Home » D:News » Premieră! Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină

Premieră! Prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină

Publicat: 10.03.2019
Două astronaute vor ieşi în spaţiu în 29 martie, marcând în premieră mondială o misiune în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) care va depinde de un echipaj alcătuit numai din femei, arată CNN, citat de Mediafax.

Anne McClain şi Christina Koch vor ieşi în spaţiul cosmic în cadrul expediţiei 59, potrivit NASA. Misiunea lor va fi sprijinită de la sol din partea Agenţiei Spaţiale Canadiene de controlorul de zbor Kristen Facciol, care se va afla la pupitrul Centrului Spaţial Johnson al NASA din Houston.

Zborul este gestionat de Mary Lawrence, în timp ce ieşirea în spaţiu a celor două va fi responsabilitatea lui Jackie Kagey, coordonatoarea activităţii în afara vehiculului spaţial (EVA).

Misiunea celor două astronaute în spaţiu va dura în jur de şapte ore.

McClain şi Koch au făcut parte din seria de astronauţi pregătiţi în 2013, jumătate dintre absolvenţii acelui an fiind femei. A fost rezultatul selecţiei după ce NASA a primit al doilea cel mai mare număr de aplicaţii din toate timpurile, peste 6.100. NASA a anunţat şi că jumătate din cea mai recentă serie de directori de zbor pe care a pregătit-o a fost alcătuită din femei.

Anne McClain se află deja pe Staţia Spaţială Internaţională în cadrul Expediţiei 58, iar Christina Koch este aşteptată să ajungă pe 14 martie, pentru a participa la Expediţiile 59 şi 60.

Printre altele, ieşirile în spaţiu au loc pentru a efectua experimente ştiiţifice sau pentru a testa noi echipamente, dar şi pentru a repara sateliţi sau părţi din vehiculele spaţiale.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?