Prima pagină Maratoanele Descopera Descoperă Preistoria

Gigantopithecus - Povestea adevaratului King Kong

Nicu Parlog 02.16.2009 | ● Vizualizări: 1802
Gigantopithecus - Povestea adevaratului King Kong     Gigantopithecus, King Kong, maimuta antropoida, preistorie, gigant, orangutan + zoom
Galerie foto (3)

Acum aproape un milion de ani, planeta noastra s-a cutremurat sub pasii celei mai mari maimute antropoide din toate timpurile. Uriasul pe langa care gorila ar fi aratat precum o biata maimutica de la circ atingea lejer dimensiunile unui urs grizzly de talie mare. Descoperirea resturilor sale adauga o noua ipoteza celor care investigheaza lumea de granita a criptozoologiei: Avem de aface cu stramosul lui Yeti?

Acum aproape un milion de ani, planeta noastra s-a cutremurat sub pasii celei mai mari maimute antropoide din toate timpurile. Uriasul pe langa care gorila ar fi aratat precum o biata maimutica de la circ atingea lejer dimensiunile unui urs grizzly de talie mare. Descoperirea resturilor sale adauga o noua ipoteza celor care investigheaza lumea de granita a criptozoologiei: Avem de a face cu stramosul lui Yeti ?

Gigantica maimuta care isi merita cu prisosinta numele dat de cercetatori, se pare ca a aparut in urma cu circa un milion de ani in sud-estul Asiei, mai precis prin partile de astazi ale Chinei, Indiei si Vietnamului. In mod aparent inexplicabil, in acelasi areal desemnat drept leaganul aparitiei uriasului anthropoid, traiau mai multe specii de hominizi, dupa cum ne demonstreaza sapaturile arheologice. Pana in prezent stiinta a catalogat doar trei specii ale genului Gigantopithecus, dintre care cel mai mare, Gigantopithecus blacky, atingea 3 metri inaltime si cantarea la maturitate nu mai putin de 490-540 kilograme conform primelor estimari ale cercetatorilor. Povestea contine insa multe mistere care, daca vor fi dezlegate, ne vor dezvalui daca faimosul Yeti, omul zapezilor din Himalaya, este fie urmasul direct al uriasului de acum un milion de ani, sau poate chiar o populatie izolata de gigantopiteci silita sa supravietuiasca in umbra civilizatiilor umane!



Epopeea fosilelor medicamente…
Primele fosile de Gigantopithecus au fost descoperite pentru in toamna anului 1937 de catre paleontologul Gustav Heinrich Ralph von Koenigswald. Celebrul cercetator german nu a gasit fosilele cu pricina in urma vreunor ore indelungate de sapaturi intr-un sit din zona. Spre surprinderea sa, profesorul von Koenigswald a dat peste giganta maimuta intr-o mica pravalie de leacuri traditionale chinezesti din Hong Kong, locatie unde cativa dinti de Gigantopithecus erau scosi la vanzare sub titulatura pompoasa de …“Dinti de Dragon” . Ca o simpla paranteza, merita amintit faptul ca aceasta era, acum cativa ani, soarta tuturor fosilelor descoperite in China. Toate evidentele paleontologice erau considerate resturi ale dragonilor mitologici decedanti la inceputul lumilor. In consecinta, populatia locala le acorda o cinste deosebita. La fel si medicina traditionala chineza care foloseste oasele si dintii fosilizati macinati, intr-un praf despre care se sustine ca are multe proprietati tamaduitoare. Convins ca se afla in fata unei specii gigantice de maimuta, necunoscuta pana la acea data, profesorul von Koenigswald boteaza noua creatura cu denumirea de Gigantopithecus.

Din nefericire nu a fost inca descoperit un schelet complet de Gigantopithecus, care sa ne permita reconstituirea fidela a uriasei creaturi. Chiar si asa, dintii sai imensi continuau sa suscite interesul oamenilor de stiinta. Pana in prezent, pestera Liucheng din provincia chineza Hubei este locatia unde au fost descoperite cele mai multe masele si mandibule de Gigantopithecus. Alte locuri unde au fost descoperite resturile sale sunt provinciile chineze Sichuan si Guanxi, situl paelontologic Tham Khuyen din Nepal, precum si zona adiacenta albiei fluviului Gange din India.

In anul 1955 au fost descoperiti cei mai mari dinti de Gigantopithec, considerati a fi dintii uriasului Gigantopithecus blacky, iar cei 47 de dinti au fost trimisi pentru studiere in majoritatea institulelor paleontologice din intreaga lume. Autoritatile chineze reusesc sa salveze in anul 1958 un numar de trei mandibule complete alaturi de 1 300 de dinti din depozitele farmaciilor traditionale chinezesti.



De ce atat de mare?
Pe baza dimensiunilor absolut enorme ale mandibulei, cercetatorii moderni au reusit sa anticipeze in urma a numerose studii si estimari, faptul ca un mascul adult din specia Gigantopithecus blacky ajungea sa cantareasca 540 kilograme. O greutate colosala pentru o maimuta antropoida, mai ales daca ne gandim ca cea mai mare gorila din zilele noastre nu ajunge nici macar la jumatate din dimensiunile uriasului din Asia de acum cateva sute de mii de ani. Cel mai apropiat urmas dovedit al Gigantopithecus-ului, orangutanul, nu atinge decat o cincime din talia imensului sau stramos indepartat. Colosala maimuta prezenta un dimorfism sexual foarte evidentiat. Adica masculii erau cu mult mai mari si mai masivi decat femelele. In timp ce un mascul atingea 3 metri inaltime ridicat in pozitie bipeda, femelele nu depaseau inaltimea de 1,80 metri.

