Un nou material pentru computerele viitorului

Cum vor fi computerele viitorului? Greu de spus, având în
vedere viteza cu care apar noi şi noi descoperiri de materiale
pentru realizarea componentelor electronice. Potrivit studiului
publicat de curând de cercetătorii elveţieni în revista Nature
Nanotechnology, molibdenita, sulfură naturală de molibden, are însă
avantaje semnificative atât faţă de un material tradiţional cum
este siliciul, cât şi faţă de materialele din noua generaţie,
precum grafenul. Potrivit cercetătorilor, utilizarea molibdenitei
va permite construirea unor componente de dimensiuni mai mici şi
extrem de eficiente. „Este vorba despre un material bidimensional,
foarte subţire şi uşor de utilizat pentru nanotehnologii. Are un
potenţial real în construcţia de tranzistoare foarte mici, de
LED-uri şi celule solare”, a comentat Andras Kis, unul dintre
autorii studiului.

Care sunt avantajele specifice ale noului material comparativ cu
siliciul? În primul rând, este vorba de un material mult mai puţin
voluminos, care permite realizarea de plăci extrem de subţiri,
garantând totuşi un flux adecvat de curent electric. De exemplu,
într-o plăcuţă de doar 0.65 nanometri de molibdenită, electronii
sunt liberi să se mişte ca într-una de 2 nanometri de siliciu (1
nanometru corespunde unei miliardimi dintr-un metru). În plus,
molibdenita este cu adevărat eficientă şi va permite realizarea
unor tranzistoare care consumă cu până la de 100.000
de ori mai puţină energie.

• 20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
• Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”

Iata care sunt şi „plusurile” molibdenitei faţă de grafen,
considerat unul dintre materialele cele mai promiţătoare pentru
nanotehnologiile viitorului: pentru construirea unui cip, adică a
unui ansamblu de „întrerupătoare” electronice, este necesar ca
electronii în material să poată fi izolaţi în benzi de energie
foarte bine determinate; dar grafenul nu este dotat cu aceste benzi
de energie, care trebuie introduse în mod artificial în faza de
construcţie, spre deosebire de structura cristalină a molibdenitei,
care posedă în mod natural respectivele niveluri energetice.
Sursa: Galileo