Prima pagină D:News

Cele mai noi 4 elemente din tabelul periodic au fost denumite - FOTO+VIDEO

Marina Manastîrlî 06.10.2016 | ● Vizualizări: 12093

La începutul acestui an, a fost anunţat că patru elemente noi au obţinut un loc permanent în tabelul periodic, cu numerele 113, 115, 117, 118.

În ianuarie, elementele aveau denumiri şi simboluri temporare: ununtrium (Uut), ununpentium (Uup), ununseptium (Uus) şi ununoctium (Uuo). Logica UUS a luat sfârşit pentru că acum au fost inventate nume pentru toate cele patru elemente chimice.

Echipele de cercetători din SUA, Rusia şi Japonia au fost acreditate pentru descoperirea acestor noi elemente, astfel încât acei cercetători au primit dreptul de a le denumi. Denumirirle vin cu anumite criterii foarte specifice.

După cum este prevăzut de Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC) - organizaţia responsabilă de confirmarea descoperirii unor elemente noi - orice element nou trebuie să fie numit după următoarele criterii:



- Un concept sau caracter mitologic (inclusiv un obiect astronomic);

- Un mineral sau substanţe similare;

- Un loc sau o regiune geografică;

- O proprietate a elementului;

- Un om de ştiinţă.

Mai jos veţi găsi denumirile propuse pentru noile elemente chimice descoeprite:

nihonium – cu simbolul Nh, pentru elementul cu Z = 113,

moscovium – cu simbolul Mc, pentru elementul cu Z = 115,

tennessine – cu simbolul Ts, pentru elementul cu Z = 117, şi

oganesson cu simbolul Og, pentru elementul cu Z = 118.

Sursa foto: wikimedia

După cum relatează Brian Resnick pentru Vox, nihonium este derivat din "Nippon", cuvântul japonez pentru Japonia, iar moscovium onorează capitala rusească, Moscova. Tennessine este numit după statul Tennessee, cunoscut pentru cercetarea sa de pionierat în domeniul chimiei.

"Tennessine este în semn de recunoaştere a contribuţiei regiunii Tennessee, inclusiv Laboratorul Naţional Oak Ridge, Universitatea Vanderbilt şi Universitatea Tennessee din Knoxville la cercetarea acestui element super greu", a anunţat IUPAC.

Istorie şi precedente

Acest lucru marchează un al doilea stat american care urmează să fie onorat cu ”prezenţa” în tabelul periodic. Primul stat a fost California, citat în tabelul periodic drept californiu (elementul 98), descoperit în anul 1950.

Oganesson este elementul chimic numit în cinstea fizicianului rus Iuri Oganessian, care era în vârsta de 83 de ani. Acest moment a fost al doilea element denumit în cinstea unui om de ştiinţă în viaţă.

"Prima asemenea ocazie a dus la o controversă uriaşă. În 1993, o echipă de la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley au propus denumirea unui element 106 în  seaborgiu, în cintea chimistului american Glenn Seaborg. După o şedinţă a comitetului, IUPAC a respins propunerea, fiindcă depăşea condiţia conform căreia elementele nu pot fi numite în cinstea oamenilor de ştiinţă încă în viaţă", explică Van Noorden în revista Nature.

Numele au fost propuse de echipele de cercetare şi acceptate de IUPAC, iar acum trebuie supuse unei revizuiri publice de cinci luni, care expiră la 8 noiembrie 2016. În cazul în care nimeni nu se plânge, numele vor primi apoi aprobarea formală.

Despre elemente

Spre deosebire de aur, fier şi aluminiu, aceste noi elemente nu se găsesc în natură. Sunt elemente sintetice care pot fi create numai în laborator.

"De mai bine de şapte ani am continuat să căutăm date pentru a identifica elementul. Nu eram dispuşi să renunţăm, cu toate acestea, am perseverat şi noroc că a coborât deasupra noastră", a declarat despre noul element nihonium  Kosuke Morita de la Riken din Japonia.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm şi aceste articole: