Românul care şi-a scos cărţile pe uliţă să le dea copiilor şansa de a citi

De atunci şi până acum, proiectul „Cu cărţile pe uliţă” s-a transformat într-un proiect de centru cultural, dotat cu bibiliotecă şi săli de clasă, unde au loc meditaţii cu copiii care îşi doresc să înveţe suplimentar.

• FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
• Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt

Relu Voicu a lucrat ani întregi la Bucureşti, dar viaţa l-a readus în localitatea natală din Teleorman, Scrioaştea, unde un concurs de împrejurări l-a determinat să revină la visul lui şi să ofere copiilor din mediul rural al Teleormanului acces la cărţi. N-a avut, în primă fază, prea multe alternative, aşa că a decis să-şi scoată, pur şi simplu, biblioteca personală pe uliţa satului şi să aştepte copiii la citit.

„Pur şi simplu mi s-a reactivat o chestie ascunsă pe sinapsă, pentru că, cu mai mulţi ani în urmă, am citit pe net nebunia pe care o făcuseră doi studenţi englezi. Reinventaseră nişte biblioteci în nişte cabine telefonice. Atunci când am văzut asta, mi s-a părut absolut demenţial. Dar fiind complet singur aici şi neavând nici bani, am abandonat ideea. Până acum, când am remarcat câtă dorinţă de implicare au oamenii de pe Facebook. Dacă există oameni dispuşi să sară în ajutorul unor nevoiaşi cu bani, atunci sigur sunt şi oameni care înţeleg cât de important e să le oferi copiilor acces la cărţi. Mai ales în mediul rural. Am postat, deci, pe Facebook această părere şi foarte mulţi oameni au reacţionat. Aşa a început totul. Apoi am scos cărţile pe uliţă, în faţa porţii mele.”, a declarat Relu Voicu pentru MEDIAFAX.

Momentul-cheie în evoluţia proiectului, însă, l-a constituit acela în care o editură importantă a decis să se implice, ajutându-l pe Relu să mute cărţile de pe uliţă într-o veritabilă bibliotecă. Tot editura a adus la Scrioaştea mese, scaune, table şi alte lucruri necesare înfiinţării unui spaţiu dedicat educaţiei suplimentare a copiilor din Scrioaştea.

Şi, dacă la început, Relu se plângea că numărul copiilor dornici să citească e destul de mic, acum sala amenajată cu pereţii acoperiţi de cărţi cu coperţile atractive pare să atragă elevii ca un miraj. Acolo ei citesc, învaţă lucruri noi, au acces la internet şi la dispozitive moderne de căutare a informaţiei.

Tocmai de aceea, proiectul nu s-a oprit în acest punct, pentru că Relu şi-a dorit să transforme cărţile de pe uliţă într-un veritabil Centru Cultural. În acest sens a cumpărat terenul şi spaţiul necesar acestui scop, iar acolo a continuat să ajute copiii să înveţe şi să citească. Proiectul mai are de parcurs paşi până la finalizare, dar temelia a fost turnată. La un an de la începerea proiectului, deja putem vorbi despre concretizarea lui. Desigur, Relu va avea în continuare nevoie de sprijin pentru reabilitarea clădirii în care se vor ţine orele de curs, dar este conştient că nişte materiale de construcţie şi multă bunăvoinţă sunt suficiente pentru a-şi vedea visul cu ochii.

„Ce trebuia pentru construirea Centrului Cultural ? Trebuia terenul, în primul rând. Gata! Avem terenul! Graţie fabuloşilor noştri prieteni care s-au implicat şi au donat pentru educaţia copiilor din Teleorman. Urmează pasul 2, şi anume construirea centrului. Dacă sunt oameni dispuşi să sară în sprijinul educaţiei ce-ar fi să fac un proiect pentru TOŢI copiii? Şi, iată-ne azi. Nu avem foarte mulţi prieteni, dar avem. Absolut fabuloşi, pentru că – din păcate – lumea nu prea reacţionează la educaţie. E constatarea, matematică, după un an în care am tras la căruţa asta clipă de clipă, chiar şi în somn, visând, trezindu-mă cu vreun gând, idee etc. Dacă proiectul ar fi fost despre ajutorarea copiilor cu mâncare sau medicamente, firesc, lumea ar fi fost mult mai sensibilă. Ar fi fost o chestiune de supravieţuire. Fiind vorba de educaţie, implicarea e mai slăbuţă. Da, în primul rând trebuie să Trăim, să nu murim de boli sau foame, mai ales că avem un stat , care îngăduie moartea şi foamea copiilor, ba, ai zice că chiar le cultivă. Cred cu sfinţenie că şi LIPSA educaţiei este tot o formă de boală. Grea, pe viaţă. Cu deosebirea gravă că, nu doar pe viaţa ta, ci şi pe cea a copiilor tăi, care-ţi vor moşteni acest greu bagaj şi-l vor târâ după ei tot restul vieţii lor, cu grija de a-l preda mai departe. Acum avem terenul, deci ne trebuie bani să putem efectiv construi acest centru cultural multifuncţional pentru copiii din Teleorman, comuna Scrioaştea: bibliotecă, sală cursuri, sală teatru etc. Doar imaginaţia noastră ne este limita. Dau din casă, deşi mi-e ”frică” de propriile gânduri: nu va fi un Centru exclusiv pentru comuna noastră (Scrioaştea, jud. Teleorman), ci va cuprinde cumva axa Teleorman – România”, susţine Relu Voicu.

Pe copiii din Scrioaştea care merg să citească pe uliţa satului i-a etichetat primarul locului drept „infractori”. Pe Relu Voicu, cel care s-a inspirat dintr-un concept occidental pentru a le oferi copiilor de pe uliţa satului său acces la cărţi, autorităţile publice din Teleorman îl etichetează „nebun”. Cu toate acestea, copiii continuă să citească şi să-şi facă lecţiile împreună sub supravegherea lui Relu, iar Relu continuă să viseze că într-o bună zi va vedea în Scrioaştea, şi nu numai, un Centru Cultural Multifuncţional pentru Copii din banii donaţi de oamenii care înţeleg importanţa educaţiei într-un judeţ în care sărăcia e la ea acasă.

„Îţi trebuie un strop de nebunie, aşa-i? Să pleci aşa, de pe un şanţ, şi din Teleorman. Nu. Un strop mai mult, cât 1000 de Socola. Cred că României îi lipseşte taman asta, hulita nebunie, visele alea tâmpite de râd toţi de tine la început, nu ştiu, atitudinea aia mesianică de spunea Cioran, să vrei să ieşi la luminiş, să nu te complaci în bezna năclăită de la periferia istoriei. Zic, hai să urnim întunericul, în primul rând din noi. Putem face lucruri absolut uluitoare”, mărturiseşte Relu oricui, cu patimă.

O oamenii din ţară, impresionaţi de efortul lui Relu Voicu, se implică serios în îndeplinirea visului său, care ar putea schimba cu totul concepţia fiecăruia dintre noi cu privire la rolul cetăţeanului sănătos într-o societate bolnavă. Dar până atunci, e foarte posibil ca Relu să mai audă despre el însuşi că e „nebun”.

Din fericire, el îşi recunoaşte „nebunia” şi vorbeşte liber despre ea, mai ales că această stare l-a adus până în punctul în care deja a achiziţionat terenul şi spaţiul în care se va construi Centrul Multifuncţional pentru Copii.