Rata de deces în Italia este de 6,7%, ca urmare a infectării cu coronavirus. Este cu două treimi mai mare faţă de China

13 03. 2020, 00:00

Angelo Borrelli, şeful Serviciului italian de Protecţie Civilă, a declarat că bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 1.016 morţi în Italia, fiind înregistrate 188 de persoane decedate în ultimele 24 de ore.

În total, în Italia se înregistrează acum 15.113 cazuri de coronavirus, cu 2.651 în plus faţă de miercuri.

Numărul persoanelor vindecate a ajus la 1.258, cu 213 în plus faţă de ziua precedentă, a precizat Angelo Borrelli.

Numărul de decese din prezent, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19, indică o rată de mortalitate de 6,7% raportat la numărul de îmbolnăviri 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mortalitatea din cauza coronavirusului este, la nivel mondial, de 3,4%, însă rata diferă de la ţară la ţară. În 6 martie, rata de deces din cauza COVID-19 era de 3,8% în Italia. Vezi aici detalii! În China, s-au înregistrat 80.814 de îmbolnăviri de coronavirus, dintre care 3.177 de cazuri s-au soldat cu decese, iar 64.119 au fost declarate recuperate până la publicarea acestui material. Rata de deces în China ca urmare a COVID-19 este de 3,9. Aceste cifre arată că, la ora actuală, rata de mortalitate a Italiei este cu două treimi mai mare decât a Chinei.

Joi, în Italia au ajuns un avion şi un camion cu experţi chinezi în sănătate, aparatură, în special pentru terapie intensivă, medicamente şi materiale pentru protecţie împotriva coronavirusului.