Home » D:News » Wuhan revine la viaţă după criza COVID-19 – VIDEO

Wuhan revine la viaţă după criza COVID-19 – VIDEO

Wuhan revine la viaţă după criza COVID-19 – VIDEO
Publicat: 08.04.2020
Wuhan revine la viaţă după criza COVID-19. Unii par să fi uitat pericolele şi deja au renunţat la măsurile de protecţie.

Chiar dacă Wuhan îşi redeschide graniţele după 76 de zile, unele restricţii vor rămâne în vigoare. Oficialii avertizează că ameninţarea COVID-19 nu a dispărut şi că riscul de infectare este, în continuare, ridicat.

Accesul în şi din metropola cu 11 milioane de locuitori a fost blocat în data de 23 ianuarie, măsura făcând parte dintr-o serie de eforturi fără precedent pentru a menţine situaţia sub control.

De miercuri, rezidenţilor şi vizitatorilor sănătoşi li se permite, în sfârşit, să părăsească oraşul. Circulaţia trenurilor şi a avioanelor a fost, de asemenea, reluată, iar intrările pe autostradă au fost deschise.

Potrivit CNN, autorităţile feroviare locale estimează un număr de aproximativ 55.000 de pasageri care vor părăsi miercuri capitala provinciei Hubei.

Deşi numărul cazurilor depistate a scăzut impresionant în ultimele săptămâni, Luo Ping, oficial al departamentului de control al epidemiilor din Wuhan, a declarat duminică pentru televiziunea de stat CCTV că riscurile sunt încă mari.

„Unii rezidenţi au renunţat la măsurile de protecţie şi nu poartă măşti atunci când ies pe străzi”, a spus el, potrivit Mediafax.

„Deschiderea oraşului Wuhan nu înseamnă o relaxare a măsurilor de prevenire şi control al epidemiilor”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie