Taria banilor nu sta in numarul lor

Sau chiar mai mult: filosofia banilor, avand la baza adevarul ca moneda trebuie sa se miste rapid, pentru a ajunge, in fiecare clipa, acolo unde este nevoie de ea.
Banii, insotiti de idei sanatoase despre circulatia lor, domina istoria moderna a Romaniei. Dupa Unirea din 1859 si dupa primele reforme capitaliste, cele din 1864, facute de Cuza, Romania a dat viata unui sistem monetar propriu. In 1867. Noua moneda, leul, a devenit repede un simbol national. Asemenea drapelului tarii.

A fost o mare sansa. Romania avea, in acel timp, elite care au inteles ca moneda inseamna putere. Inseamna prosperitate. Si n-au incetat sa cultive increderea in noua moneda nationala. Tot asa cum sadeau incredere in armata, in scoala, in biserica.

• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
• „Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura…

Multe dintre aceste idei au fost imprumutate din tarile cu economii avansate. Dar unele existau in mostenirea noastra clasica. Daca stim sa cautam, vom gasi nenumarate idei ce detin ?combustibilul? necesar pentru un drum atat de greu cum este cel al leului, de la nasterea lui si pana astazi.

Vreme indelungata, romanii au invatat la scoala economiei de piata. Inca din timpurile cand Vlaicu Voda a elaborat privilegiile comerciale, care au fundamentat pentru multa vreme politica de comert exterior a Tarii Romanesti. Sau ale lui Alexandru cel Bun, care a facut o similara opera de ctitorire economica si vamala in Moldova primelor decenii din secolul al XV-lea. Stefan cel Mare proclamase si el principiul libertatii comertului in Moldova. Desigur, exemplele pot continua. Importanta e insa concluzia pe care o desprinde Dinicu Golescu. El avea sa scrie ca bogatie in tara nu pot sa aduca decat ?vrednicia oamenilor, taria banilor si existenta unor pravili drepte?. Numai asa se poate acumula bogatie. Si nicidecum cu etape de somnolenta, cu legi strambe si cu bani slabi.

Atunci, in plin secol al XIX-lea, cand dobandeam propria noastra moneda, grija ca ea sa fie o moneda tare era mai presus de orice. Aceasta grija a capatat o elocventa expresie astazi, cand, dupa leul greu si inainte de a trece la euro, avem nevoie de un leu tare.

Avem intr-adevar nevoie, astazi, cand ne apropiem de momentul integrarii europene, de lei tari… Tari, dar nu prea multi.

Acum ne plangem ca avem surplus de lei pe piata. Nu insa din cauza ca ?ar fi tipariti prea multi lei?, cum spun adeseori cei care nu prea au habar de teoria cantitativa a banilor. Cauza e alta: nu banii sunt in exces, ci puterea economiei reale de a-i atrage, pentru a-i folosi in afaceri si investitii, e prea mica, Banca Centrala fiind nevoita sa puna in functiune pompele de absorbtie, sa traga lei din piata, cu costuri mari, pentru a asigura echilibrul bani-marfuri.

Teoria, in aceasta privinta, e limpede: daca munca performanta se inmulteste incet, cum ni se intampla noua acum, nu pot fi inmultiti repede nici banii. Altfel, fiecare leu in plus se duce… in preturi.