„Super Şerpaşul” a cucerit Everestul pentru a 21-a oară, un record mondial

14 05. 2011, 00:00

Apa Sherpa, poreclit şi "Super Sherpa" pentru uşurinţa cu care escaladează vârful, a ajuns pe pisc miercuri dimineaţa după o noapte în care a escaladat Everestul, în condiţii pe care organizatorii le-au descris ca fiind "perfecte".

"El împreună cu alţi patru căţărători au părăsit tabăra miercuri noaptea şi din fericire toţi au ajuns în vârf," a spus Ang Tshering Sherpa, preşedintele organizaţiei Asian Trekking.

Cu toţii au participat la campania anuală Eco Everest, care are ca scop conştientizarea impactului pe care îl au schimbările climatice asupra munţilor Himalaya şi totodată înlăturarea deşeurilor rămase în urma altor căţărători.

Succesul lui Apa Sherpa vine după ce, în urmă cu o săptămână, fostul ministru nepalez Shailendra Kumar Upadhyaya, în vârstă de 82 de ani, a murit în încercarea de a deveni cel mai în vârstă om care a cucerit Everestul.

Sursa: Straits Times