O capcană gigantică va fi amplasată pentru a aduna deşeurile de plastic din ocean

11 09. 2018, 18:00

În decurs de 5 ani, odată cu crearea altor zeci de structuri similare, organizaţia speră să cureţe jumătate din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, scrie New York Times.

Grămada se întinde din California până în Hawaii şi are circa 1,8 trilioane de piese de detritus, inclusiv 87.000 de tone de plastic.

Pentru noua structură urmează două săptămâni de teste. Dacă totul decurge conform planului, flota plutitoare va fi adusă la „insulă”, la circa 2.300 de kilometri de ţărm, unde va ajunge la mijlocul lunii octombrie.

Acolo, curenţii vor face ca structura să aibă o formă de U. Pe măsură ce se deplasează, va prinde plasticul „precum Pac-Man”. Deşeul capturat va fi transportat apoi pe uscat şi va fi sortat şi reciclat.

Structura are o pătură impenetrabilă care se scufundă circa 3 metri în adâncime, iar oficialii spun că animalele marine vor putea trece pe dedesubt.

„Există îngrijorări că nu putem elimina plasticul fără să eliminăm vieţuitoarele marine”, a precizat George Leonard, savant la Ocean Conservacy. „Ştim de la industria pescuitului că dacă pui orice fel de structură în oceanul deschis, aceasta va fi ca un dispozitiv de agregat peşte”, a adăugat acesta.

Totuşi, Leonard îşi pune întrebarea: „poate curăţa plasticul?”. Acest lucru va fi văzut probabil la sfârşitul acestui an.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Pescarii din India transformă plasticul din oceane în şosele

90% din deşeurile din plastic ce poluează oceanele provin din doar 10 ape curgătoare din Asia şi Africa

Oceanele, puse în pericol de plasticul ”biodegradabil”

Marea Mediterană riscă să devină o mare de plastic