Universitatea „Babeș-Bolyai” preia o altă universitate

23 06. 2020, 11:00
Universitatea „Babeș-Bolyai” / Credit foto: Shutterstock

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca preia Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița și speră ca exemplul să fie urmat de alte universități mari, pentru distribuirea inteligentă a resurselor academice.

Absorbția Universității „Eftimie Murgu” Reșița a fost aprobată luni de Senatul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Universitatea din Reșița devine extensie a UBB, având în structură Facultatea de Inginerie.

Demersul de absorbție a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR) a pornit la propunerea UEMR și a fost susținut în unanimitate de Consiliul de Administrație și Senatul UEMR, iar apoi de Consiliul de Administrație al UBB și de Senat.

Prin preluarea universității din Reșița, UBB a urmărit extinderea bazinului academic pentru specializările existente deja în instituție și ancorarea în proiectele paneuropene de tip Danubius.

De asemenea, este vorba despre o concentrare a resurselor academice, cu impact asupra dezvoltării regionale din Reșița/Caraș-Severin, inclusiv pentru comunitățile românești din zona de graniță cu România.

Rectorul UBB, Daniel David, susține că prezența academică în județele țării contribuie la dezvoltarea economică și socială a acestora.

„Legea Educației Naționale din 2011 a propus concentrarea de resurse academice prin fuziunea universităților locale cu cele tradiționale, primele devenind astfel extensii ale acestora din urmă, extensii care să susțină apoi eficient dezvoltarea locală/regională. Asta este ceea ce am făcut prin acest demers, gândit astfel într-o logică «win-win»”, a spus David citat de Mediafax.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, o extensie a UBB

Acesta speră ca modelul UBB să fie urmat și de alte universități mari ale României, pentru a concentra și a distribui inteligent resursele academice ale țării.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița va deveni Centrul Universitar UBB din Reșița, ca o extensie a UBB, având în structură Facultatea de Inginerie, cu programe la nivel de licență și master, inclusiv Școala doctorală, și alte programe academice derulate la Reșița, dar incluse în facultățile UBB din Cluj-Napoca.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița s-a înființat în anul 1992, având ca punct de plecare învățământul tehnic superior – Institutul de subingineri înființat în 1971, și tradiția în inginerie din Reșița, important centru metalurgic şi de construcții de mașini din România.

Pentru formalizarea fuziunii vor fi parcurse etapele legale cerute de legislația națională, prin Ministerul Educației și Cercetării.