Actriţa Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.
Potrivit reprezentanţilor SMURD, actriţa a fost găsită decedată de un membru al familiei, la domiciliul acesteia. Potrivit medicilor, decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme
Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935 într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.
Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov.
„Amintirile mele din copilărie sunt romantice”
Marea actriţă a povestit în urmă cu câţiva ani momentele destul de grele care i-au marcat copilăria.
„M-am născut în 1935 într-un târguşor cu foarte mulţi evrei, datorită cărora era o viaţă comercială foarte bogată. Mama purta pe vremea aceea sandale nemţeşti, se îmbrăca în mătase naturală. Amintirile mele din copilărie sunt romantice, chiar dacă lucrurile acolo s-au petrecut dramatic. În memoria mea, Orheiul a rămas un colţ de rai, o frumuseţe plină de flori, mi-amintesc o curte minunată cu un păr care făcea pere cât un cap de copil”, a declarat ea, într-un intreviu pentru
Jurnalul Naţional. Părinţii săi erau învăţători.
„Mama făcea parte dintr-o familie cu nouă copii, dintre care trei au fost deportaţi. Ruşii au avut un sistem foarte deştept, comunismul în general a fost un sistem bine organizat, numai că au dat-o în bară. Au venit într-o noapte, au deportat tot ce se chema intelectual, începând de la primul învăţător până la popă, primar. I-au dus pe toţi la Vladivostok şi au adus în toate posturile administraţiei publice numai ruşi. Şi chiar din a doua zi orice cetăţean din Basarabia trebuia să vorbească ruseşte. Limba română a fost uitată peste noapte. Nici mama, nici tata nu ştiau ruseşte.
Pe tata, care era şi ofiţer român în rezervă, l-au luat pe sus într-o noapte… Eu aveam patru ani şi jumătate atunci. A doua zi, i-au spus mamei să-i ducă un pachet cu două perechi de ciorapi, două cămăşi şi două perechi de pantaloni. L-am revăzut când aveam 23 de ani. Mama a rămas în locul lui directoare la şcoală şi a trebuit să predea în limba rusă. Noaptea învăţa lecţia, ziua o preda copiilor. Avea toată şcoala pe mână, erau cu totul două învăţătoare amărâte şi trebuia să se descurce cu copii de la 7 la 17 ani.
Din clipa în care tata a fost deportat, 19 ani n-am mai ştiut nimic de el. Ne-a povestit că trimisese nenumărate scrisori, dar nu au ajuns. Abia mai târziu am aflat dintr-un documentar american ce se întâmpla cu scrisorile trimise din lagăr. Le dădeau foc… A fost o tragedie, i-au dus la –50 de grade, le-au dat topoare şi i-au pus să-şi facă barăci şi o nouă viaţă. Ca pe deţinuţi. Făceau noaptea foc şi stăteau în cerc, ca să se poată încălzi. Care era la margine se zbătea să intre spre foc, puteau să îngheţe la margine. Se băteau, se înjunghiau…”, a mai povestit ea.
O carieră frumoasă de film, teatru şi televiziune
În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.
În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an.
Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare.
Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde a lucrat până la moarte. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în „Preşul”, 12 ani în „Peţitoarea” şi 10 ani în „Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
Din 1979 a început să facă un cuplu umoristic alături de Alexandru Arşinel.
În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Aţi gresit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), etc. Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă si în televiziune. A jucat în televiziune de la înfiinţare până în prezent, în piese de teatru si emisiuni de divertisment, reusind să transmită ceva din spiritul satiric si contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piaţă DVD-urile „O stea printre stele” (2006) şi „Stela şi Arşinel” (2005) care reunesc cele mai memorabile apariţii TV ale Stelei Popescu.
Începând jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoare unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea si Naţional TV, a jucat în serialul TV „Cuscrele” (2005-2006) precum şi în telenovele.