Crimeea

Republică autonomă în cadrul Ucrainei, peninsula Crimeea este situată în sudul ţării, între Marea Neagră şi Marea Azov, şi este separată de Rusia la est prin strâmtoarea Kerci.

Ţarii ruşi şi elita sovietică obişnuiau să-şi petreacă vacanţele pe litoralul din sudul peninsulei, care rămâne şi în prezent un punct de atracţie pentru turişti, iar, în ultima vreme, a trezit interesul investitorilor, relatează BBC News Online.

Anexată de Imperiul rus în 1783, în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în componenţa Rusiei până în 1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov.

Etnicii ruşi sunt majoritari în Crimeea, în timp ce ucrainenii reprezintă un sfert din populaţie, iar tătarii musulmani aproximativ 12 la sută.

Aflată mai multe secole sub influenţa greacă şi romană, Crimeea a devenit în 1443 hanat al tătarilor, iar ulterior a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman.

Teritoriul a fost centru al ambiţiilor imperiale rivale încă din secolul al 19-lea, ceea ce a provocat Războiul din Crimeea, când Marea Britanie şi Franţa au trimis trupe în peninsulă, pentru a stopa extinderea influenţei Rusiei în Balcani.

Eternul motiv de dispută între Kiev şi Moscova

Având statut de republică autonomă în cadrul Rusiei după Revoluţia bolşevică, Crimeea a fost ocupată de nazişti la începutul anilor 1940. Ulterior, tătarii din Crimeea au fost acuzaţi de colaborare de Stalin şi deportaţi în masă în Asia Centrală şi Siberia, în 1944. Mulţi dintre ei nu au supravieţuit, notează BBC Online. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, tătarii au fost lăsaţi să revină în Crimeea. Un sfert de milion de tătari s-au întors în peninsulă la începutul anilor ’90, într-un moment în care Ucraina independentă se confrunta cu o rată crescută a şomajului, iar condiţiile de viaţă reprezentau o problemă pentru toţi cetăţenii ţării.

Reîntoarcerea tătarilor a provocat tensiuni şi proteste legate de retrocedarea proprietăţilor, tema fiind în continuare un motiv de disensiuni în Crimeea.

Pe de altă parte, după ce Ucraina şi-a declarat independenţa, politicienii reprezentând comunitatea rusă din Crimeea au urmărit desprinderea de sub autoritatea Kievului şi au consolidat legăturile cu Rusia, printr-o serie de măsuri declarate neconstituţionale de autorităţile din capitală.

Pentru a pune capăt acestor tendinţe separatiste, Kievul a prevăzut clar în 1996 în Constituţie că peninsula are statutul de republică autonomă, reafirmând însă că legislaţia din Crimeea trebuie să fie în conformitate cu cea ucraineană.

Astfel, Crimeea are propriul Parlament şi Guvern, care are competenţe doar în domeniul agriculturii, infrastructurii publice şi turismului.

Dovadă a permanentelor tensiuni între comunităţile din Crimeea, tătarii au un Parlament propriu, dar neoficial, numit Mejlis, care promovează drepturile şi interesele etnicilor din regiune.

O importantă bază navală, portul Sevastopol găzduieşte Flota rusă a Mării Negre din perioada URSS. După prăbuşirea URSS, Flota a fost divizată între Rusia şi Ucraina.

Prezenţa Flotei ruse la Sevastopol a reprezentant un permanent motiv de tensiune între Rusia şi Ucraina. Astfel, în 2008, Ucraina, condusă în acel moment de preşedintele prooccidental Viktor Iuşcenko, a cerut Rusiei să nu folosească Flota rusă de la Marea Neagră în conflictul din Georgia.

De asemenea, un alt episod tensionat a fost legat de acordul privind staţionarea Flotei la Sevastopol. Kievul şi Moscova au semnat un acord care prevedea că Flota rusă va rămâne în portul Sevastopol din Ucraina până în 2017, dar, după alegerea prorusului Viktor Ianukovici la preşedinţia Ucrainei în 2010, Ucraina a acceptat extinderea acordului cu încă 25 de ani peste termenul stabilit iniţial, iar în schimb a primit gaz mai ieftin.

Ulterior, disputele au vizat dorinţa Kievului de a adera la NATO, proiect susţinut de fostul preşedinte Viktor Iuşcenko, dar abandonat de prorusul Viktor Ianukovici imediat după preluarea mandatului de preşedinte. De altfel, în 2006 etnicii ruşi au ieşit în stradă pentru a opri pregătirile pentru exerciţiile militare navale ale NATO în apropiere de Crimeea. O altă dispută a vizat, la sfârşitul anului 2003, strâmtoarea Kerci. Tensiunile s-au amplificat între Moscova şi Kiev după ce Rusia a început construirea unui dig pornind din peninsula rusească Taman până în apropiere de insula ucraineană Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Insula Tuzla este considerată de importanţă strategică, deoarece permite controlul navigaţiei în strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

Dincolo de legăturile etnice şi lingvistice, Crimeea are un interes strategic major pentru Rusia. În 2008, prezenţa militară rusă la Sevastopol se ridica la 10.000 de militari, potrivit RFI. Această prezenţă masivă în Marea Neagră îi permite Rusiei să-şi menţină influenţa asupra Ucrainei şi Caucazului, dar şi asupra vestului Europei, deoarece Moscova are asigurat un acces uşor la Mediterana. În plus, Flota rusă este şi o adevărată „mană cerească” pentru ucrainenii din Crimeea, în condiţiile în care Marina reprezintă „plămânul” economic, social şi cultural al Sevastopolului, ceea ce poate explica şi reticenţele cetăţenilor faţă de noua putere de la Kiev.

Sursa: Mediafax