Prima pagină D:News

Copiii expuşi la două chimicale folosite pe scară largă în ambalajele alimentare sunt mai predispuşi la diabet şi obezitate

08.20.2013 | ● Vizualizări: 356
Copiii care prezintă o expunere mai mare la anumite substanţe chimice din ambalajele alimentare prezintă un risc mai mare de obezitate şi diabet     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (2)

Copiii expuşi la două substanţe chimice foarte des folosite în ambalajele alimentare sunt mai predispuşi să fie obezi şi să prezinte simptome de precursori de diabet decât copiii mai puţin expuşi la aceste două substanţe, arată o nouă cercetare.

Cercetătorii au descoperit că nivelul din urină al unui tip de ftalat ce este folosit pentru a înmuia materialele plastice prezenta o legătură cu un risc sporit de rezistenţă la insulină în rândul adolescenţilor. De asemenea, datele obţinute în acelaşi sondaj au arătat existenţa unei legături între bisfenolul A (BPA) – substanţă ce este folosită pentru a acoperi pereţii de aluminiu ale dozelor de băutură – şi obezitate şi o talie mai mare în rândul tinerilor.

În SUA, unul din şase copii şi adolescenţi este obez. „În mod evident, dietele nesănătoase şi absenţa activităţii fizice sunt principalii factori ce stau la baza acestei epidemii, însă tot mai multe substanţe chimice din mediu sunt identificate drept posibili contribuitori”, a comentat dr. Leonardo Trasande, un pediatru de la Universitatea New York.

Trasande şi colegii săi au analizat datele obţinute în urma unui studiu desfăşurat între 2003 şi 2008 în SUA ce includea mostre de urină şi de sânge colectate de la 766 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani.



Cercetătorii au descoperit că nivelul din urină al unui anumit tip de ftalat, cunoscut sub numele de Di-2-ethylhexylphthalate (DEHP), prezenta o asociere puternică cu riscul ca un adolescent să prezinte rezistenţă la insulină, un precursor al diabetului.

Dintre participanţii la studiu cu cel mai mic nivel de DEHP în urină, doar 15% prezentau rezistenţă la insulină, pe când în rândul celor cu cel mai mare nivel de DEHP aproximativ 22% prezentau rezistenţă la insulină.

DEHP, explică Trasande, este folosit de multe ori pentru a înmuia sticlele de plastic. Substanţa este folosită în plasticul pe care este tipărit numărul 3 în interiorul simbolului de reciclare.

Cele 7 tipuri de plastic reciclabil    (Ilustraţie: Shutterstock.com)

Cercetătorii afirmă că rezultatele studiului nu demonstrează că simpla consumare a alimentelor ambalate în ftalaţi provoacă rezistenţa la insulină. Spre exemplu, este posibil ca tinerii ce prezintă deja rezistenţă la insulină să aibă obiceiuri alimentare mai nesănătoase şi să consume mai multe alimente şi băuturi ambalate – ceea ce ar explica nivelul mai mare de ftalaţi din urină.

Cu toate acestea, Trasande afirmă că această substanţă chimică ar putea influenţa modul în care corpul secretă insulină ca reacţie la zahăr. De aceea, specialistul recomandă părinţilor să evite ambalajele de plastic ce conţin DEHP.

„De asemenea, îi sfătuiesc să nu spele containerele de plastic în spălătorul de vase. Iar atunci când plasticul este în mod evident zgâriat sau deteriorat, atunci a sosit momentul să-l aruncaţi”, mai spune Trasande.

Într-un alt studiu publicat în acelaşi timp în jurnalul Pediatrics, Dr. Joyce Lee de la Universitatea Michigan şi colegii săi au folosit date colectate într-un sondaj desfăşurat până în 2010 pentru a compara nivelul BPA din urina a copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani cu alte măsuri de sănătate publică.

În analiza efectuată asupra a 3.370 de copii, cercetătorii au descoperit că BPA (o substanţă ce poate imita estrogenul în corp) nu era asociat rezistenţei la insulină sau glicemiei.

În schimb, copiii cu un nivel mai mare de BPA erau mai predispuşi să fie obezi şi tindeau să aibă un raport mai mare între talie şi înălţime decât cei cu un nivel mai mic de BPA.

Aproximativ 18% dintre copii participanţi la studiu erau obezi. Faţă de copiii cu cel mai mic nivel de BPA în corp, tinerii cu cel mai mare nivel de BPA prezentau şanse de două ori mai mari să fie obezi.

În medie, copiii aveau 2,6 nanograme de BPA în fiecare mililitru de urină.

„Acest studiu oferă noi motive de îngrijorare referitoare la folosirea BPA în alimente”, spune Trasande.

„Sunt numeroase alte substanţe chimice folosite în produsele pentru copii, inclusiv BPA, dar şi alte chimicale mai puţin cunoscute la care copiii noştri sunt expuşi zilnic, pentru care sunt efecte de sănătate necunoscute”, a explicat Lee.

„Deşi dovezile referitoare la o legătură între BPA şi efectele adverse asupra sănătăţii nu sunt definitive, ca doctor eu recomand părinţilor să evite, pe cât se poate, containerele ce conţin BPA pentru a minimiza expunerea familiei la această substanţă. De asemenea, le recomand să evite să încălzească la microunde mâncarea în containere de plastic, deoarece acest lucru poate duce la scurgerea chimicalelor în mâncare”, a adăugat Lee.

Totuşi, un cercetător subliniază că nivelul din urină al BPA şi al altor substanţe nu oferă prea multe detalii despre cât de prezente sunt acestea în sângele şi ţesuturile copiilor.

„Toată lumea care studiază BPA foloseşte urina ca surogat al expunerii. Este greşit, pentru că urina arată doar cât BPA a consumat persoana în ziua respectivă”, spune Dr. Robert Brent de la Alfred I. DuPont Hospital for Children din Wilmington, SUA.

„Pentru a şti cu adevărat nivelul expunerii, trebuie să ai nivelul din sânge al substanţei chimice”, a adăugat expertul, şi date despre cât de repede se descompune în sânge respectiva substanţă.

Anul trecut, autorităţile americane au interzis folosirea BPA în recipientele pentru bebeluşi, însă au subliniat că nu există suficiente dovezi pentru o interzicere mai amplă. Autorităţile americane nu limitează prezenţa ftalaţilor în alimente, notează echipa de cercetători condusă de Trasande.

Sursa: Reuters