Home » D:News » Încălzirea globală va expune miliarde de oameni la temperaturi fără precedent

Încălzirea globală va expune miliarde de oameni la temperaturi fără precedent

Încălzirea globală va expune miliarde de oameni la temperaturi fără precedent
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 05.06.2023

Încălzirea globală va scoate miliarde de oameni din „nișa climatic” în care omenirea a prosperat timp de milenii, potrivit unui studiu. Astfel, vom fi expuși la temperaturi fără precedent și fenomene meteorologice extreme. Nișa climatică descrie locul în care oamenii prosperă și au prosperat timp de mii de ani în trecut. 

Cu planurile de acțiune actuale, lumea este pe cale se să încălzească cu 2,7 grade Celsius, ceea ce ar însemna că, până în 2030, 2 miliarde de oameni se vor confrunta cu temperaturi medii anuale de peste 29 de grade Celsius, un nivel la care foarte puține comunități au trăit în trecut.

Până la un milion de oameni ar putea alege să migreze în locuri mai răcoroase, au spus oamenii de știință, deși acele zone care rămân în interiorul nișei climatice vor avea în continuare parte de valuri de căldură și secete mai frecvente, potrivit The Guardian.

Țările cu climă deja caldă, cel mai mult afectate

O acțiune urgentă de reducere a emisiilor de carbon și de menținere a creșterii globale a temperaturii la 1,5 grade Celsius ar reduce cu 80% numărul de persoane împinse în afara nișei climatice, până la 400 de milioane.

În țările cu o populație numeroasă și cu climă deja caldă, majoritatea oamenilor vor fi împinși în afara nișei climatice umane. India și Nigeria ar putea să se confrunte cu cele mai grave schimbări. India suferă deja de valuri de căldură extreme, iar un studiu recent a constatat că mai mult de o treime din decesele cauzate de căldură în verile din perioada 1991-2018 au avut loc ca urmare directă a încălzirii globale cauzate de om.

„Costurile încălzirii globale sunt adesea exprimate în termeni financiari, dar studiul nostru evidențiază costul uman fenomenal al eșecului de a aborda urgența climatică. Estimările economice îi evaluează aproape întotdeauna mai mult pe cei bogați decât pe cei săraci, deoarece aceștia au mai multe bunuri de pierdut și tind să îi prețuiască pe cei care trăiesc în prezent în detrimentul celor care trăiesc în viitor. În acest studiu considerăm toți oamenii ca fiind egali”, a declarat profesorul Tim Lenton de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, care a condus noua cercetare.

„Astfel de temperaturi ridicate [în afara nișei] au fost legate de probleme precum creșterea mortalității, scăderea productivității muncii, scăderea performanțelor cognitive, afectarea învățării, rezultate negative ale sarcinii, scăderea randamentului culturilor, creșterea conflictelor și răspândirea bolilor infecțioase”, a declarat profesorul Chi Xu, de la Universitatea Nanjing din China.

Oamenii nu ar suporta la fel de bine alte condiții climatice

Ideea nișelor climatice pentru animalele și plantele sălbatice este bine stabilită, dar noul studiu, publicat în revista Nature Sustainability, a identificat condițiile climatice în care societățile umane au prosperat.

Acesta a constatat că majoritatea oamenilor au trăit în locuri cu temperaturi medii anuale răspândite în jurul a 13 sau 25 de grade Celsius. În afara acestor condiții, altele sunt prea calde, prea reci sau prea uscate și sunt asociate cu rate de mortalitate mai mari, o producție alimentară mai mică și o creștere economică mai redusă.

„Nișa climatică descrie locul în care oamenii prosperă și au prosperat timp de secole, dacă nu de milenii, în trecut. Atunci când oamenii se află în afara nișei, ei nu prosperă”, a declarat Lenton.

Aproape jumătate din populația lumii ar rămâne în afara nișei climatice

Dacă temperatura globală continuă să crească spre 2,7 grade Celsius, încălzirea combinată cu o populație globală în creștere va însemna că 2 miliarde de oameni vor trăi în afara nișei până în 2030 și 3,7 de miliarde până în 2090.

În cel mai pesimist scenariu, în care clima ar fi mai sensibilă decât se așteaptă la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, temperatura globală ar crește cu 3,6 grade Celsius și aproape jumătate din populația lumii ar rămâne în afara nișei climatice.

Cercetătorii au constatat că o reducere rapidă și profundă a emisiilor pentru a menține încălzirea la 1,5 grade Celsius ar reduce foarte mult numărul de persoane în afara nișei.

O „inegalitate uriașă” a crizei climatice

Lenton a declarat că studiul a subliniat „inegalitatea uriașă” a crizei climatice. Persoanele cu emisii scăzute de gaze suferă cele mai mari schimbări în ceea ce privește expunerea la căldură extremă.

El a spus că cea mai practică și imediată opțiune de adaptare la temperaturile ridicate este creșterea spațiilor verzi în orașe.

„Acest lucru poate reduce cu cinci grade Celsius temperaturile extreme și poate oferi umbră, ceea ce este enorm”, a adăugat Lenton.

Vă mai recomandăm și:

Fructele tropicale sunt vulnerabile la schimbările climatice. Cum le putem ajuta?

Poluarea luminoasă afectează reproducerea coralilor

România, printre ţările cu cea mai redusă cantitate medie de emisii de gaze cu efect de seră per angajat

„Prescripția de natură” ajută la reducerea anxietății și a tensiunii arteriale

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Roverul Curiosity a găsit structuri poligonale pe Marte. „Sunt ca un fel de fagure marțian!”
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Europa nu scapă de căldură: ne așteaptă „noi săptămâni mortale”, avertizează specialiștii
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Explozie de cazuri de cataractă. Care ar putea fi cauzele?
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
În urmă cu 529 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Tablouri de zeci de mii de euro furate din Italia, găsite într-un județ din România
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza!
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, paradoxul informațional al găurilor negre
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
O nouă teorie încearcă să explice de ce a înghețat Antarctica acum 34 de milioane de ani
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Un nou studiu arată că până și șobolanii sunt capabili de empatie
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Ce au dezvăluit clopotele de bronz din mormântul unui lord chinez?
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Cel mai rapid păianjen din lume poate fugi mai repede decât merge un om
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Secretul îmbătrânirii sănătoase poate fi ascuns chiar în sângele nostru
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane
Un comutator crucial al metabolismului grăsimilor a fost identificat în celulele umane