Home » D:News » Temperaturile scad în toată țara. Cum va fi vremea până la finalul lunii octombrie?

Temperaturile scad în toată țara. Cum va fi vremea până la finalul lunii octombrie?

Temperaturile scad în toată țara. Cum va fi vremea până la finalul lunii octombrie?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.10.2024

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, 14-28 octombrie.

Vremea va intra într-un proces de răcire în toată țara, cu ploi și temperaturi care vor coborî până la pragul de îngheț în unele zone.

La începutul intervalului, media maximelor va crește ușor și se va situa, în data de 14 octombrie, în jurul a 20 de grade, apoi va scădea și va ajunge să atingă 15…16 grade, între 18 și 20 octombrie.

Vremea în Banat

Va urma o încălzire treptată, astfel că în 22 și 23 octombrie maximele termice vor ajunge să atingă în medie 19 grade, dar se va răci din nou începând cu data de 24 octombrie. Media minimelor termice va scădea de la 7 grade în prima zi, până la 4 grade în 17 octombrie. În următoarele două zile nu vor fi variații importante, apoi valorile termice diurne vor crește ușor, iar până la finalul intervalului de prognoză media minimelor va fi de 6…7 grade. Condiții ca trecător să plouă slab vor fi în cea de a doua săptămână.

CRIȘANA

În prima săptămână media maximelor termice nu va avea variații importante și va atinge 16…17 grade, dar minimele vor scădea, de la o medie de 7 grade în prima dimineață, până la 2..3 grade între 17 și 19 octombrie. În prima jumătate a celei de a doua săptămâni se va resimți o încălzire, astfel că media maximelor va urca până spre 19 grade, iar a minimelor până în jurul a 6 grade, apoi se va răcori treptat. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile de prognoză și din nou după data de 22 octombrie.

TRANSILVANIA

Până în data de 19 octombrie vremea se va răci ușor și treptat; media maximelor va ajunge la 13 grade, iar a minimelor în jurul pragului de îngheț. În următoare 3 zile se va încălzi cu aproximativ 4 grade, apoi media maximelor va avea variații între 13 și 18 grade, iar a minimelor între 1 și 6 grade. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile și după data de 22 octombrie.

MARAMUREȘ

Tendința maximelor termice va fi în general de creștere, până în jurul datei de 23 octombrie, când media lor va ajunge să se situeze în jurul valorii de 17 grade, apoi va scădea, astfel că în ultimele zile va fi de 13…15 grade. Minimele termice vor fi în scădere, de la 5 grade în prima dimineață, până la 0 grade spre finalul primei săptămâni. În intervalul următor temperaturile minime vor fi, în medie, de 3…5 grade. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile și după data de 22 octombrie.

MOLDOVA

Până în 18 octombrie, tendința va fi de răcire, astfel că de la o medie a temperaturilor maxime de 18 grade în prima zi, se va ajunge la o vreme rece, cu valori termice diurne în general de 10…12 grade. Începând cu 19 octombrie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel că în perioada 22 – 24 octombrie, mediile maximelor vor fi de 15…17 grade, urmând ca până la finalul intervalului să scadă din nou până spre 12 grade. Și nopțile vor deveni mai reci în perioada 18 – 21 octombrie, când vor fi minime de 0…2 grade în cea mai mare parte a regiunii, apoi media acestora va urca ușor, la 4…6 grade. Ploi slabe și izolate sunt prognozate în zilele de 16 și 17 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare indică condiții reduse pentru ploi.

DOBROGEA

Până în jurul datei de 18 octombrie, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie regională a acestora de 21 de grade, până spre 12 grade. După această dată va urma o creștere ușoară a temperaturilor maxime, astfel că, până la finalul intervalului, prezenta estimare indică valori în jurul a 17 grade.

Valorile termice nocturne vor fi în scădere de la o medie de 11 grade până spre 4 grade în data de 19 octombrie, apoi vor crește ușor și se vor situa în jurul a 8 grade până la finalul intervalului. Ploi slabe și izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă, cu excepția perioade 21 – 22 octombrie.

MUNTENIA

Până în 18 octombrie, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie de 22 grade, până spre 12…13 grade. După această dată, tendința va fi de creștere treptată, astfel că din 19 și până în 24 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 16…18 grade. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel de la o medie a acestora de 7 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 2 grade în 19 octombrie, iar ulterior vor reveni la valori medii în jurul a 6 grade.

Ploi slabe și izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, dar probabilitatea pentru apariția acestora va fi în creștere și în perioada 21 – 22 octombrie, precum și în 26 – 27 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare, indică condiții reduse pentru ploi.

OLTENIA

În prima săptămână, media maximelor va fi în scădere, de la valori de 22 de grade la valori de 14 grade. După data de 20 octombrie, temperaturile maxime vor marca o creștere treptată, astfel că vor ajunge, în perioada 22 – 24 octombrie, la valori medii de 18 grade, urmând ca până la finalul intervalului să mai scadă ușor, până la 16 grade.

Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel că de la o medie a acestora de 6 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 2 grade în perioada data de 19 octombrie, iar ulterior se va reveni la valori în jurul a 6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioadele 20 – 22 octombrie și 25 – 27 octombrie.

LA MUNTE

În prima săptămână, media temperaturilor maxime nu va avea variații prea mari și se va situa în jurul valorii de 7 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor mai urca ușor, astfel că media maximelor va fi de 11…12 grade, urmând ca spre finalul intervalului să revină la valori de 7…8 grade. Minimele vor fi de 2 grade la începutul intervalului și vor coborî până în data de 19 octombrie, când vor ajunge la valori medii de -2 grade. După această dată, media minimelor va crește treptat și se va situa peste pragul de îngheț, dar nu va depăși 3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalele 15 – 17 octombrie, 20 – 22 octombrie și 25 – 27 octombrie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu