Home » D:News » Intervenţia de adiţie de os şi paşii de urmat după o astfel de intervenţie

Intervenţia de adiţie de os şi paşii de urmat după o astfel de intervenţie

Publicat: 12.11.2019
Atunci când nu există o cantitate suficientă de ţesut osos necesar să susţină implanturile dentare, adiţia de os este o procedură chirurgicală necesară.

Ţesutul osos insuficient este urmare a unor defecte de dezvoltare, infecţii gingivale, traume sau spaţiu rămas liber după extracţii dentare. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, menţionează că procedura se realizează sub anstestezie locală şi este complet nedureroasă însă, pentru o recuperare rapidă necesită îngrijire post intervenţie, ceea ce ajută totodată şi la evitarea disconfortului pacientului.

Dacă adiţia de os este combinată cu procedura PRF, proces în care sângele este recoltat direct din vena pacientului, se separă într-o centrifugă specială factori de creştere şi alte substanţe utile, proprii organismului, care se amestecă cu osul şi asigură integrarea acestuia în cantitate mai mare, vindecarea după procedură are loc mai rapid şi, iar efectele negative postoperatorii sunt mai reduse.

Intervenţia de adiţie de os: la ce se poate aştepta pacientul

Durere. După trecerea anesteziei este nevoie de administrarea de antialgice/antiinflamatoare timp de câteva zile. Totodată se administrează şi antibiotic pentru a preveni orice infecţie,care ar putea duce la intensificarea durerii, dar mai ales la compromiterea întregii proceduri.

Citeşte continuarea pe CSID!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina