Ce legătură au iepurii cu dispariţia oamenilor de Neanderthal?

Dispariţia omului de Neanderthal este unul dintre marile mistere ale antropologiei; cauzele ei nu sunt sunt cunoscute cu precizie, deşi există multe ipoteze care încearcă să explice fenomenul.

De altfel, multe aspecte ale vieţii oamenilor de Neanderthal sunt învăluite în mister; regimul lor alimentar, de pildă, este şi el subiectul a multe dezbateri în rândul specialiştilor, iar adesea ipotezele sunt contrazise de noile descoperiri.

• Un lanț olandez de supermarketuri caută angajați pe WhatsApp
• Virusul HPV este un pericol real chiar și în cazul relațiilor stabile. Ce trebuie să știm?

Neanderthalienii erau, cu siguranţă, mult mai sofisticaţi, mai evoluaţi decât se credea în urmă cu o jumătate de secol, iar abilităţile lor legate de procurarea hranei sunt parte a acestei dezvoltări avansate a societăţii lor.

În 2008, cercetători de la Muzeul Gibraltar şi de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Madrid, Spania, bazându-se pe descoperiri paleontologice, au avansat ideea că oamenii de Neanderthal vânau delfini şi foci.

În 2009, alţi cercetători susţineau că neanderthalienii nu erau suficient de avansaţi pentru a vâna păsări sau a pescui, activităţi de care strămoşii noştri erau, în schimb, capabili, ceea ce le-a oferit un avantaj în competiţia pentru hrană. Ulterior, însă, în 2011, pe unelte neanderthaliene găsite într-o peşteră din Franţa au fost descoperite urme de solzi de peşte şi de pene, ceea ce arată că omul de Neanderthal captura păsări şi peşti.

Recent, cercetătorul John Fa din cadrul Durrell Wildlife Conservation Trus, Marea Britanie, a propus o nouă ipoteză, de date aceasta elementul-cheie fiind iepurii. Cercetătorul crede că oamenii de Neanderthal au dispărut deoarece, spre deosebire de Homo sapiens, nu erau capabili să vâneze eficient animale mici precum iepurii de vizuină.

John Fa şi colegii săi au făcut o serie de calcule legate de scheletele de animale descoperite în 3 situri din Spania şi Franţa.
Până acum 30.000 de ani, în peşteri erau abundente scheletele de animale mari, precum cerbii. Dar, în jurul acestui moment, care coincide cu momentul dispariţiei neanderthalienilor, au început să predomine scheletele de iepuri. Autorii studiului consideră că reprezentanţii speciei Homo sapiens s-au adaptat la această schimbare – trecerea de la vânarea de prăzi mari la cele mici – mai bine decât Homo neanderthalensis.

Nu e clar de ce neanderthalienii au avut dificultăţi mai mari de adaptare la schimbarea prăzilor, spune John Fa. E posibil ca ei să fi fost mai puţin apţi să coopereze în cursul vânătorii. Oamenii primitivi (H. sapiens) probabil că goneau iepurii şi îi scoteau din ascunzători cu ajutorul fumului, focului sau câinilor, în loc de a folosi suliţe, cum făceau neanderthalienii când vânau.

Ipoteza sa a fost întâmpinată cu unele obiecţii. Bruce Hardy, de la Kenyon College din Gambier, SUA, consideră că intepretarea lui Fa este hazardată. E posibil, crede el, ca oamanii să fi mâncat mai mulţi iepuri decât neanderthalienii, dar nici unii, nici ceilalţi nu mâncau exclusiv carne, deci problema adaptării la noi resurse de hrană nu poate fi judecată atât de simplist.

Controversa ar putea fi rezolvată dacă, aşa cum plănuieşte John Fa, vor fi studiaţi izotopii din oasele celor două specii de hominine (H. sapiens şi H. neanderthalensis) din această regiune: proporţia diferiţilor izotpi din oase  ar putea fi diferită, în funcţie de ceea ce mâncau.

Sursa: New Scientist