Copiii „răi” vor deveni adulţi cu probleme? Un psiholog ne spune când e cazul să ne îngrijorăm şi ce e de făcut

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Trăsături precum egoismul, lipsa de remuşcări, cruzimea faţă de animale pot indica, încă de la vârsta de 3 ani, că acei copii ar putea avea toată viaţa tulburări de comportament, iar acest lucru necesită intervenţii imediate din partea părinţilor şi a specialiştilor.

Savanţii cred că aceste trăsături se dezvoltă ca urmare a supra-activării unei anumite regiuni a creierului, însă pot fi modificate prin sprijin adecvat şi un comportament parental corespunzător.

„Când copiii mici mint, fură sau înşală, părinţii se întreabă, în mod firesc, dacă pe măsură ce cresc vor depăşi aceste probleme”, spune dr. Luke Hyde, psiholog.

Însă aceste trăsături deranjante pot deveni, mai târziu, o problemă cu adevărat serioasă, aşa-numita tulburare de conduită, manifestată prin comportamente antisociale, precum încălcarea repetată, frecventă, a legii şi a normelor sociale.

În medie, cca. 10% dintre persoane sunt afectate de această tulburare, proporţia fiind mai mare în rândul persoanelor de sex masculin şi în păturile sărace ale populaţiei. 

Dr. Hyde şi alţi cercetători de la mai multe instituţii (University of Michigan, Duke University, University of Pittsburgh şi altele) au studiat relaţia dintre biologie şi mediul în care creşte o persoană, pentru a vedea în ce mod este influenţat comportamentul acelei persoane mai târziu în viaţă. Ei s-au concentrat asupra anumitor particularităţi manifestate în copilărie şi care pot să indice care persoane vor manifesta comportamente antisociale la maturitate. 

Asemenea particularităţi includ: cruzime faţă de animale, lipsa sentimentului de vinovăţie al copilului după ce s-a purtat necorespunzător, tendinţa de a înşela, de a minţi, egoismul şi refuzul de a-şi corecta purtarea după ce a fost pedepsit.

Cercetătorii afirmă că rezultatele testelor specifice pentru identificarea acestor caracteristici nu sunt relevante decât începând de pe la vârsta de 3 ani şi jumătate. Înainte de această vârstă, multe dintre aceste comportamente sunt frecvent întâlnite la mulţi copii şi nu au nicio semnificaţie deosebită.

Dar, după vârsta de 3 ani, dacă un copil continuă să se poarte astfel,  e mai probabil ca aceste comportamente să evolueze în mod negativ, amplificându-se în anii următori, în loc să se atenueze.

Totuşi, explică dr. Hyde, comportamentul copiilor se poate îmbunătăţi dacă părinţii lor sunt învăţaţi cum să gestioneze problemele de comportament şi să petreacă mai mult timp cu ei, în mod pozitiv, să evite pedepsele fizice şi să răsplătească bunele purtări.

El recomandă părinţilor să ceară ajutor din timp, dacă observă indicii ce prevestesc probleme, în jurul vârstei de 3 ani şi jumătate. 

Cercetătorii au studiat o regiune cerebrală numită amigdala, care face parte din sistemul limbic, o parte veche a creierului (apărută devreme în cursul evoluţiei); ea controlează sentimentele de frică şi alte „emoţii viscerale”, iar disfuncţiile ei au fost corelate cu comportamentele agresive şi impulsive, cu tulburarea anxioasă şi depresia. Cercetări anterioare sugerează că amigdala poate să devină excesiv de reactivă, probabil atât din cauze genetice, cât şi ca urmare a unor experienţe de viaţă. Iar odată ce amigdala devine hiper-reactivă, oameni încep să se reacţioneze exagerat şi anxios faţă de lucruri pe care le percep drept o ameninţare.

„Studiul nostru a arătat că această tendinţă poate fi atenuată de mediul în care trăieşte o persoană, incluzând sprijinul social de care are parte. Dacă nu beneficiază de sprijin din partea familei, a prietenilor, al vecinilor sau al unor specialişti, atunci relaţia dintre amigdală şi comportamentul anxios este mult mai puternică”, spune dr. Hyde.

Sursa: Mail Online