A fost dezvăluit proiectul primei clădiri realizate cu ajutorul imprimantei 3D (VIDEO)

22 01. 2013, 13:38

Ruijssenaars lucrează împreună cu matematicianul şi artistul Rinus Roelofs pentru a dezvolta acest proiect folosind tehnologia de imprimare 3D. Clădirea urmează să fie printată pe bucăţi, urmând ca ulterior ele să fie asamblate pentru a forma un întreg. 

Fiecare piesă printată cu ajutorul imprimantei 3D D-Shape şi va avea dimensiunea standard de 6 pe 9 metri. Creată de inventatorul Italian Enrico Dini, D-Shape este capabilă să printeze o clădire cu două etaje utilizând straturi subţiri de nisip şi un liant anorganic. 

Dini sugerează ca doar forma clădirii să fie printată, pentru ca ulterior, „contururile” să fie umplute cu beton armat cu fibre, în scopul creării rezistenţei. 

„Va fi prima clădire printată din lume. Sper ca atunci când o vom termina să poată fi deschisă publicului”, a declarat Ruijssenaars. 

Proiectul este dezvoltat pentru competiţia europeană a tinerilor designeri, numită Europan. Competiţia are loc odată la fiecare 2 ani şi include participanţi din 15 ţări. 

În 2006, arhitectul Janjaap Ruijssenaars a ajuns să fie cunoscut la nivel mondial pentru inventarea patului plutitor. La vremea aceea, creaţia sa a fost numită, de către Time Magazine, cea mai bună invenţie a anului. 

Sursa: 3ders