DESCOPERIRE macabră pe unul dintre cei mai cunoscuţi vulcani

25 08. 2015, 00:37

Ghizi montani au descoperit trupurile sâmbătă, în timpul unei ascensiuni pe acest vulcan stins, cea mai înaltă culme din ţară — 6.310 de metri—, în Anzii Cordilieri (130 de km sud de Quito).

Potrivit ofiţerului de poliţie însărcinat cu persoanele dispărute, Fernando de la Torre, anchetatorii vor încerca să afle dacă alpiniştii au fost victimele unei avalanşe care s-a produs între 1994 şi 1995.

Corpurile îngheţate au fost găsite cu rucsacurile în spate, echipamentul de munte şi aparatele foto cu film înăuntru. Autorităţile au anunţat rudele celor dispăruţi în această zonă acum două decenii, pentru a ajuta la identificarea trupurilor neînsufleţite.

În 1994, şapte alpinişti francezi şi trei ghizi ecuadorieni au pierit într-o avalanşă pe Chimborazo. Rezultatele anchetei vor determina dacă trupurile descoperite sunt ale membrilor acestei expediţii. Medicii legişti ar trebui să aştepte să se dezgheţe corpurile pentru a le studia.

‘Este necesar ca rămăşiţele să se usuce în aer liber pentru a evita degradarea ţesuturilor şi ajuta astfel la identificare. Suntem în curs de analizare a hainelor, iar osemintele vor fi transferate la Quito pentru a fi studiate antropologic”, a precizat Fernando de la Torre.

Sursa: Agerpres