Ce sunt „tehnologiile colorate” folosite de extremişti pentru a-i lua puterea lui Vladimir Putin

05 03. 2015, 00:00

„Acţiunile extremiştilor devin tot mai răspândite. Ne confruntăm cu încercări de a folosi aşa-numitele tehnologii colorate, de la organizarea unor proteste ilegale de stradă, până la propagandă deschisă bazată pe ură, pe reţelele de socializare”, a afirmat Putin, în cadrul unui discurs susţinut în faţa angajaţilor Ministerului de Interne.

Putin a avertizat în mod repetat cu privire la consecinţele negative ale „revoluţiilor colorate”, afirmând că astfel de tentative trebuie împiedicate în Rusia şi că populaţia ţării trebuie protejată de extremişti.

Prin termenul „revoluţii colorate” se înţelege înlăturarea unui regim prin proteste ample de stradă, susţinute financiar de puteri străine. Mai multe schimbări de regim provocate de proteste populare au avut loc în câteva foste republici sovietice, inclusiv în Georgia, prin Revoluţia Trandafirilor din 2003, în Ucraina, prin Revoluţia Portocalie din 2004, şi în Kîrgîzstan, prin Revoluţia Lalelelor din 2005.

În aprilie 2014, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Uniunea Europeană şi Statele Unite au încercat să alimenteze o altă „revoluţie colorată” în Ucraina, referindu-se la înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, în februarie 2014.

Sursă: Mediafax