Sighisoara – prin umbra istoriei

Pe artistul Dorin Stanciu il vezi zilnic, in straie medievale, pe strazile Sighisoarei. Bate toba si ii invita pe turisti in cetate (in 55 de limbi) sau le reaminteste localnicilor ca au uitat sa-si plateasca darile catre primarie. De profesie artist plastic, de meserie tobosar, Dorin Stanciu anunta in fiecare zi schimbarea garzilor si nu i se pare ca ar fi mai prejos decat „colegii” lui de la Palatul Buckingham. Doar, a intampinat, si el, oaspeti de seama, precum Printul Mostenitor Frederik al Regatului Danemarcei. Sutele de turisti care pasesc, zilnic, pe portile cetatii sunt intampinati si de strajer, pe nume Lorincz Zoltan si de stegar, Adrian Coman, iar cele mai frumoase tinere ale Sighisoarei dau chiar in aceasta perioada probe ca sa devina domnite.

Tobosarul cetatii Sighisoarei, singurul din lume angajat de o primarie, n-are doar rol decorativ. Ii indruma pe turisti, le raspunde la intrebari si le da sfaturi („Nu uitati, vorbele bune nu strica niciodata dintii! Am zis!”). Iar pe cersetori, despre care spune ca „incalca legea locului”, ii ameninta cu camera de tortura. Culmea e ca in istoria orasului nu se mentioneaza, concret, existenta vreunui tobosar. Exista doar un document care aminteste de un gornist, la care se adauga doua figurine care infatiseaza tobosari, aflate in Turnul cu Ceas, care dateaza din secolul XVII.

Arme si fortificatii
La doar cativa pasi de locul in care tobosarul cetatii isi tine discursul de bun venit gasim o colectie impresionanta de arme, echipamente si tehnica militara: spade, sabii de cavalerie si de parada, camasi de zale, scuturi, lanci, ghiulele, flinte, pistoale si un jug de tortura… Sunt expuse, cu mandrie, la Muzeul de Istorie Sighisoara.

Localnicilor din trecut le placea sa spuna ca au una dintre cele mai greu de cucerit cetati ale Transilvaniei. Constructia zidurilor a inceput in secolul XIII. De-a lungul centurii de fortificatie, care masoara 930 m lugime, breslele mestesugaresti au ridicat 14 turnuri de aparare, pe care aveau misiunea sa le pazeasca. 9 dintre ele se pot vedea si astazi: cel al Tabacarilor, al Cositorarilor, al Franghierilor, al Macelarilor, al Cojocarilor, al Croitorilor, al Cizmarilor, al Fierarilor si Turnul cu Ceas, cel mai mare si mai puternic, in care se aflau celulele condamnatilor la moarte. Adevarat simbol al Sighisoarei, Turnul cu Ceas este renumit si pentru figurinele care il decoreaza, trei dintre statuete infatisand Pacea, Justitia si Dreptatea, cea din urma fiind legata la ochi.

Despre Turnul Aurarilor, care nu mai exista astazi, circula o legenda care vorbeste despre vitejia si priceperea localnicilor. Se pare ca la un moment dat se apropia o armata otomana de oras, in frunte cu un pasa calare pe un elefant alb. Un archebuzier aflat in acest turn a tras de la o distanta de aproximativ 800 m si i-a omorat pe cei doi. Pe locul in care au fost ucisi pasa si elefantul s-a construit un turnulet. Celelalte patru turnuri care nu mai exista sunt Tesatorilor, Lacatusilor, Dogarilor si Pescarilor, iar pe locul unde acum e Turnul Fierarilor, in vechime se afla Turnul Barbierilor.

Tradatori executati si vrajitoare arse pe rug
Tradarea cetatii, adulterul, omorul si vrajitoria erau sanctionate cu pedeapsa capitala. Orasele sasesti aveau marele privilegiu de a condamna la moarte in numele Regelui. Simbol al dreptului spadei, sau „jus gladii”, stau cele 4 turnulete de pe acoperisul Turnului cu Ceas. Existau doi judecatori: unul scaunal, care se ocupa de lucrurile marunte, si un altul regal, in atributiile caruia intrau asa-numitele procese criminale. Acestea aveau loc in Piata Cetatii, iar executiile se faceau afara, pe Dealul Cetatii. Daca urci Vila Franca din partea Serchesului, atunci strabati acelasi drum cu condamnatii la moarte.

O singura persoana a fost executata in cetate: primarul Johann Schuller von Rosenthal, un croitor care ajunge in viata politica dupa ce isi cumpara titlul nobiliar. Avea un blazon cu trei trandafiri in mana si deviza: „Per spinas ad rosas” (Prin spini la trandafiri). Schuller se inconjoara de o camarila, vinde proviziile de cereale ale orasului, isi face un adevarat harem si falsifica moneda! Desi ajunge sa fie judecat si condamnat la moarte, reuseste sa-l convinga pe Imparatul de la Viena sa-l gratieze. Sighisorenii n-au putut insa accepta tradarea si, intr-o dimineata, i-au taiat fara mila capul in curtea Manastirii Dominicane din cetate.

Si celelalte abateri de la regulile societatii erau sanctionate. Prostituatelor li se taia limba, pentru ca se considera ca astfel nu-si mai pot practica meseria, ne mai fiind capabile sa negocieze pretul. Hotii erau legati de „stalpul infamiei” si li se atarna de gat o piatra de 6 kg. Iar acolo unde acum e parcul orasului se afla un magar de lemn, de care erau legati si supusi oprobriului public cei care inselau. Se spune insa ca, vreme de doua secole, n-a avut nimeni „onoarea” de a sta pe magar.

Presupusele vrajitoare erau arse pe rug, deoarece se credea ca numai in acest fel diavolul poate fi invins. Ultimele procese de vrajitorie din Europa au avut loc nu departe de Sighisoara, la Tirgu Mures, la sfarsitul secolului XVIII. etatii. Daca urci Vila Franca din partea Serchesului, atunci strabati acelasi drum cu condamnatii la moarte.
Biserica Leprosilor
A fost ridicata in jurul anului 1.500, pe malul Tarnavei. Un secol mai tarziu a inceput sa deserveasca azilul de leprosi. Bolnavilor li se predica printr-un amvon, pentru ca nu aveau voie sa intre in lacas. Se vorbeste despre zeci de sighisoreni care si-au dedicat viata ingrijirii leprosilor.

Citeste continuarea in pagina 2