Podul de piatra s-a daramat…

»Bradul mortului – Polovragi, jud. Gorj
In nordul Olteniei, dar si in alte regiuni, bradul mortului se face in special pentru tinerii decedati inainte de a se fi casatorit. El constituie simbolul unei nunti postume menite a implini destinul fiecarui om, acesta trebuind sa treaca neaparat prin trei momente esentiale: nasterea, nunta si moartea. Aducerea bradului din padure cu varful in jos si impodobirea lui cu flori, stergare si panglici este acompaniata de Cantecul bradului, in care se face referire la „nunta“ ce urmeaza sa aiba loc. La inmormantare, bradul insoteste cortegiul pana la cimitir si este lasat la capul mortului pana se usuca.

»Fantana mortului – Francesti, jud. Valcea
In Oltenia, nu de putine ori pot fi intalnite fantani inconjurate de cruci sau de tablite pe care sunt trecute atat numele celor care au contribuit la ridicarea lor, cat si numele celor raposati pentru sufletele carora era destinata. Tot pentru ostoirea foamei si a setei „dalbilor pribegi“ se „cara apa“ timp de sase saptamani si se fac pomeni mai cu seama in primul an de dupa deces, dar si ulterior, in zilele de Mosi. Ridicarea de fantani ale mortului in sat, la cimitir sau pe camp constituie si o binefacere pentru cei vii (sateni sau calatori), care pot utiliza apa din fantana pentru baut si pentru diverse acte rituale: pomeni de apa, spalatul mortului etc.

»Troita – Polovragi, jud. Gorj
Ridicate la rascruci, la hotare, in vatra satului sau in locuri unde cineva a murit in chip napraznic, troitele constituie obiecte cu o mare incarcatura spirituala, avand un rol important in viata comunitatii. Trecatorii se opresc in fata troitei pentru a se inchina si tot aici au loc slujbe religioase la diferite sarbatori sau la moartea cuiva, cand cortegiul funerar se opreste aici pentru ca preotul sa citeasca pentru sufletul raposatului. Se crede ca troitele au puterea de a anihila actiunile duhurilor rele, care bantuiesc pe la raspantii si dincolo de hotarul satului. La ridicarea unei troite participa, de obicei, mai multe familii, iar momentul prielnic pentru sfintirea ei de catre preot este Pastele.

Cea mai cunoscuta dintre manastirile valcene este Cozia. Ctitorita de Mircea cel Batran si ridicata intre anii 1387-1391, Cozia de astazi pastreaza si fericitele interventii ale lui Neagoe Basarab si pe cele, mai tarzii, ale lui Serban Cantacuzino.

In ordine cronologica si a notorietatii, Cozia este urmata de Manastirea Hurez, ridicata de Constantin Brancoveanu (1688-1714). Lacas de cult, Curte domneasca, proiectata necropola a ctitorului si a familiei sale, Manastirea Hurez este, astazi, paradigma stilului arhitectural brancovenesc – una dintre cele mai insemnate izbanzi ale spiritualitatii romanesti.

In pisania de deasupra usii bisericii au fost daltuite in piatra cuvintele Brancoveanului: „Nu voi intra in salasul casei mele, nu ma voi sui pe asternutul patului de odihna, nu voi da somn ochilor mei si pleoapelor mele dormitoare si repaos tamplelor mele, pana nu voi afla loc Domnului si salas Dumnezeului lui Iacob.“

Durere ostenita de nadejde
Cum Cozia si Hurezul sunt (din fericire) bine cunoscute, ne-am abatut de la drumurile principale si am intalnit locuri, biserici si manastiri minunate. In apropierea Cheilor Bistritei (da, este o Bistrita si in Valcea) am poposit la Manastirile Bistrita si Arnota. Cea dintai, ctitorita de boierii Craiovesti la sfarsitul secolului al XV-lea, adaposteste moastele perfect conservate ale Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842), mare facator de minuni, in a carui putere statea tamaduirea suferintelor trupesti si sufletesti.

La 840 de metri altitudine, in Muntii Capatanii, vegheaza Arnota – manastire ctitorita de Matei Basarab si ridicata intre anii 1633-1634. Legenda spune ca Arnota a fost construita in acel loc destul de greu accesibil deoarece acolo si-a gasit scaparea ctitorul sau dupa o grea lupta cu turcii, lupta pe care nu a putut-o castiga.

Tot in Valcea am poposit la Manastirile Dintr-un Lemn si Surpatele, apoi am zabovit in preajma bisericii dintr-un catun uitat de lume – Viisoara (sat Piscu Mare).

Doar putin mai la vest, in Gorj, pe Cheile Oltetului, ne-am incheiat calatoria, nu inainte de a face popas si la Manastirea Polovragi. Fara nici o legatura, fireste, cu pelerinajul nostru, acum apele au pornit a se retrage, iar peste aceasta durere vom asterne nadejdea ca „Podul de piatra“ nu se va mai surpa decat in jocul copiilor.