei pe data de 16 noiembrie 1922, în cătunul Montelepre din provincia Palermo.
„Scorpion” tipic prin caracter şi manifestare, Salvatore Giuliano a fost cel de-al patrulea copil al lui Salvatore şi Maria Giuliano, care formau imaginea vie a unei familii sărace de agricultori insulari. Prietenii de joacă şi colegii de şcoală de mai târziu l-au îndrăgit instinctiv, fiind cuceriţi de caracterul justiţiar şi idealist al haiducului de mai târziu, şi l-au numit, în dialectul sicilian, cu diminutivele de Turi şi Turiddu.
Copil inteligent şi mereu primul la învăţătură între colegii săi de clasă, Turiddu a beneficiat de o educaţie primară, fiind totuşi nevoit să abandoneze şcoala. Tradiţia locului, dar mai ales sărăcia familiei sale, i-au impus să lase în urmă pentru totdeauna porţile şcolii.

Avea doar 13 ani când a început să lucreze pământul alături de tatăl şi fraţii săi mai mari. Munca câmpului l-a exasperat rapid. Prin urmare, tânărul i-a cerut unui unchi îndepărtat să-l ia cu sine, drept cărăuş de butoaie cu ulei de măsline.
Activitatea sa zilnică consta acum în parcurgerea drumurilor bolovănoase ale Siciliei, hurducăit în căruţă, alături de unchi şi butoaie.
Evident, nu i-a plăcut nici această îndeletnicire.

La vârsta de 18 ani îl găsim pe Turi angajat al unei companii de telefoane locală.
Băiatul se căţăra cât era ziua de lungă, instalând pe marginea drumurilor stâlpi şi fire de telegraf în toată provincia Palermo.
Nici această îndeletnicire banală nu era pentru el. Soarta avea planuri spectaculoase pentru mezinul familiei Giuliano.

Vremurile nu mai aveau răbdare cu oamenii, ba chiar înnebuniseră de-a dreptul…
Norii sângerii ai celui de-al Doilea Război Mondial începuseră să se adune şi pe cerul Siciliei. Invazia Aliaţilor în insulă a dus la o mobilizare fără precedent al tinerilor.
Salvatore urma să îmbrace haina militară a regimului lui Mussolini, când în anul 1943, Aliaţii au invadat Sicilia.

Turiddu nu a aşteptat ca războiul să-i bată la uşă, ci s-a decis să facă primul pas.

Prin urmare, a intrat plin de curaj în periculoasa lume a traficanţilor de arme, implicându-se mai apoi în contrabanda generalizată din insulă. Tot atunci, de teama bandiţilor de rând care pândeau drumurile prăfuite ale Siciliei, Turi şi-a luat primul pistol.
Între tânăr şi arma sa, a apărut o dragoste la prima vedere, iar efectul a durat toată viaţa: din acel moment, Salvatore nu a mai renunţat niciun moment la portul armelor asupra sa.
Data la care a început să ucidă a fost ziua de 1 septembrie 1943. Turiddu transporta un camion de grâu achiziţionat ilegal, grâu cu care intenţiona să-şi hrănească familia şi vecinii. La un punct de control din Quatro Molini, supus unui control de rutină, Turri a încercat să fugă, dar carabinierul a tras în el două gloanţe, reuşind să-l rănească în picior.
Ţintaş desăvărşit, haiducul incipient s-a întors şi a tras un singur cartuş – direct în inima carabinierului. Pe când fugea, s-a precipitat, scăpându-şi actele de indentitate pe jos.
Nu s-a mai întors după ele.

Familia l-a dus la Palermo, unde un medic i-a scos gloanţele din picior pe viu, fără anestezie (era război, iar toată morfina fusese rechiziţionată şi trimisă trupelor italiene de pe front). Medicul, cunoştinţă de familie de-a lui Salvatore Giuliano senior, l-a adăpostit şi îngrijit pe Turi până când acesta s-a refăcut total.

Represaliile autorităţilor au sosit sub forma unui raid poliţienesc, în urma căruia numeroşi localnici din Montelepre, inclusiv familia lui Salvatore, au fost ridicaţi şi duşi la închisoarea din Monreale. De unul singur, înarmat doar cu pistolul şi curajul său nebunesc înnăscut, Turiddu atacă noapte puşcăria, eliberându-şi consătenii şi rudele.
Inimile oamenilor erau cucerite definitiv de tânărul cu alură de Rudolf Valentino şi briantină în părul pieptănat pe spate, care ne priveşte şmechereşte din fotografiile de epocă…


Sicilia, viitor stat american?

