„Boala sărutului” îşi dezvăluie secretele

13 04. 2014, 00:00

Întrucât nu pot supravieţui în afara celulelor, virusurile precum EBV folosesc strategii complexe pentru a invada celulele organismului uman. Preluând controlul asupra mecanismelor de reglare a genelor din celulă, virusul foloseşte aceste mecansime pentru a se replica. 

Dezvăluirea detaliilor acestor interacţiuni la nivel atomic permite biologilor să înţeleagă modul în care virusul reuşeşte să păcălească sistemul de apărare al organismului, ceea ce ar putea duce la descoperirea unor noi căi de tratare a infecţiilor virale. 

Cu ajutorul unor tehnici sofisticate de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), cercetătorii de la Institut de recherches cliniques de Montréal (IRCM), Canada, au studiat modul în care o proteină a virusului EBV, numită EBNA2, se ataşează de o componentă a celulei umane, complexul TFIIH, care reglează funcţionarea altei proteine, ARN polimeraza II, responsabilă de controlul majorităţii genelor din celulă. 

Cercetătorii au marcat proteina EBNA2 şi complexul TFIIH

cu izotopi stabili şi au determinat structura interacţiunii lor moleculare cu ajutorul spectroscopiei RMN.

Acesată interacţiune – „sărutul” molecular dintre proteina EBNA2 şi TFIIH – ar putea deveni ţinta directă a unor noi medicamente antivirale, cu ajutorul cărora ar putea fi tratate în viitor atât „boala sărutului”, cât şi cancerele provocate de virusul Epstein-Barr.

Sursa: Science Daily