Neuralink, compania lui Elon Musk, ar fi transportat implanturi cerebrale pline de patogeni

18 02. 2023, 08:00

În cea de-a doua investigație federală asupra companiei de interfețe creier-computer a lui Elon Musk, Neuralink a fost acuzată că a expediat implanturi cerebrale contaminate, prelevate de la maimuțe bolnave, astfel încălcând reglementările de transport.

Acuzațiile au fost făcute de Physicians Committee of Responsible Medicine (PCRM), un grup de protecție a animalelor, către secretarul american pentru transporturi Pete Buttigieg.

Dacă ar fi fost transplantate la om, cipurile ar fi putut provoca boli grave, au transmis reprezentanții PCRM.

Înregistrările ar fi arătat transportul mai multor agenți patogeni gravi

Acuzațiile provin din emailuri și documente despre care PCRM susține că arată ambalarea și transportul nesigur al cipurilor, care au fost predate acum Departamentului de Transport al SUA (USDoT), potrivit IFL Science.

„Desfășurăm o investigație pentru a ne asigura că Neuralink respectă pe deplin reglementările federale și că protejează angajații și publicul împotriva patogenilor potențial periculoși”, a declarat purtătorul de cuvânt al USDoT.

Deși pachetele Neuralink sunt etichetate ca fiind „periculoase”, PCRM susține că acestea nu sunt sigilate sau dezinfectate înainte de a fi transportate, astfel că permit transmiterea bolilor de la maimuțe. În urma unei pandemii care ar fi putut fi cauzată de transmiterea de unui virus de la animal la om, o astfel de încălcare ar fi o mare problemă.

„Deoarece componentele hardware ale dispozitivului neural nu sunt sigilate și nu au fost dezinfectate înainte de a părăsi [universitatea], acest lucru reprezintă un pericol pentru orice persoană care ar putea intra în contact cu dispozitivul. Simpla etichetare ca fiind periculos nu ține cont de riscul de a contracta Herpes B”, a scris un angajat al UC Davis către Neuralink, potrivit unui comunicat de presă al PCRM.

Documentele ar fi arătat transportul mai multor agenți patogeni, inclusiv Staphylococcus, rezistent la antibiotice, precum și virusul Herpes B, fără respectarea protocoalelor standard de decontaminare.

Presiunea asupra animalelor de laborator, cauza unei anchete precedente asupra Neuralink

Neuralink nu a răspuns acuzațiilor aduse până la momentul redactării acestui articol.

Aceasta nu este prima dată când Neuralink se confruntă cu acuzații. În 2022, o altă anchetă federală a fost demarată cu privire la presupuse încălcări ale bunăstării animalelor în laboratorul Neuralink de la UC Davis.

Printre acuzații s-au numărat un număr incredibil de mare de decese ale animalelor de laborator, care au fost puse pe seama presiunii ridicate de a obține rezultate în cadrul companiei. De atunci, Neuralink și-a încheiat contractul cu UC Davis, dar PCRM susține că neurochirurgul implicat este încă angajat acolo.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cofondatorul Neuralink plănuiește crearea unui tratament pentru orbire, bazat pe realitatea virtuală și augmentată

Când crede Elon Musk că vor începe testele pe oameni cu cipul cerebral Neuralink?

Neuralink, una dintre companiile lui Elon Musk, sub investigație

Elon Musk a dezvăluit când ar putea Neuralink să implanteze cipuri în creieri umani