Home » D:News » Medic de la Matei Balş despre pacienţii cu COVID-19 care ar putea avea nevoie de Terapie Intensivă: ”Dacă numărul va fi mai mare, vor fi alese doar cazurile cu şanse de a supravieţui”

Medic de la Matei Balş despre pacienţii cu COVID-19 care ar putea avea nevoie de Terapie Intensivă: ”Dacă numărul va fi mai mare, vor fi alese doar cazurile cu şanse de a supravieţui”

Medic de la Matei Balş despre pacienţii cu COVID-19 care ar putea avea nevoie de Terapie Intensivă: ”Dacă numărul va fi mai mare, vor fi alese doar cazurile cu şanse de a supravieţui”
Publicat: 18.03.2020
Medicul Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului Matei Balş, a afirmat că România nu stă bine din punct de vedere al echipamentelor de protecţie împotriva COVID-19 şi nici în privinţa paturilor de Terapie Intensivă, astfel că, „dacă numărul va fi mai mare, vor fi alese doar cazurile cu şanse de a supravieţui dintre cazurile grave”. Afirmaţiile au fost făcute marţi în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.

Cătălin Apostolescu i-a sfatuit pe români să stea realmente acasă. „Nu să considere acest stat acasă ca o vacanţă, să se ducă la mall, la prieteni. Să ne spălăm pe mâini cât de des posibil, mai ales când venim de afară. Dacă ştim că suntem răciţi, să purtăm mască. Şi să evităm aglomeraţiile nenecesare”, potrivit Mediafax.

În privinţa echipamentelor de protecţie, Apostolescu spune că nu stăm bine din niciun punct de vedere. „România este o ţară mică, nu are producători de echipamente de protecţie şi totul trebuie importat. Nicăieri nu există suficiente echipamente de protecţie. Şi medicii din Italia sau Franţa se plâng de acest lucru. Şi din partea personalului medical există o dorinţă compulsivă de a se supra-proteja”.

Simptomele bolii sunt febră, dureri în gât, tuse seacă şi tulburări digestive – diaree, iar în prezent sunt doar propuneri de tratament, medicamente care au arătat că au ceva eficienţă, dar niciunul nu este tratament standard. Rata mortalităţii este 3%, care nu este chiar mică, „este o mortalitate mare”. „3% e mortalitate overall, la segmentul de peste 75 de ani acolo mortalitatea este mai mare”.

Apostolescu spune despre coronavirus că este un virus normal. „Vrea să trăiască el şi să îşi pregătească nişte descendenţi puternici. Este o fiinţă vie care vrea să se adapteze la un mediu nou. Omul este un mediu nou pentru el. Pe de altă parte, organismul nostru se trezeşte cu un intrus despre care nu are nicio informaţie”.

În România există 2.000 de paturi la terapie intensivă cu ventilare mecanică. „Dacă numărul va fi mai mare, vor fi alese doar cazurile cu şanse de a supravieţui dintre cazurile grave”, a mai spus acesta.

Nu e exclus ca România să înregistreze mii de cazuri

Într-o altă emisiune „Marius Tucă Show”,  Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, nu a exclus ca România să înregistreze mii de cazuri de coronavirus.

„Atunci când în China au existat toate acele evenimente şi au introdus carantină chinezii în acele zone, Italia nu a fost prea activă în acel moment. Au instituit măsuri ceva mai tardiv. Motiv pentru care foarte multe persoane din China au călătorit în zona respectivă, au avut foarte mulţi turişti în Italia. Nu a existat un control şi astfel s-a împrăştiat foarte repede. E o zonă turistică Lombardia, Venetto. Eu nu cred că s-a transformat (virusul -n.r.). Se vorbeşte că ar exista două tulpini diferite. Nu e concretizat acest aspect. Dacă ne uităm la paternul transmiterii din China, unde s-a făcut transmisiunea în Hubei, celelalte regiuni ale Chinei, transmiterea a fost mai lentă, cu mai puţine decese şi mai puţine cazuri severe. Acum în Italia a început mai lent şi a răzbufnit ulterior, cu mai multe cazuri şi mai multe decese”, a declarat luni Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Specialistul român a precizat că acelaşi lucru pare să se întâmple acum în Spania.