Alături de consătenii care s-au decis să-l urmeze până la moarte, tânărul Salvatore s-a refugiat în Munţii Sagana, unde a fondat o adevărată armată personală. „Recruţii” săi – colectaţi de voie-de nevoie din drojdia imundă a societăţii siciliene, circa 50 de bandiţi de joasă speţă, ucigaşi, dezertori şi vagabonzi – aşteptau să fie coordonaţi şi conduşi de acest Robin Hood meridional.

Turiddu le-a impus o disciplină strictă, organizându-i şi antrenându-i în stil paramilitar. Primii bani obţinuţi din jafuri asupra caselor celor bogaţi au fost folosiţi exclusiv pentru cumpărarea de armament.
Astfel, la primele ciocniri cu carabinierii, oamenii lui Turiddu au ripostat cu mitraliere grele.

Eroul nostru, purtat de idealismul său nativ, visa mai departe de o carieră de bandit.
Salvatore începe să fie interesat de politică şi mai ales de naţionalismul separatist. Scârbit de dispreţul cu care insula sa era privită de guvernul italian, sicilianul din el s-a revoltat. Turiddu voia nici mai mult, nici mai puţin decât ruperea definitivă a Siciliei de statul italian şi proclamarea independenţei insulei. La finele anului 1945, intră cu arme şi bagaje în rândul Mişcării Voluntare pentru Independenţa Siciliei, organizaţie cu orientare separatist-teroristă, din rândurile căreia făceau parte personalităţi importante ale societăţii siciliene, precum baronul Lucio Tasca, ducele Gugliermo Paterno şi politicianul socialist Antonio Canepa.
Turi primeşte gradul de colonel, intrând în conducerea aripii armate a mişcării separatiste. Personajului nostru i se promite achitarea pentru toate crimele sale şi ale oamenilor săi, în cazul în care separatiştii ar fi obţinut victoria. Mai mult, ar fi primit chiar un post de conducere în cadrul ipoteticului guvern sicilian.

Cu toate că era doar comandantul militar al mişcării, Salvatore a refuzat să se subordoneze tuturor ordinelor conducătorilor.
Nemulţumit de ideile acestora, Turi iniţiază o serie de atacuri pe cont propriu asupra obiectivelor guvernamentale şi posturilor de poliţie. Tot atunci îşi începe şi cariera de haiduc, jefuind mai mulţi cetăţeni avuţi din insulă. Banii strânşi sunt donaţi văduvelor de război şi copiilor orfani; Turi donează o sumă de bani şi campaniei electorale a formaţiunii politice extremiste din care făcea parte. La alegerile din anul 1946, mişcarea separatistă nu a obţinut voturile scontate. Dezamagit, eroul nostru vine cu o idee fără precedent: se gândeşte foarte serios, nici mai mult, nici mai puţin decât la aderarea Siciliei la Statele Unite ale Americii!

Giuliano a mers până acolo încât i-a trimis o scrisoare personală preşedintelui de atunci al SUA, Harry Truman, în care îi cerea acestuia să nu mai piarda vremea şi să anexeze Sicilia Statelor Unite.
El, Salvatore, ar fi urmat să se ocupe de toate formalităţile, inclusiv de construirea unei baze militare pentru soldaţii americani.
Evident, Truman nu i-a răspuns niciodată.

Masacrul din Portella della Ginestra

” Turi, fiule meu, judecata Domnului nu este întotdeauna la fel cu cea a oamenilor” – Părintele Reni, confesorul lui Turiddu

Surd la îndemnul confesorului său din copilărie, Salvatore a rămas în continuare o problemă spinoasă pentur autorităţile neguvernabilei insule. În numele organizaţiei sale, Turiddu a continuat să lupte neobosit contra a ceea ce el numea „ocuparea frumoasei Sicilii de către porcii aia aroganţi şi înfumuraţi de la Roma”.
Atacurile sale au devenit celebre în toată lumea şi l-au tranformat într-o legendă vie.

La începutul anului 1946, duce o luptă violentă cu forţele de ordine ale autorităţile, lângă Montedoro. Războiul de stradă avea să capete proporţii de bătălie, cei peste 1.000 de luptători ai lui Turiddu ţinând în loc mai multe companii de carabinieri.

