Pe platoul Munţilor Bucegi ninge precum iarna. Avertismentul salvamontiştilor

07 05. 2019, 13:51

This browser does not support the video element.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, marţi, că pe platoul Munţilor Bucegi a nins abundent, fiind şi viscol.

„Stratul de zăpadă depus este de 30- 40 de centimetri, pe alocuri 50 de centimetri. Este şi viscol”, a precizat Haiduc.

Turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze.

La rândul său, Radu Manta de la staţia meteo Vârfu Omu a declarat că la această oră sunt minus 6 grade Celsius. Înainte de ninsoare, stratul de zăpadă de la Vârfu Omu era de 112 centimetri.

„A nins şi peste noapte, dar ninge şi acum. Întâi a fost lapoviţă care s-a transformat în ninsoare. Ninge mai uşor acum. Pe 24 de ore am înregistrat 20,2 litri de precipitaţii”, a spus Manta.

Potrivit acestuia, acum pe munte este ceaţă, precum şi sunt depuneri de chiciură, ninsoare şi viscol.