„Spania a început cu câteva cazuri, a început în Tenerife, un hotel, iarăşi turişti. A mers liniştit o perioadă de timp, iată acum Spania are o explozie de cazuri… Ne uităm în Franţa. Franţa a început din nou cu câteva cazuri, dar a explodat parcă mai repede ca Spania, cu cazurile. Noi urmărim toate aceste modele petrecute în ţările vecine. În mod logic, ne aşteptăm să se întâmplă acest lucru şi la noi. Ar fi stupid să nu o facem. Prefer să ne aşteptăm şi să fim pregătiţi într-un fel”, a mai spus directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Adriana Pistol nu exclude ca ţara noastră să înregistreze mii de cazuri de coronavirus. „Nu este exclus (ca România să înregistreze mii de cazuri -n.r.), urmând acelaşi patern de evoluţie pe care îl vedem la toate statele din jurul nostru. Ceea ce încercăm e să reducem, să nu avem 20.000 ca Italia, să avem doar 1.000, pentru că acest lucru se poate face. Am fost consultaţi, depinde în unele momente am fost consultaţi, în altele nu am fost consultaţi. Depinde de decizii”, a declarat Adriana Pistol.

Virusurile „sunt nişte fiinţe mult mai inteligente decât noi. Sunt foarte şmechere”

Adriana Pistol a mai afirmat că e foarte greu de spus când va lua sfârşit pandemia de coronavirus.

„Vă spun ce gândesc eu despre virusuri – sunt nişte fiinţe mult mai inteligente decât noi. Sunt mult mai adaptate la viaţă, sunt foarte şmechere, inteligente, ştiu să îşi modifice genomul astfel încât să supravieţuiască. Gradul lor de inteligenţă care îi fac să supravieţuiască peste secole, îi fac să se adapteze la diverse organisme, de la păsări, animale, la om. Pe urmă învaţă să se transmită de la om la om şi se adaptează. Sfârşesc din când în când să ne surprindă”, a declarat Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Specialistul a precizat că societatea românească va trebui să se obisşnuiască cu acest virus.

„E foarte greu de spus când se va termina. Cred că depinde de fiecare dintre noi, care constituim o verigă din întreaga societate. Acest virus … va trebui să ne obişnuim cu el. El va intra în circulaţie. Sigur va găsi o o populaţie mai pregătită imunologic. Ne vom obişnui cu el, dar într-o populaţie care a trecut printr-o experienţă imunologic. Pe măsură ce creşte imunitatea, sigur că nu o să stăm izolaţi şi baricadaţi la nesfârşit. Noi nici nu am început foarte bine, dar câteva luni bune. Să vedem cum se va simţi la temperaturi de 40 de grade. Dar există mari şanse să dureze câteva luni (…)Trebuie să plecăm de la premisa că nu vom putea să stăm cu pieptul înainte în faţa virusului şi să-l tot oprim. Societatea trebuie să funcţioneze, economia trebuie să meargă. Va veni momentul în care va trebui să ne asumăm un număr de caz, la tineri care au forme uşoare. Trebuie să apărăm sănătatea publică, să avem grijă de ai noştri, dar asta nu în detrimentul unei economii care ne va costa pe toţi”, a completat Adriana Pistol.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare
Alimentul care poate proteja ficatul. Cu toții îl avem în bucătărie!
Alimentul care poate proteja ficatul. Cu toții îl avem în bucătărie!
Europa, continentul care se încălzește cel mai repede. Care este cauza?
Europa, continentul care se încălzește cel mai repede. Care este cauza?
De ce ți se face somn după-amiaza? Ar putea avea legătură cu ceea ce mănânci!
De ce ți se face somn după-amiaza? Ar putea avea legătură cu ceea ce mănânci!
Constantin Brâncoveanu, prinţul aurului şi reţeaua de spioni pe care o deţinea
Constantin Brâncoveanu, prinţul aurului şi reţeaua de spioni pe care o deţinea
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?
Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache
Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache
Bănci cu cea mai rapidă aprobare pentru credite de nevoi personale în România în 2026 (P)
Bănci cu cea mai rapidă aprobare pentru credite de nevoi personale în România în 2026 (P)