Vrei să găseşti viaţă extraterestră? Uită-te după o planetă mov

Cercetări anterioare au propus diverse metode de a estima dacă pe o altă planetă există viaţă: 

• detectarea emisiilor de radiaţie infraroşie ale vegetaţiei (pornind de la ideea că arborii şi alte plante de pe Terra emit asemenea semnale)
• identificarea anumitor gaze din atmosfera exoplanetelor, gaze care ar putea fi emise doar de creaturi vii.

• Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
• Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

Dar, dacă am identifica forme de viaţă pe alte planete, cel mai probabil este să găsim microorganisme; şi pe Pământ, acestea au apărut cu mult înaintea altor organisme şi vor supravielţui şi după ce alte forme de viaţă vor fi pierit.

Cercetătorii de la Institutul de Astrofizică din Insulele Canare s-au întrebat dacă anumite tipuri de microorganisme care ar existat pe planeta noastră ar avea caracteristici care să poată fi detectate din spaţiu; dacă e aşa, atunci ar fi posibilă căutarea vieţii şi pe alte planete pe baza acestor caracteristici.

Ei au creat un  model al unei exoplanete similare cu Pământul la începuturile lui şi au luat în considerare mai multe scenarii, în funcţie de configuraţia continentelor, acoperirea cu nori şi locul unde ar fi prosperat aceste microorganisme – pe mare sau pe uscat.

Modelul a arătat că, dacă microorganisme de culoare violetă ar trăi pe uscat sau de-a lungul ţărmurilor bogate în nutrienţi, ele ar conferi anumite caracteristici, uşor vizibile, luminii reflectate de planetă. Dacă respectivele microorganisme ar trăi în mări, culoarea lor ar fi mai greu de detectat.

Telescopul spaţial James Webb, care urmează să fie lansat în 2018, ar putea detecta un asemenea semnal, dacă sistemul stelar din care ar face parte planeta mov nu s-ar afla la o distanţă foarte mare; de asemenea, steaua centrală a sistemului ar trebui să nu fie prea mare, pentru a nu „copleşi” cu luminozitatea ei imaginea planetei. 

Sursa: New Scientist