Acţiunile şi luptele sale au ţinut aprins idealul unei independenţe a sicilienilor faţă de statul italian, perceput aici drept dispreţuitor şi exploatator. Forţele armate şi carabinierii erau incapabili să-i lichideze mişcarea sau să-l captureze.
Ţăranii sicilieni îl vedeau drept un trimis divin, iar bogaţii proprietari de pământuri se temeau de el în asemenea grad, încât ajuseseră să-l caute personal pentru a-i oferi sumele de bani dorite, astfel ca temperamentalul Turiddu să nu ajungă să le „colecteze” direct din casele lor, la miez de noapte…

Tânărul ajunsese să fie înconjurat de o aureolă de legende, mituri şi poveşti, în care fantasticul şi realul se împleteau.
Printre întâmplările reale se detaşează cea în care Salvatore a dat peste un poştaş care, în loc să trimită banii cuveniţi familiilor siciliene, deturna sumele, expediindu-le de urgenţă rudelor sale din Statele Unite.
Turi l-a împuşcat după o judecată sumară, apoi s-a decis să facă personal pe poştaşul pentru famiile nedreptăţite.

În timp ce o jefuia pe respectabila Contesă de Pratameno, nu s-a atins de verigheta garnisită cu diamante a acesteia. Haiducului i-a atras atenţia cartea pe care o citea respectabila aristocrată. După ce a citit volumul, i l-a înapoiat contesei printr-un subordonat, împreună cu o scrisoare omagială încheiată cu mii de mulţumiri.

Se năştea astfel legenda „Banditului Gentilom”.
Tot atunci a ţinut să se dezică de toate acţiunile Mafiei.
Din nefericire pentru lupta sa politică, tot mai mulţi lideri separatişti erau arestaţi, iar fondurile sale deveneau tot mai limitate.

Atunci s-a decis să-şi intensifice jafurile. Aproape toţi banii erau împărţiţi familiilor sărace afectate de secetă şi de taxele prea mari.
Salvatore a căzut apoi victimă unei manipulări a Mafiei, care s-a văzut brusc scoasă din centrul atenţiei de către un tânăr capabil, care făcea acte incredibile de caritate pentru tagma oamenilor săraci, tagmă dispreţuită de marii capi. După ce a primit o scrisoare de la o sursă misterioasă, Giuliano şi-a condus oamenii într-un raid în trecătoarea muntoasă de la Portella della Ginestra, intenţionând capturarea celui mai înfocat comunist sicilian, Girolamo Li Causi.

Încercarea de capturare s-a transormat într-un masacru. 14 civili, incluzând o femeie şi 3 copii, au fost ucişi, iar 30 răniţi. Salvatore nu a tras niciun foc, ordonând oamenilor săi să tragă pe deasupra mulţimii.
Pe baza datelor noi, istoricii moderni susţin că oamenii infiltraţi de Mafie pentru discreditarea Fulgerului Chipeş au tras fără milă în civili. De altfel, în prezent, pe monumentul ridicat în memoria victimelor, este scris că acestea au fost în totalitate ucise de Mafie şi de proprietarii de pământuri îndelung „vămuiţi” de eroul sicilian, fără să-l menţioneze pe Turiddu printre vinovaţi
Incidentul a dus la un adevărat scandal naţional, care s-a încheiat în anul 1956 cu condamnarea tuturor oamenilor lui Turi.

Unde eşti tu, Turiddu?

Turi devenise incomod, indezirabil în egală măsură pentru autorităţi şi Mafie.
Şi-a văzut în continuare de războiul său personal cu comuniştii şi cu milionarii italieni, care nu erau destul de filantropi, în opinia sa. Treptat, interesul societăţii siciliene în problema secesiunii a devenit tot mai estompat odată cu trecerea timpului, astfel încât, în pragul anului 1948, mişcarea separatistă siciliană îşi pierduse aproape toţi susţinătorii.
Singur şi rebel, Turiddu continua să sfideze autorităţile, scriind scrisori comisariatelor şi îndrăznind să cineze seara, la vedere, în restaurantele de lux din Palermo. La plecare, Turi lăsa notiţe pe şerveţele, amintindu-le carabinierilor că trecuse şi pe acolo.

În consecinţă, recompensa pusă pe capul său s-a dublat, iar Roma a creat o forţă poliţienească specializată în stârpirea banditismului sicilian şi capturarea lui Salvatore.
Nu mai puţin de 300 de carabinieri au atacat fortăreaţa muntoasă unde se ascundea acesta, dar majoritatea oamenilor săi au scăpat din încercuire. Pe 14 august 1949, oamenii lui Turiddu minează un drum pe care urma să treacă un convoi de poliţie care se îndrepta spre cazarmele din Bellolampo, în apropiere de Palermo. Rezultatul a fost moartea a 7 carabinieri şi rănirea gravă a altor unsprezece.
Exasperat, guvernul italian trimite 1.000 de militari din trupele de elită, sub comanda colonelului Ugo Luca.

