Home » D:News » 9,2 miliarde lei – maxim istoric pe care îl atinge industria software în 2021

9,2 miliarde lei – maxim istoric pe care îl atinge industria software în 2021

9,2 miliarde lei – maxim istoric pe care îl atinge industria software în 2021
Foto: Pexels
Publicat: 06.12.2021

Industria software va atinge un maxim istoric în 2021, de peste 9,2 miliarde lei, după ce anul trecut a crescut cu aproximativ 10% față de 2019 și a fost cu 250% peste nivelul din 2010, depășind pragul de 8,3 miliarde de euro în 2020.

În anul 2020, în România activau aproape 27 de mii de companii din domeniul software, cu 9% mai multe decât în 2019 și cu 104% mai multe față de anul 2010. Dintre acestea 25,3 mii sunt microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 353 companii medii și 21 companii mari, arată o analiză Keysfin.

Atingerea unui nou maxim istoric al pieței locale de software relevă faptul că, deși industria la nivel general a înregistrat o scădere cu 8% ca urmare a pandemiei de COVID-19, companiile de software au reușit să se adapteze contextului pandemic, continuând și în acest an tendința de digitalizare a multor domenii cheie din România.

„Dincolo de impactul major al crizei sanitare, de riscurile din sfera politică și impredictibilitatea fiscală asociată sau a presiunilor inflaționiste recente, industria de software locală își consolidează rolul cheie în dezvoltarea economiei și transformă România într-un hub regional, după unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere, dacă nu chiar cel mai rapid din ultimii 10 ani, de peste 250%”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Industria software din România însemna anul trecut peste jumătate din sectorul IT&C

Ponderea cifrei de afaceri generate de companiile de software din România în sectorul IT&C a crescut de la 32% în 2010, la peste 57% în 2020 prin prisma avansului mult mai rapid al componentei de software, creșterea fiind de 3,5 ori față de dublarea cifrei de afaceri din sectorul IT&C, comparativ cu anul 2010.

La nivelul cifrei de afaceri totale generate de companiile non-financiare din România ponderea industriei de software a crescut de la 1,1% în 2010, la peste 2,4% din total în 2020.

Rezultatul net înregistrat de companiile din industria de software a ajuns la aproape 986 milioane de euro în 2020, cu 3,5% mai mult față de 2019 și de peste 6 ori mai mare comparativ cu anul 2010.

De asemenea, în anul 2020, companiile din industria de software au generat 77% din rezultatul net înregistrat de întreg sectorul IT&C și 4,6% din rezultatul net al tuturor companiilor non-financiare din România.

Cele mai mari 10 companii din industrie au cumulat afaceri de aproximativ 1,4 miliarde euro, reprezentând 16,4% din total.

Numărul de angajați din industria software a crescut cu 4% față de 2019 și a fost cu 170% peste nivelul din 2010, la aproape 138 de mii de angajați în 2020, ceea ce înseamnă 70% din totalul forței de muncă din IT&C și 3,4% din numărul angajaților din toate companiile non-financiare din România în 2020.

Potrivit ultimelor date de la Eurostat, din 2019, România a ocupat locul 4 ca pondere a numărului de absolvenți IT în total absolvenți cu studii superioare (ISCED 5-8) per țară, din Uniunea Europeană (după Estonia cu 8%, Irlanda cu 7,8% și Finlanda cu 7,4%), având aproximativ 7.900 de absolvenți pe an dintr-un total de 125.000.

La nivelul UE au fost 158 de mii de absolvenți cu specializare IT&C dintr-un total de 4 milioane de absolvenți cu studii superioare în 2019, iar România a ocupat locul 5 ca pondere de absolvenți IT din total absolvenți IT la nivelul UE (după Germania cu 18,7%, Franța cu 18,3%, Spania 12,2% și Polonia cu 11% din totalul absolvenților IT din UE).

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 5821 (Activități de editare a jocurilor de calculator), 5829 (Activități de editare a altor produse software), 6201 (Activități de realizare a software-ului la comandă), 6202 (Activități de consultanță în tehnologia informației), 6203 (Activități de management – gestiune și exploatare – a mijloacelor de calcul), 6209 (Alte activități de servicii privind tehnologia informației), 6311 (Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe) sau 6312 (Activități ale portalurilor web).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au descoperit cel mai mare scorpion care a trăit vreodată. Acesta era cât un câine!
Cercetătorii au descoperit cel mai mare scorpion care a trăit vreodată. Acesta era cât un câine!
Top 7 produse care ajută la refacerea barierei naturale a pielii (P)
Top 7 produse care ajută la refacerea barierei naturale a pielii (P)
Producția globală de orez aproape s-a dublat în ultimii 50 de ani, în ciuda schimbărilor climatice
Producția globală de orez aproape s-a dublat în ultimii 50 de ani, în ciuda schimbărilor climatice
Ceea ce au găsit cercetătorii în excrementele antice de veveriță i-a uimit chiar și pe ei
Ceea ce au găsit cercetătorii în excrementele antice de veveriță i-a uimit chiar și pe ei
Fizicienii au descoperit modul în care mucegaiul „ia decizii” deși nu are creier
Fizicienii au descoperit modul în care mucegaiul „ia decizii” deși nu are creier
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Un studiu dezvăluie că oamenii au o preferință inerentă pentru mișcarea în sens antiorar
Un studiu dezvăluie că oamenii au o preferință inerentă pentru mișcarea în sens antiorar
Test de cultură generală. De ce Pământul nu are inele?
Test de cultură generală. De ce Pământul nu are inele?
De ce NASA a ales numai bărbați pentru viitoarea misiune Artemis 3?
De ce NASA a ales numai bărbați pentru viitoarea misiune Artemis 3?
Serviciile secrete ale SUA ar putea pierde cel mai puternic instrument de spionaj
Serviciile secrete ale SUA ar putea pierde cel mai puternic instrument de spionaj
Cine poate cumpăra acțiuni la SpaceX, compania lui Elon Musk
Cine poate cumpăra acțiuni la SpaceX, compania lui Elon Musk
Acest simplu cadou primit în urmă cu 84 de ani avea să o transforme într-o figură-simbol a genocidului nazist
Acest simplu cadou primit în urmă cu 84 de ani avea să o transforme într-o figură-simbol a genocidului nazist
Fenomen meteo extrem pe insula cu cei mai rari urangutani din lume
Fenomen meteo extrem pe insula cu cei mai rari urangutani din lume
Au început lucrările de reparație la scutul de protecție de la Cernobîl, avariat în războiul din Ucraina
Au început lucrările de reparație la scutul de protecție de la Cernobîl, avariat în războiul din Ucraina
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, a anunțat Donald Trump
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, a anunțat Donald Trump
Oamenii au ceva ce Inteligența Artificială nu va putea să imite niciodată
Oamenii au ceva ce Inteligența Artificială nu va putea să imite niciodată
O stea s-a autodistrus atât de catastrofal încât nu a lăsat în urmă nicio dovadă a existenței sale
O stea s-a autodistrus atât de catastrofal încât nu a lăsat în urmă nicio dovadă a existenței sale
Oamenii de știință au descoperit un fragment dintr-o planetă pierdută în Deșertul Sahara
Oamenii de știință au descoperit un fragment dintr-o planetă pierdută în Deșertul Sahara