Atentatele de la 11 septembrie 2001 au lovit până şi copiii încă nenăscuţi: cum au fost afectaţi bebeluşii, în special băieţii?

20 08. 2014, 13:38

Prăbuşirea celor două clădiri a dus la răspândirea în aer a unor nori de pulberi conţinând diferite substanţe cu efect nociv asupra organismului uman. Recent, un raport arăta că o mare parte dintre cei care au lucrat în mijlocul ruinelor, pentru căutarea şi salvarea victimelor şi pentru curăţarea locului dezastrului, s-au îmbolnăvit de diferite forme de cancer.

Un nou studiu, realizat la Woodrow Wilson School din cadrul Universităţii Princeton şi publicat de National Bureau of Economic Research, dezvăluie şi alte efecte, de data aceasta asupra femeilor care erau gravide şi care au fost expuse prafului rezultat la prăbuşirea turnurilor. La aceste femei s-au înregistrat, în măsură semnificativ mai mare, o serie de complicaţii ale sarcinii, precum şi naşteri premature, greutate mai scăzută a fătului la naştere şi probleme de sănătate ale nou-născuţilor, care au făcut necesară internarea acestora, curând după naştere, în unităţile de terapie intensivă neonatală. Efectele a fost observate mai cu seamă în rândul nou-născuţilor băieţi.  

Aceste concluzii întăresc ideea că atentatul de la 11 septembrie 2001 a fost, pe lângă evidentele lui implicaţii politice şi sociale, una dintre cel mai grave catastrofe de mediu care au lovit vreodată oraşul New York, spun experţii. 

Sursa: Science of US