Iar de aici, lucrurile devin destul de confuze, circumstanţele morţii lui Salvatore nefiind lămurite pe deplin.
Pe data de 5 iulie 1950, se pare că Giuliano a fost ucis în Castelvertrato. Conform raportului oficial, căpitanul de carabinieri Antonio Perenze l-a împuşcat de aproape, în timp ce Turi s-ar fi opus încătuşării.

Ancheta ulterioară nu a făcut decât să încurce şi mai rău iţele.
Reporterul de investigaţii Tommaso Bessozi a declarat că singurul lucru care se ştie cu exactitate este acela că Turiddu era mort.
Gaspare Pisciotta, omul de încredere al lui Salvatore, a declarat că poliţia i-ar fi promis iertarea tuturor faptelor, precum şi o sumă de bani, dacă reuşeşte să-l ucidă pe Turi.
Pisciotta a murit 4 ani mai târziu în închisoare. Prietenii lui Turridu i-au turnat în ceai 20 centigrame de stricnină.

La procesul victimelor din Portella della Ginestra, Gaspare Pisciotta a declarat că „cei care mi-au promis iertare şi bani pentru viaţa lui Turi sunt Bernardo Mattarela, Prinţul Alliata, Marchesano, premierul monarhist de atunci al Italiei, şi Antonio Scelba, ministrul de afaceri interne”.
Cum era de aşteptat, niciunul dintre magistraţii amintiţi nu a fost condamnat…

În cultura populară siciliană, eroii şi luptătorii locali nu mor niciodată. Odată cu trecerea anilor, zvonurile despre o aşa numită auto-înscenare a morţii lui Turiddu au început să se înteţească. Conform unor apropiaţi ai familiei sale, Turridu a fugit din Sicilia în Tunisia, de unde s-ar fi îmbarcat ulterior spre Statele Unite. Versiunile populare insistau asupra faptului că Salvatore şi-a trucat propria înmormântare, în coşciugul său fiind pusă o sosie împuşcată ulterior de oamenii săi de încredere. Păcălind autorităţile şi forţele de ordine care l-au hăituit 27 de ani fără să-l fi capturat, Turi s-ar fi îmbarcat noaptea pe un vas cu destinaţia portul Tunis.

Giuseppe Casarrubea, un istoric italian al cărui tată s-a numărat printre victimele lui Turiddu, a petrecut peste 10 ani căutând să lămurească misteriosul sfârşit al haiducului sicilian. A insistat pe lângă procurorii siclieni pentru a obţine o aprobare pentru deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Salvatore Giuliano din Montelepre.
Experţii vor preleva mostre ADN din scheletul descoperit şi le vor compara apoi cu mostre care aparţin rudelor în viaţă ale banditului gentilom.
Giuseppe Casarubea şi Mario Cerenghio, un alt istoric pasionat de caz, susţin că fotografiile de epocă ale trupului lui Turri, făcute de carabinieri, reprezintă imaginile unui bărbat ale cărui trăsături nu seamănă deloc cu cele ale „Regelui din Montelepre”.

Pe de altă parte, raportul oficial menţionează că mama şi sora lui Salvatore i-au identificat cadavrul, dar istoricii contrazic şi acest amănunt, deoarece după spusele martorilor oculari, cele două femei au leşinat înainte de a vedea cadavrul.

Printre cei care aşteaptă rezultatul analizei ADN (prelevat în data de 9 octombrie 2010), se numără şi Salvatore Sciortino, nepotul lui Turi, care declara că i-a dus unchiului său flori la mormânt timp de peste 40 de ani, dar nu l-ar deranja de loc să afle că i-a adus omagiile altui decedat, în timp ce mult iubitul său unchi o ducea regeşte în sânul temutei comunităţi siciliene din America.
Turiddu a devenit şi un reputat personaj cinematografic şi literar. În anul 1961 apare prima peliculă dedicată sicilianului, intitulată Salvatore Giuliano; filmul este regizat de către Francesco Rosi, unul dintre cei mai mari admiratori ai eroului.

Celebrul scriitor Mario Puzo publică la rândul său, volumul Sicilianul, la finele anului 1984. Cartea a fost ecranizată trei ani mai târziu, în regia lui Michael Cimino, avându-l pe actorul Cristopher Lamger în rolul lui Turi.
În anul 1985, compozitorul italian Lorenzo Ferrero a compus opera Salvatore Giuliano, care a avut premiera pe data de 25 ianuarie la Teatro dell’Opera din Roma.
Autorităţile italiene nu au făcut publică, până în prezent, o concluzie clară bazată pe rezultatele testelor ADN.
Se pare că Turiddu a luat cu sine taina dispariţiei sale.
Cum stă bine oricărui personaj de legendă!