Ce mai citesc românii? Iată care au fost cele mai vândute cărţi în iunie 2014

17 07. 2014, 00:00

La mai puţin de o lună de la lansarea volumului „Ce-am făcut când am tăcut”, Andreea Esca intră în topul autorilor preferaţi de cititorii români direct pe locul întâi.

Chris Simion, cu volumul „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, coboară pe poziţia a doua, după ce, mai multe luni la rând, a fost cea mai cumpărată carte, conform topului realizat de elefant.ro.

Tot în luna iunie, „Suflet românesc”, volumul scris de Dan Puric, s-a situat pe poziţia a treia.

Acesta este urmat de autorii Lucian Boia, cu volumul „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, şi Sanda Arsene, cu volumul „Poveşti cu morala pentru copii”, care ajung pe locurile al patrulea, respectiv al cincilea, după perioade lungi în care au fost preferaţii românilor atunci când a venit vorba de cărţi noi achiziţionate online.

Topul este completat, în ordine, de autorii Simona Tache şi Mihai Radu, cu volumul „Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut”, Irina Binder, cu „Fluturi” (două volume), Antoaneta Ralian, cu volumul „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”, Radu Paraschivescu, cu „Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle”, şi Oana C. Popescu, cu „Ciobit. Interviuri cu Maia Morgenstern”.

În ceea ce priveşte autorii străini, în topul vânzărilor în luna iunie, pe elefant.ro, Markus Zusak, cu volumul „Hoţul de cărţi”, se află pe primul loc. Acesta este urmat de noile intrări în top ale lui John Green, cu „De 19 ori Katherine”, pe locul al doilea, şi de Veronica Roth, cu „Insurgent, Divergent”, Vol. 2, care se situează pe locul al treilea.

În categoria eBooks, pasionaţii de lectură îşi păstrează preferinţele în materie de autori şi volume alese. Astfel, cartea „Cimitirul”, în care Adrian Teleşpan povesteşte despre păţaniile personajului principal Adrian Green, este încă de la începutul anului printre cele mai atractive volume pentru români, fiind şi în luna iunie pe primul loc în topul vânzărilor de cărţi din această categorie.

Topul cărţilor în format electronic continuă cu „Şcoala Nopţii”, a autoarei Deborah Harkness, şi cu „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, scrisă de Alice Munro.

„Pe perioada verii, în sezonul de vacanţă, românii continuă să achiziţioneze cărţi din magazinele online. Observăm că cele mai multe vânzări sunt pentru volumele care conţin poveşti inspirate din viaţa reală, pentru că sunt uşor de urmărit atât la plajă, cât şi în parcuri sau alte locuri frecventate de aceştia vara„, a declarat Dan Vidraşcu, directorul general al elefant.ro.

În prezent, elefant.ro comercializează peste 100.000 de titluri de carte tipărită şi eBooks.

Sursa: Mediafax