Un “nor digital” pe cerul Londrei

12 11. 2009, 12:59

Originalul edificiu a fost gandit, initial, ca un obiectiv central al Satului Olimpic care se construieste la Londra, in vederea gazduirii Jocurilor Olimpice din 2012.

Constructia ar include cateva turnuri inalte de 120 metri, deasupra carora ar fi instalate sfere de material plastic transparent, alcatuind o structura aeriana, ce pare ca pluteste in vazduh.

Turnurile vor fi stabilizate printr-o retea de cabluri metalice, iar in varful lor vor fi asezate "bulele" fabricate dintr-un material plastic special.

Pe suprafata lor ar putea fi proiectate imagini si texte, aglomerarea de bule devenind astfel un soi de urias ecran digital, pe care vor putea fi citite informatii legate de vreme, rezultatele intrecerilor olimpice, numarul de spectatori etc.

Unele dintre sfere ar putea fi utilizate ca puncte de observatie de catre turisti, oferind o vedere panoramica, de la mare inaltime, asupra Londrei.

Rampe, scari si ascensoare ar aduce vizitatorii pana la etajele superioare ale constructiei.

Proiectantii sai planuiesc sa construiasca "Norul", cum numesc ei edificiul, adunand fondurile necesare prin subscriptie publica, iar flexibilitatea conceptiei va permite ajustarea marimii constructiei in functie de sumele disponibile pentru finantare.

Google a anuntat ca va sprijini proiectul gazduind reclamele pentru campania de strangere de fonduri.

Constructia urmeaza sa fie si ecologica, fiind alimentata de celule solare si chiar de ascensoare: acestea vor fi dotate cu echipamente de recuperare a energiei la franare, care transforma o parte din energia cinetica in energie electrica.

Sursa: BBC

CITESTE SI: