Home » Descopera in Romania » Proiect pentru protejarea Cetăţilor dacice şi a siturilor istorice din Munţii Orăştie, adoptat

Proiect pentru protejarea Cetăţilor dacice şi a siturilor istorice din Munţii Orăştie, adoptat

Proiect pentru protejarea Cetăţilor dacice şi a siturilor istorice din Munţii Orăştie, adoptat
Publicat: 16.10.2019
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care vizează regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice din patrimoniul mondial UNESCO, precum şi unele măsuri pentru protejarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Proiectul vizează şase monumente din Hunedoara şi Alba, transmite agenţia de presă Mediafax.

Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi şi senatori PSD, care vizează regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare regimul special de protejare a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, cuprinzând ansamblul măsurilor speciale de protecţie, de ordin ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure paza, întreţinerea şi reparaţiile curente, inventarierea, conservarea, consolidarea şi restaurarea, precum şi punerea în valoare a respectivelor monumente.

Proiectul vizează şase monumente situate în judeţele Hunedoara şi Alba, şi anume Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de munte, Costeşti – Blidaru, Cetăţuie, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna.

Cetăţile datează din vremea Regatului Dac, secolul I î.Hr. şi începutul sec. II d.Hr.

„Principalele probleme identificate în prezent sunt cele privind statutul juridic al terenurilor, desemnarea unor administratori, lipsa căilor de acces, suprapunerea, pe aceeaşi suprafaţă a statutului de sit arheologic cu cel de arie naturală protejată, lipsa pazei, ceea ce duce la braconajul artefactelor, toate acestea rămân probleme nerezolvate timp de 20 de ani de când Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, recunoscute pentru unicitatea lor în lume, au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul legislativ are caracter organic şi a fost iniţiat de senatorul PSD Daniel Breaz şi 31 de parlamentari PSD şi a primit raport de admitere din partea Comisiei de Administraţie Publică pe 3 octombrie cu 9 voturi „pentru

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au rezolvat un mister vechi de 100 de ani despre un fenomen care ne influențează zilnic
Cercetătorii au rezolvat un mister vechi de 100 de ani despre un fenomen care ne influențează zilnic
Noi analize dezvăluie cât de gravă era expunerea la plumb în secolul XX
Noi analize dezvăluie cât de gravă era expunerea la plumb în secolul XX
Un studiu a descoperit cauza pentru o ploaie chimică misterioasă care tot cade peste întreaga planetă
Un studiu a descoperit cauza pentru o ploaie chimică misterioasă care tot cade peste întreaga planetă
Misterul apei de pe Marte ar putea avea un răspuns mai simplu decât credeam
Misterul apei de pe Marte ar putea avea un răspuns mai simplu decât credeam
Cum supraviețuiesc șerpii fără să mănânce timp de luni întregi?
Cum supraviețuiesc șerpii fără să mănânce timp de luni întregi?
Cel mai mare șarpe de mare care a trăit vreodată ar fi putut mânca chiar și rechini
Cel mai mare șarpe de mare care a trăit vreodată ar fi putut mânca chiar și rechini
Moment istoric: Oamenii de știință au creat rinichiul universal compatibil cu orice grupă de sânge
Moment istoric: Oamenii de știință au creat rinichiul universal compatibil cu orice grupă de sânge
Grăsimea corporală ne-ar putea micșora creierul, arată un nou studiu
Grăsimea corporală ne-ar putea micșora creierul, arată un nou studiu
Autopsia unui bărbat a dezvăluit o structură ciudată în inimă
Autopsia unui bărbat a dezvăluit o structură ciudată în inimă
Ce se întâmplă în creierul bebelușilor chiar înainte ca aceștia să poată vedea în culori?
Ce se întâmplă în creierul bebelușilor chiar înainte ca aceștia să poată vedea în culori?
Test de cultură generală. De ce zăpada este albă?
Test de cultură generală. De ce zăpada este albă?
Fără precedent: Ce a găsit Telescopul Spațial James Webb într-una dintre cele mai strălucitoare galaxii cunoscute?
Fără precedent: Ce a găsit Telescopul Spațial James Webb într-una dintre cele mai strălucitoare galaxii cunoscute?
Comisia Europeană acuză TikTok că provoacă dependență și nu protejează utilizatorii
Comisia Europeană acuză TikTok că provoacă dependență și nu protejează utilizatorii
O descoperire recentă ar putea schimba recuperarea după accidentele vasculare cerebrale
O descoperire recentă ar putea schimba recuperarea după accidentele vasculare cerebrale
Un studiu arată că bărbații dezvoltă boli de inimă cu 10 ani mai devreme decât femeile
Un studiu arată că bărbații dezvoltă boli de inimă cu 10 ani mai devreme decât femeile
Invenţia sa „a deschis calea” pentru diversele echipamente electronice ce urmau să apară. A primit chiar şi Premiul Nobel
Invenţia sa „a deschis calea” pentru diversele echipamente electronice ce urmau să apară. A primit chiar şi Premiul ...
Un fenomen cosmic rar, tot mai aproape să fie confirmat
Un fenomen cosmic rar, tot mai aproape să fie confirmat
Elon Musk susține că poate construi un oraș autonom pe Lună în mai puțin de 10 ani
Elon Musk susține că poate construi un oraș autonom pe Lună în mai puțin de 10 ani