Bizarii „leneşi de apă”: oamenii de ştiinţă descifrează secretele unor creaturi misterioase

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Spre deosebire de leneşii de azi, reprezentaţi prin doar câteva specii, toate arboricole, de talia unor maimuţe mici, grupul era, în Miocen şi Pliocen, acum 4-25 milioane de ani, mult mai bogat şi mai diversificat, cuprinzând, printre altele,  forme gigantice, ca leneşul uriaş, mare cât un elefant, şi forme ceva mai mici, înotătoare.

Aceşti leneşi acvatici, azi dispăruţi, erau mamifere ce-şi petreceau o mare parte a timpului în ape puţin adânci, în apropierea ţărmului, hrănindu-se cu vegetaţia de pe fundul mării.

Cum au devenit acvatice aceste mamifere? Cercetătorii de la Universitatea Sorbonne, Franţa, care au studiat fosilele, spun că aceste animale provin din forme terestre, care s-au adaptat treptat la viaţa în apă. Rezultatele studiului au fost publicate în Proceedings of the Royal Society B.

Specialiştii au studiat 5 specii fosile de leneşi acvatici, pentru a afla ce adaptări sunt asociate cu tranziţia de la viaţa pe uscat la cea acvatică.

De exemplu, aceşti leneşi de apă aveau oase mult mai dense decât ale animalelor de uscat, la fel de dense ca şi ale mamiferelor actuale care se hrănesc cu vegetaţie subacvatică, cum sunt lamantinii.

Începând de acum 8 milioane de ani, densitatea osoasă la nivelul tibiilor şi al coastelor a crescut, la leneşii acvatici, cu cca. 20% în 3 milioane de ani – o viteză relativ mare la scara evoluţiei, spun paleontologii. Oasele mai dense, deci mai grele, le permiteau să se scufunde cu mai multă uşurinţă până la fundul apei, unde creşteau plantele care le serveau drept hrană.

Trecerea de la viaţa terestră la cea acvatică s-a datorat, probabil, faptului că la acea vreme coasta Peru-ului, unde trăiau aceste animale, era deşertică, la fel ca azi; negăsind hrană pe uscat, leneşii au început să o caute în mare.

Dar şi strămoşii tereştri ai acestor leneşi aveau oase relativ dense comparativ cu ale altor animale, aşa că oamenii de ştiinţă cred că această densitate osoasă crescută servea unui anumit scop (încă neelucidat) şi în cadrul vieţii pe uscat şi că ar fi facilitat ulterior trecerea leneşilor la viaţa acvatică.

Leneşii acvatici au dispărut acum cca. 4 milioane de ani, cam în aceeaşi perioadă în care s-a încheiat formarea Istmului Panama, care a separat Oceanul Pacific de Marea Caraibelor. Ca urmare, apele de pe coasta vestică a Americii de Sud au devenit mult mai reci, ducând la dispariţia vegetaţiei submarine cu care se hrăneau leneşii acvatici. Aceştia au pierit fie ca urmare a pierderii resursei lor de hrană, fie pentru că ei înşişi nu s-au putut adapta la temperatura scăzută a apei. 

Sursa: Live Science