„Oul cosmic”: un satelit al lui Saturn este unul dintre cele mai ciudate corpuri cereşti studiate până acum

Saturn are un mare număr de “luni” (sateliţi naturali); au fost observate cca. 200 de astfel de obiecte, dintre care pentru 62 au fost confirmate orbitele.

Methone, care are un diametru de cca. 5 km, a fost văzută de aproape, pentru prima dată, anul trecut, de către sonda spaţială Cassini a NASA, care a fotografiat satelitul.

• „Paradisul” Inteligenței Artificiale împarte investitorii în două tabere. Ce se întâmplă la Nvidia?
• Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein

Methone este surprinzător de diferită de alte mici corpuri cereşti de acelaşi tip din Sistemul Solar; acestea prezintă o suprafaţă neregulată, plină de cicatrici lăsate de impactele cu meteoriţi. Spre deosebire de  acestea, suprafaţa lui Methone apare netedă, omogena, fără niciun relief vizibil.

Astronomii de la Universitatea Cornell, SUA, oferă acum o explicaţie pentru această ciudăţenie: Methone este făcută dintr-un material uşor, cu densitate mica, pe care impactul cu corpuri cereşti dure nu lasă nicio urmă vizibilă.

Oamenii de ştiinţă au presupus că factorul care determină forma alungită, de ou, a satelitului este atracţia gravitaţională mare exercitată de planeta-mamă, Saturn; ei au calculat apoi ce densitate ar trebui să aibă Methone pentru ca propria ei gravitaţie să echilibreze forţa de atracţie a lui Saturn şi să creeze forma de ou.

Din calcule a reieşit o valoare de 300 kilograme pe metru cub – o treime din  densitatea apei, ceea ce face din Methone corpul ceresc cu cea mai mică densitate, dintre cele cunoscute până în prezent.

La suprafaţă, densitatea ar putea fi chiar mai mică, spun savanţii, iar acest material ar putea curge, ca un fluid, ştergând urmele craterelor de impact.

Cercetătorii mai sugerează că şi forţele electrostatice ar putea contribui la menţinerea consistenţei “moi” a satelitului. Electronii proveni’i din centura de radiaţii a lui Saturn ar putea încărca electric cristalele de gheaţă de la suprafaţă, făcându-le să se ridice şi să devină astfel mai mobile. Dar, pentru moment, nu pot confirma că are loc un asemenea proces.

Vor cunoaşte mai multe informaţii peste câţiva ani, la sfârşitul misiunii Cassinini,  programat să aibă loc în 2017.

Sursa: New Scientist