Prima pagină D:News

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care putem să dezvoltăm super-simţuri

Redactia Descopera.ro | 01.15.2014 | ● Vizualizări: 879
Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care putem să dezvoltăm super-simţuri     (Foto: MGH-UCLA Human Connectome Project) + zoom
Galerie foto (1)

Ultrasunetele ar putea îmbunătăţi percepţia senzorială, potrivit unui nou studiu realizat pe oameni.

Direcţionând ultrasunete spre anumite regiuni din creier, oamenii de ştiinţă au putut să îmbunătăţească capacitatea oamenilor de discrimina între diferiţii stimuli percepuţi. Ultrasunetele sunt sunete care au frecvenţe mai mari decât cele pe care le pot percepe oamenii, iar ele sunt utile în tehnicile medicale de imagistică. Medicii şi tehnicienii trimit valuri de ultrasunete prin ţesuturi şi înregistrează ecourile lor, cu scopul de a crea o imagine referitor la ce se află în interiorul lor (de exemplu, tehnica se foloseşte pentru analizarea unui genunchi rănit sau observarea unui făt în uter etc). 

De asemenea, ultrasunetele au potenţialul de a cartografia conectivitatea din creier. Oamenii de ştiinţe specializaţi în neuroştiinţe sunt interesaţi de înţelegerea modului în care zonele din creier comunică unele cu altele. 

Ultrasunetele fac parte din categoria metodelor non-invazive care stimulează creierul. O altă metodă este stimularea magnetică transcraniană, care stimulează creierul cu magneţi. O a treia metodă este stimularea electrică transcraniană care foloseşte electrozi pentru a furniza un curent electric slab prin scalp, către creier. 



Noul studiu sugerează că dintre toate aceste metode, cea bazată pe ultrasunete este cea mai bună. 

„Putem utiliza ultrasunete pentru a ţinti o zonă din creier la fel de mică cât o bomboană M&M. Această constatare reprezintă o nouă cale de modelare noninvazivă a activităţii cerebrale umane, cu o rezoluţie spaţială mai bună decât oricare alt dispozitiv utilizat în prezent”, a declarat cercetătorul William Tyler.

Tyler şi colegii lui s-au concentrat asupra percepţiei senzoriale a mâinii. Mai întâi, ei au aşezat un electrod pe încheietură, peste nervul care transmite impulsuri de la mână la creier. Folosind un nivel scăzut de curent electric, specialiştii au stimulat nervul focusând ultrasunete asupra unei regiuni cerebrale care procesa semnalele nervului. 

Oamenii de ştiinţă au înregistrat răspunsul cerebral al participanţilor cu ajutorul unui electroencefalograf şi au descoperit că ultrasunetele slăbesc undele cerebrale care codifică stimularea tactilă. 

Însă, cu adevărat ciudate au fost descoperirile rezultate în urma unui alt experiment. 

Oamenii de ştiinţă au realizat două teste ale percepţiei senzoriale. În primul, participanţii au simţit două ace pe piele şi au fost rugaţi să distingă dacă erau atinşi de unul sau două ace. Cu cât acele erau mai aproape unele de altele, cu atât atât sarcina era mai grea. În al doilea experiment, oamenii de ştiinţă i-au expus pe subiecţi la o serie de adieri de aer şi i-au rugat să identifice câte adieri simţeau pe piele. La fel ca în experimentul anterior, cu adierile se produceau mai repede, cu atât indivizilor le era mai greu să facă diferenţa. 

Rezultatele au indicat că în loc ca aceste semnale cerebrale slabe să fie „traduse” într-o percepţie senzorială slabă, performanţele oamenilor chiar s-au îmbunătăţit în cazul ambelor teste. 

„Observaţiile noastre ne-au surprins. Chiar dacă undele cerebrale asociate cu stimularea tactilă s-au slăbit, oamenii s-au descurcat mai bine la detectarea diferenţelor dintre senzaţii”, a declarat Tyler. 

Ce ar putea explica acest paradox aparent? Răspunsul ar putea fi legat de funcţiile neuronale. Atunci când celulele cerebrale comunică, ele pot determina celulele vecine să devină active (excitare) sau să le ceară tuturor să se liniştească (inhibare). Astfel, este posibil ca ultrasunetele să afecteze echilibrul dintre excitare şi inhibare din zonele cerebrale. 

Îmbunătăţirea percepţiei senzoriale a fost întreruptă atunci când cercetătorii au mutat valul de ultrasunete cu un centimetru. Asta însemnă că metoda reprezintă o cale de îmbunătăţire a circuitelor cerebrale, atât pentru cartografierea activităţii lor, cât şi pentru tratarea unor tulburări cerebrale. 

Sursa: Live Science