Este posibil ca in timp masculii sa fi dezvoltat o talie atat de mare in scopul protejarii femelelor si puilor. Cercetatorii considera ca datorita nevoii stringente de cantitati mari de hrana, gigantopitecii traiau in grupuri mici, de dimensiunea unei familii, compuse in medie din 4-6 exemplare. In consecinta, erau niste maimute sociale care nu aveau un teritoriu stabilit si cutreierau teritorii intinse in cautare de hrana. Pe baza acestei supozitii aoamenii de stiinta avanseaza ipoteza ca masculii de Gigantopithecus sa fi cresut gradual intr-atat de mari incat sa poata proteja cu succes femelele si puii vulnerabili atacurilor carnivorelor. La fel functioneaza si structura familiilor de gorile din zilele noastre.

Masculii de gorila sunt aproape dubli ca dimensiuni fata de femele, iar rolul lor principal este acela de a proteja femelele si puii de atacurile leoparzilor, oamenilor sau chiar contra unor alti masculi care ar dori sa le rapeasca haremul. Printre dusmanii sai naturali se numarau felinele din genul Nimravus alaturi de hienele uriase Pachycrocuta. Dar redutabilul Gigantopithecus s-a dovedit a fi un colos blajin care se hranea cu vegetale, dupa cum o dovedeste dentitia sa. Probabil nu era agresiv decat in momentele in care incera sa-si apere femelele si puii.

Astfel pe baza grosimii oaselor mandibulei si a masivitatii molarilor, aceasta maimuta primitiva era o mare consumatoare de plante tari, fibroase. Molarii erau acoperiti cu un strat ingrosat de email dentar, atribut necesar unei fiinte care mesteca plante cu tulpina dura sau nuci. Caninii erau tociti, ingrosati si rotunjiti, asemanatori mai degraba unor masele. Pe dintii sai s-a pastrat un strat gros de fitoliti, resturi vedetale microscopice ramase in spatiul interdentar, indiciu clar al unui animal consumator de plante fibroase. Paleontologul chinez Wu Rukang, vine cu o surpriza de proportii, demonstrand ca cea mai mare mainuta care a trait vreodata avea o incidenta deosebit de mare a cariilor dentare. Circa 11% din exemplarele de Gigantopithecus sufereau de carii, un procent foarte mare pentru o primata. Pe baza acestor informatii, putem deduce cu exactitate ca imensele maimute se hraneau exclusiv cu tulpini si lastari de bambus alaturi de care consumau o serie de fructe dulci, bogate in zaharuri. Din acest motiv se presupune ca disparitia lui Gigantopithecus este strans legata de o schimbare radicala a climei aparuta acum aproximativ 300 000 ani. In urma racirii bruste de atunci, speciile primitive de bambus care constituiau hrana de baza a uriasului blanos au pierit angrenand in acesta diparitie cel mai mare primat care a trait vreodata.





Tatal lui Yeti?
Evident, chiar la o simpla privire oricine isi poate da sema de o similitudine absolut interesanta si seducatoare. Exact in arealul unde a trait Gigantopitechus se afla “harta” neoficiala a celor mai multe rapoarte despre aparitia uriasilor oameni ai zapezilor, fie ca sunt denumiti Yeti in Himalya si Tibet, Yeren in China sau Chouchounaa in taigaua din Siberia orientala.

Russel L. Ciochon, considerat cel mai mare expert in studiul lui Gigantopithecus, merge chiar mai departe sustinand o ipoteza destul de plauzibila. Conform estimarilor sale, maimuta gigantica ar fi putut migra spre nord din cauza schimbarilor climatice. In decursul peregrinarilor sale in cautarea hranei, el ar fi putut strabate trecatoarea Beringia, patrunzand astfel in interiorul continentului nord american. Evolutia ar fi urmat sa-si spuna cuvantul, iar Gigantopithecus s-ar fi putut transforma in nimeni altul decat faimosul Big Foot, fiinta care bantuie imaginatia a mii de specialisti, oficialitati, vanatori de recompense sau pur si simplu entuziasti ai fenomenului mediatic creat in jurul omului maimuta din Muntii Stancosi.

Pe de alta parte, ipoteza supravietuirii uriasei maimute in locurile cele mai retrase si salbatice din Asia, este inca mai plauzibila. In aceste tinuturi, exista o evidenta bine documentata de-a lungul a mii de ani, care confirma existenta unei maimute antropoide de talie foarte mare, cu comportament bland, preponderant vegetariana, timida si sperioasa la apropierea omului. Nimeni altul decat Yeti, Yeren sau mai putin cunoscutul Chouchounaa, ar putea fi foarte bine un urmas al Gigantopithecus-ului adaptat conditiilor climatice si de vegetatie din zilele noastre. Acesta in cazul in care humanoizii parosi din adancurile Asiei nu ar fi chiar uriasii din Paleolitic care se incapataneza sa supravietuiasca in ascunzisurile padurilor uitate de timp din misterioasa Asie…

Revino maine pentru un nou episod!

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI