Cuiburi de broască țestoasă și pui, găsite pentru prima dată după 10 ani pe o plajă din Cambodgia

31 12. 2023, 08:00

Broaștele țestoase de diferite specii au devenit într-o oarecare măsură simbolul tuturor aspectelor legate de schimbările climatice și poluarea cu plastic, imaginile dramatice și videoclipurile de salvare inundând fluxurile de știri. Cu toate acestea, conservatorii au o veste bună legată de cuiburi de broască țestoasă.

În Cambodgia, nouă cuiburi de broască țestoasă verde (Chelonia mydas) și de caret (Eretmochelys imbricata) au fost găsite de-a lungul unei coaste izolate. Împreună, cuiburile conțin sute de ouă care ar putea fi o salvare pentru populațiile amenințate de broaște țestoase care numesc această zonă acasă.

Careții sunt în pericol critic de dispariție. Aceștia se hrănesc cu bureți și meduze și sunt vitali pentru sănătatea paturilor de iarbă marină și a recifelor de corali, potrivit World Wildlife Fund.

Cuiburi de broască țestoasă, găsite pentru prima dată în 10 ani în Cambodgia

Țestoasele verzi sunt singurele broaște țestoase strict erbivore ca adulți, hrănindu-se în principal cu ierburi marine și alge. În timp ce ambele populații sunt amenințate de oceanele tot mai calde și de poluare, țestoasele verzi se confruntă cu problema feminizării ca urmare a substanțelor poluante care duc la apariția numai a pui de sex feminin, notează IFL Science.

Echipa de la organizația Fauna and Flora a căutat cuiburile de țestoase în această zonă de mulți ani, crezând că coasta neatinsă ar fi un loc perfect pentru cuiburile acestor reptile marine. În martie 2022, au primit în sfârșit veștile la care sperau: a fost descoperit un cuib.

Veste bună pentru conservarea broaștelor țestoase

Echipa de la Fauna and Flora a colaborat cu Marina Cambodgiană și cu voluntari pentru a-i instrui în identificarea țestoaselor și localizarea cuiburilor. Acum există patrulări zilnice pentru a verifica semnele de prezență a țestoaselor și a cuiburilor lor.

„Pentru mine, faptul că fac parte din acest grup de voluntari este o bucurie, iar a vedea pentru prima dată cuiburi de broaște țestoase în Cambodgia este o minune”, a spus Chea Bona, voluntar al Marinei Cambodgiene care a făcut prima descoperire.

Pe măsură ce 2023 se apropie de final, echipa a fost încântată să descopere alte nouă cuiburi, dintre care cinci confirmate și două deja eclozate.

„Dedicația și angajamentul voluntarilor noștri nu au fost în zadar. Această dovadă semnificativă va juca un rol crucial în elaborarea politicilor și luarea deciziilor legate de conservarea broaștelor țestoase în Cambodgia, ceea ce va contribui la supraviețuirea acestor specii incredibile”, a spus Chandara Tak, membru al echipei marine Fauna & Flora din Cambodgia.

Vă recomandăm să citiți și:

Viermii ar fi capabili să simtă frică și alte emoții de bază, arată un studiu

Animalele acvatice pot purifica apa uzată, spune un cercetător

Un liliac sud-american a fost redescoperit după un secol

Populația păsărilor migratoare din Marea Britanie, „în cădere liberă” din cauza schimbărilor climatice