Home » D:News » Parizienii nu mai au voie să facă exerciţii fizice în aer liber pe timpul zilei

Parizienii nu mai au voie să facă exerciţii fizice în aer liber pe timpul zilei

Publicat: 10.04.2020
Autorităţile din capitala Franţei au interzis toate activităţile fizice în aer liber între orele 10.00 şi 19.00. Măsura a fost luată după ce parizienii au fost surprinşi plimbându-se şi alergând în grupuri în parcurile din oraş, nerespectând regulile de distanţare socială.

Locuitorii capitalei Franţei au încălcat regulile de distanţare socială impuse de autorităţile din Paris şi au umplut parcurile la sfârşitul săptămânii trecute. Parizienii au ieşit la plimbare sau la alergat în grupuri, chiar dacă au fost ameninţaţi că vor fi amendaţi cu 135 de euro pentru nerespectarea noilor măsuri.

Astfel, autorităţile din Paris au interzis toate activităţile fizice din aer liber în intervalul orar 10.00 – 19.00. Primarul capitalei Franţei, Anne Hidalgo, a declarat că în urma acestei reguli „oamenii vor face exerciţii în momentul în care străzile vor fi mai puţin aglomerate”.

Franţa este în carantină totală de peste o lună, înregistrând, până în acest moment, 112.950 de cazuri de noul coronavirus, cu 10.869 de decese şi 21.254 de vindecări.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei

Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august

Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”

Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei

De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro