Home » D:News » Efectul placebo este real chiar şi în cele mai surprinzătoare scenarii. Ce se întâmplă cu creierul pacienţilor care ştiu că iau un tratament fals

Efectul placebo este real chiar şi în cele mai surprinzătoare scenarii. Ce se întâmplă cu creierul pacienţilor care ştiu că iau un tratament fals

Efectul placebo este real chiar şi în cele mai surprinzătoare scenarii. Ce se întâmplă cu creierul pacienţilor care ştiu că iau un tratament fals
Publicat: 28.07.2015
Efectul placebo este cât se poate de real, chiar şi în situaţiile în care pacienţii ştiu dinainte că "tratamentul" pe care îl primesc este unul lipsit de orice valoare medicală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder din Statele Unite.

Savanţii americani au descoperit că pacienţii care au primit analgezice false au continuat să beneficieze de efectul placebo şi după ce medicii le-au spus că pastilele respective nu erau autentice, potrivit dailymail.co.uk.

Există însă un truc. Pentru a resimţi acele efecte pozitive, pacienţii trebuie să fi fost condiţionaţi mai întâi să creadă că tratamentul era real – şi să treacă suficient timp pentru ca această credinţă să dea roade.

Voluntarii care au aflat că pastilele erau false după o singură şedinţă de terapie nu au resimţit efectul de calmare a durerilor. În schimb, pacienţii care au aflat acest lucru după patru şedinţe au continuat să resimtă efectele benefice.

Pentru a-şi testa teoria, oamenii de ştiinţă au aplicat o sursă de căldură pe antebraţele celor 54 de voluntari – suficient pentru a-i face să resimtă senzaţia de durere puternică, dar fără a provoca arsuri la nivelul pielii.

După ce sursa de căldură a generat la nivelul pielii voluntarilor o temperatură de 47,5 grade Celsius, cercetătorii au aplicat pe antebraţele lor un gel despre care s-a spus că ar conţine un analgezic.

În realitate, gelul în cauză era o simplă vaselină care, alături de un colorant alimentar, fusese introdusă într-un recipient asemănător acelora din farmacii.

Apoi, fără ca voluntarii să o ştie, medicii au oprit funcţionarea sursei de căldură, iar pacienţii au avut impresia că tratamentul funcţionează.

Gelul le-a creat acestora din urmă iluzia că au primit un analgezic real, iar ei au fost rugaţi să citească instrucţiunile de utilizare ale unui analgezic real şi să spună dacă suferă de afecţiuni hepatice şi dacă au luat recent alte medicamente.

Potrivit autorilor studiului, a fost nevoie de doar patru şedinţe de „terapie” pentru a antrena creierele pacienţilor să creadă că primesc semnale de atenuare a durerilor prin folosirea medicamentului fals.

Studiul, realizat în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Maryland din oraşul Baltimore, a fost publicat în The Journal of Pain.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu