Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război

La începutul secolului al XX-lea, echilibrul de putere din Asia de Est a fost profund influențat de expansiunea marilor imperii și de afirmarea unor state noi pe scena internațională. În acest context tensionat, interesele Imperiului Rus și ale Japoniei au intrat în conflict, generând una dintre cele mai importante confruntări ale epocii moderne. Războiul ruso-japonez din 1904–1905 a reprezentat nu doar o dispută regională, ci și un moment decisiv în istoria relațiilor internaționale.

La începutul secolului al XX-lea, Japonia era singura țara avansată din punct de vedere industrial din afara Europei și a Americii de Nord. Procesul rapid de modernizare a demarat în Japonia în 1868, în timpul împăratului Meiji.

• Descoperire istorică în Spania: Un os de elefant ar putea proveni din timpul războiului lui Hannibal…
• Fructul călugărului: dulceață fără zahăr, cu o istorie surprinzătoare

Totuși, în ciuda acestui amplu proces de modernizare industrială, societatea japoneză a păstrat o structură „feudală”, în care războinicii aveau un statut aparte față de alte categorii profesionale.

Mai mult, în societate împăratul reprezenta divinitatea, iar clasa conducătoare avea puteri autoritare. Acest lucru a făcut ca influența armatei să fie imensă în politica imperiului. Militarii doreau ca Japonia să domine întreaga Asie de răsărit și în special China. Începând încă din 1895, China a fost ținta principală a armatei japoneze.

Războiul cu Imperiul Țarist

Războiul ruso-japonez din 1904-1905 a fost provocat de rivalitatea dintre Imperiul Rus și Japonia pentru controlul asupra Asiei de Nord-Est, în special asupra Manciuriei și Coreei. Rusia urmărea să-și extindă influența în Extremul Orient, dorind acces la porturi cu ape calde, precum Port Arthur, și consolidarea prezenței sale militare și economice în regiune. Japonia considera Coreea o zonă vitală pentru securitatea sa și privea expansiunea rusă ca pe o amenințare directă.

Deși cele două state au purtat negocieri diplomatice pentru delimitarea sferelor de influență, acestea au eșuat din cauza pozițiilor inflexibile ale Rusiei. Tensiunile au fost amplificate de slăbiciunea guvernului rus, de subestimarea capacităților militare japoneze și de dorința Japoniei de a se afirma ca mare putere. În aceste condiții, Japonia a lansat un atac surpriză asupra flotei ruse de la Port Arthur în 1904, declanșând războiul. Înfrângerea Rusiei în Orientul Îndepărtat a deschis calea Japoniei către expansiune.

„Modul în care Japonia aborda problemele strategice și politice erau puternic influențate de faptul că, de când începuse modernizarea, țara nu suferise nici o înfrângere. Credința poporului în invincibilitatea Japoniei s-a întărit după războiul cu Rusia din 1904-1905, deoarece atât pe uscat, cât și pe mare, forțele ei își impuseseră superioritatea și demonstraseră că dominația europenilor asupra celorlalte popoare putea fi înlăturată” preciza istoricul militar Liddell Hart.

Japonia și Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, în august 1914, Japonia, în calitate de aliat al Angliei, a preluat Tsing-tao şi Shantung, teritorii concesionate de germani în China, împreună cu grupurile de insule Marshall, Caroline şi Mariane din Pacific, toate colonii germane. Câștigurile teritoriale au fost confirmate prin Tratatul de la Versailles, din 1919, la sfârșitul Primului Război Mondial.

„Astfel, Japonia reprezenta puterea predominantă pe latura vestică a Pacificului. Cu toate acestea, poporul japonez trăia cu impresia că Japonia era o putere `sărăntoacă`, aidoma Italiei. Astfel, japonezii au început să-și descopere afinități față de Italia şi Germania. Sentimentul de frustrare a crescut, probabil, din cauza eșecului tentativei Japoniei de a controla China, în 1915, când cele 21 de pretenții au trebuit retrase la protestul americanilor”.

Deja la sfârșitul Primului Război Mondial, mai mulți factorii de decizie din Imperiul Japonez identificau Statele Unite drept principalul inamic. Însă, armata japoneză era mai neliniștită din cauza Rusiei sovietice, care prin marile forțe terestre din Extremul Orient reprezenta o amenințare mult mai importantă la adresa planurilor continentale ale Japoniei.

Jocuri de putere

După Primul Război Mondial, Marea Britanie nu a mai reînnoit alianța cu Japonia pe care o avea semnată din 1902. Semnele politicii expansioniste al Japoniei și politica americană din zonă i-au determinat pe englezi să fie circumspecți. De altfel, în 1921, Japonia va semna Tratatului de limitare a forțelor navale de la Washington, o limitare a flotei pe un raport de 3-5-5 în relația cu flotele militare americană și britanică. În 1922, Japonia a semnat și Tratatul celor nouă puteri, care garanta integritatea Chinei.

Însă planul britanic de a construi o bază navală în Extremul Orient, la Singapore, pentru operațiunile flotei militare, a stârnit o temă la Tokyo. Japonia a interpretat acest demers ca o provocare la adresa ei.

„Ca o ironie a sorții, Tratatul de la Washington avea să favorizeze viitoarele acțiuni expansioniste ale Japoniei în Pacific. Bazele navale americane și britanice care fuseseră proiectate pentru această zonă fie nu erau terminate, fie erau slab fortificate, Japoniei i-a fost mult mai ușor să eludeze prevederile referitoare la puterea tunurilor și la tonaj pe perioada celor treisprezece ani până la denunțarea oficială a tratatului.

Criza economică mondială din 1929 a afectat deosebit de grav Japonia, ceea ce a dus la creșterea nemulțumirii poporului. Militariștii au exploatat situația, susținând că expansiunea reprezenta singura soluție a problemelor economice ale țării.”, mai precizează Liddell Hart.

Drumul către agresiunile Japoniei din anii `30 era astfel deschis, iar confruntarea militară dintre Japonia, pe de o parte, și Marea Britanie și Statele Unite, de cealaltă parte, din Al Doilea Război Mondial, era vizibilă pentru factorii decidenți.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Raportul care anunța Primul Război Mondial: „Într-o bună zi va avea loc un cataclism îngrozitor”

Cum s-au schimbat alianțele militare din Europa în doar 20 de ani. Drumul către Primul Război Mondial

Calculele greșite ale șefului armatei germane înainte de Primul Război Mondial. De ce credea că Germania nu mai are timp?

Excentricitățile șefului Marelui-Stat Major austro-ungar. Cât au contat în izbucnirea Primului Război Mondial?