Sagrada Familia, cea mai înaltă catedrală din Europa. Când va fi finalizată complet construcţia – FOTO, VIDEO

30 10. 2015, 00:00

Catedrala gândită de Gaudi, care se construieşte de zeci de ani, domină deja Barcelona, dar la final va ajunge să fie mai înaltă decât renumita Ulm Munster, din Germania, considerată cea mai înaltă biserică din Europa.

Turnul lui Iisus Hristos, de la Sagrada Familia, va avea 172,5 metri înălţime, iar arhitectul-şef al catedralei, Jordi Fauli, şi-a exprimat speranţa că turnurile vor fi gata în 2026, când are loc centenarul morţii lui Gaudi. Piatra de temelie a catedralei a fost pusă în urmă cu 133 de ani, în 1882.

Potrivit The Independent, Jordi Fauli, numit arhitect şef în 2012, a refuzat să spună când se va finaliza complet construcţia, dar a precizat că aproximativ 70% din construcţie a fost terminată: „Este dificil de prezis, dar putem spune că acesta va fi finalizat până în 2030-2032”.

Anunţul a coincis cu începutul fazei finale de ridicare a celor şase turnuri. Turnul central al lui Isus va avea montată pe el o cruce uriaşă, în timp ce celelalte cinci turnuri sunt dedicate Fecioarei Maria şi celor patru apostoli.

Citeşte aici continuarea!