Home » D:News » Cum a fost răstignit, de fapt, Iisus Hristos? Prima reprezentare cunoscută a acestei scene este cu adevărat surprinzătoare – FOTO

Cum a fost răstignit, de fapt, Iisus Hristos? Prima reprezentare cunoscută a acestei scene este cu adevărat surprinzătoare – FOTO

Publicat: 27.03.2016
Se presupune că Mântuitorul a fost crucificat în anul 33 d.Hr.

Crucificarea lui Iisus Hristos reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente descrise în Biblie. Evenimentul este comemorat în fiecare an, de majoritatea creştinilor, în ziua Vinerii Mari. Cum s-a petrecut, într-adevăr, acest moment? Specialista în domeniul studiilor religioase Meredith Warren susţine că în paginile Cărţii Sfinte există numeroase contradicţii privind desfăşurarea episodului răstignirii.

Cercetătoarea menţionează faptul că în primele Evanghelii, cum este cea după Toma, nu este inclusă această scenă. Pe de altă parte, în toate Evangheliile canonice pe care le cunoaştem (cea după Matei, Marcu, Luca şi Ioan), este descrisă crucificarea, însă de fiecare dată într-un alt mod.

În niciuna dintre Evangheliile cuprinse în Noul Testament nu este descris cu exactitate modul în care Iisus a fost răstignit pe cruce. De exemplu, în Evanghelia după Ioan se vorbeşte de faptul că Mântuitorului i-au fost bătute cuie în palme şi în picioare. Acest caz apare şi în versetul 21 din Evanghelia după Petru, unde se menţionează că după ce Iisus a murit, i-au fost scoase cuie din ambele mâini.

Caravaggio – ,,Necredinţa Sfântului Toma” (Foto:theconversation.com/Wikimedia Commons)

Încă de la apariţia acestor scrieri, în secolele I-II d.Hr., mai mulţi creştini au susţinut că au identificat cuiele cu care a fost răstignit Iisus. Cu toate acestea, istoricii susţin că, deocamdată, nu pot asocia aceste obiecte cu momentul crucificării, descris în scrierile celor patru evanghelişti.

Prima reprezentare a răstignirii Mântuitorului datează din secolul al II-lea d.Hr. şi este cunoscută sub numele ,,Alexamenos Graffito”. Ea este de-a dreptul surprinzătoare, deoarece aici Iisus nu este glorificat, aşa cum suntem cu toţii obişnuiţi, ci, mai degrabă el este batjocorit. Istoricii spun că acest lucru este dovedit de faptul că Mesia apare reprezentat având cap de măgar. Conform specialiştilor, imaginea a fost realizată de către cei care se împotriveau cultului creştin, dar care cunoşteau, totuşi, unele elemente din doctrina acestuia. În reprezentare este redat următorul text: ,,Alexamenos îşi evnerează zeul”.

,,Alexamenos Graffito” (Foto:theconversation.com/Wikimedia Commons)

Cât despre modul în care Iisus a fost răstignit pe cruce, primele dovezi arată că acesta a fost legat de mâini cu sfori. Un astfel de exemplu este o piatră de inel, descoperită la Konstanz, Germania. Aici, Mântuitorul apare răstignit pe cruce, fiind înconjurat, de o parte şi de cealaltă, de cei care au venit să asiste la această scenă.

Piatra preţioasă descoperită la Konstanz (Foto:theconversation.com/British Musem)

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi  Brevetele lui Aurel Vlaicu şi Traian Vuia, salvate cu radiaţii ionizante

                               Cum s-a mutat pe roţi, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc cu tot cu locatari în el. Avea 3.100 de tone şi ”ieşea din aliniere” – VIDEO

                             Un bărbat a ieşit la plimbare, ziua în amiaza mare, cu un tanc. ”Am ieşit împotriva lor” – FOTO+ VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani