De ce au evitat marii dinozauri ierbivori zona tropicelor. Misterul a fost rezolvat după decenii întregi de către cercetătorii britanici

17 06. 2015, 12:47

Această descoperire pune punct unui mister care i-a uimit pe oamenii de ştiinţă decenii întregi.

Cercetătorii de la Universitatea Southampton din Marea Britanie au aflat, pe baza unor dovezi geologice, că în zona tropicelor exista un climat extrem de impredictibil, călduros şi arid din cauza nivelelor ridicate de dioxid de carbon, lucru care a făcut ca aceasta să fie ocolită de către marii dinozauri ierbivori până în urmă cu 200 de milioane de ani.

„De câteva secole, oamenii de ştiinţă au observat un caz neobişnuit: dinozaurii de talie mare ierbivori păreau să fie mai comuni la latitudini mai mari în perioada Triasicului”, a declarat Jessica Whiteside de la Centrul Naţional de Oceanografie al Universităţii Southampton. „Cu toate acestea, doar în ultimul deceniu am realizat că aceştia lipseau cu desăvârşire de la tropice, unde îşi duceau existenţa doar câţiva dinozauri carnivori de talie mică”, a mai adăugat ea.

Zona era afectată, potrivit noilor studii, de incendii de pădure care distrugeau terenul şi aşa arid. Aceste incendii apăreau la fiecare câţiva ani şi puteau să ridice temperatura până la 600 de grade Celsius.

Whiteside explică, totodată, că cercetătorii au suspectat că climatul a avut un rol senificativ în acest caz, deşi nici unul nu dezvoltat, până acum, un o „arhivă” a mediului detaliată bazată pe sedimente.

Cercetătorii au strâns datele din zona Ghost Ranch, un spaţiu extrem de pitoresc din New Mexico, Statele Unite.

Sursă: Fox News