Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Imperiul Austro-Ungar a produs schimbări nebănuite în arhitectura situației internaționale din Balcani. Pe fondul prăbușirii Imperiului Otoman și susținute de Marile Puteri, statele din Balcani încercau să își consolideze și să își extindă statalitatea. Se configurau noi alianțe în zonă, iar România era și ea prinsă în tumultul planurilor internaționale, mai ales că unele state din zonă își făceau mari planuri în detrimentul intereselor românești.

Chiar cu o zi înainte ca Imperiul Austro-Ungar să anunțe anexarea Bosniei și Herțegovinei, Bulgaria și-a proclamat independența la 22 septembrie/5 octombrie 1908 (stil nou) față de Imperiul Otoman și a devenit regat.

• Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi
• Disensiuni între doi ambasadori „aliați” acreditați la București: „Are o doză extrem de mare de vanitate”

Dualitatea politicii bulgare

Politica Bulgariei, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a fost marcată de o continuă pendulare între interesele rusești și cele germanofile. Ferdinand de Saxa-Coburg şi Gotha-Koháry, care a domnit în Bulgaria, mai întâi ca prinț regent (cneaz), iar ulterior ca rege (țar) din 1887 și până în 1918, a impus această ambiguitate. Monarhul bulgar „respecta o regulă, aceea să nu urmeze niciodată o direcție de acțiune precisă. (…) Un oportunist mânat doar de propriile-i interese, acesta a preferat să cocheteze mai întâi cu una dintre puteri, apoi cu alta”, își amintea ulterior Sir George Buchanan.

Monarhul Bulgariei a profitat la maximum de anexarea Bosniei și Herțegovinei și s-a raliat temporar intereselor austro-ungare din regiune. Bineînțeles, această politică a iritat vizibil Imperiul Țarist.

„Criza anexării Bosniei din 1908-1909 a dus la răcirea relațiilor cu Sankt Petersburgul, deoarece Ferdinand se aliase temporar cu Viena, profitând de moment pentru a renunța la Tratatul de la Berlin (care conferise Bulgariei statutul de principat autonom al Imperiului Otoman), pentru a proclama unitatea și independența Bulgariei și pentru a se autoproclama țar al bulgarilor în cadrul unei ceremonii grandioase care a avut loc la Târnovo, vechea capitală a țării.

Izvolski (ministerul de Externe rus, n.r.) a fost dezgustat de această lipsă de loialitate și a avertizat că bulgarii vor plăti în curând pentru că își trădaseră prietenii”, precizează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Țarul Ferdinand al Bulgariei nu a persistat foarte mult în această apropiere față de interesele austro-ungare, mai ales că a întâmpinat dificultăți în negocierile cu Imperiul Otoman pentru recunoașterea independenței.

Când otomanii au început să-și desfășoare trupele la granița bulgară, Ferdinand a cerut ajutorul Imperiul Țarist. Intervenția rușilor a condus la recunoașterea independenței Bulgariei. Pentru o scurtă perioadă, Bulgaria a devenit un partener regional al Antantei (Imperiul Țarist, Marea Britanie, Franța).

Rusia promite Bulgariei Dobrogea

Susținerea Bulgariei de către Imperiul Țarist nu putea fi de lungă durată deoarece, factorii de decizie ruși vedeau Serbia ca pe adevăratul aliat din zona Balcanilor, iar cum interesele Bulgariei și Serbiei erau contradictorii, sprijinirea unui stat ducea la îndepărtarea celuilalt.

Însă acest lucru nu însemna că Imperiul Țarist și Bulgaria nu își puteau face planuri față de otomani sau de România, mai ales că statul român era în acea perioadă membru al Triplei Alianțe (Germania, Austro-Ungaria și Italia).

„Majoritatea factorilor decidenți bulgarofili din Sankt Petersburg au recunoscut că în relațiile cu Sofia trebuiau luate in considerare interesele sârbilor, în special după Criza anexării Bosniei, care dăduse naștere la un sentiment pro sârb în rândul opiniei publice din Rusia. În decembrie 1909, nerăbdător să restabilească o poziție avansată în Peninsula Balcanică, ministrul de război rus a întocmit o convenție secretă care lua în considerare operațiuni comune ruso-bulgare împotriva Imperiului Habsburgic, a României și a Turciei și promitea integrarea Macedoniei și a Dobrogei în teritoriul Bulgariei”, menționează Christopher Clark.

Bulgaria, Serbia și Liga Balcanică

Marea problemă a Imperiul Țarist era împăcarea intereselor Bulgariei și a Serbiei din zona Balcanilor. Liga Balcanică și alianța dintre Serbia și Bulgaria din 1912 părea să fie o mare lovitură a politicii externe rusești.

„Unul dintre avantajele politicii Ligii Balcanice – observa Christopher Clark – , din punctul de vedere al rușilor, era tocmai faptul că permitea eliminarea incoerenței dintre opțiuni, cel puțin pentru moment. Odată ce alianța sârbo-bulgară din martie 1912 găsea o soluție mutuală la problema Macedoniei, era posibil ca Liga să se dovedească un instrument durabil al politicii rusești în peninsulă.

Clauza care îi conferea Rusiei statul de arbitru al `zonei disputate` părea să protejeze rolul special pe care îl juca Rusia în peninsulă. Creând în tot acest timp un mecanism prin care stăpânul slav putea controla și canaliza conflictul dintre statele satelit”.

Până la urmă, politica rusă din zonă avea să fie un eșec. După ce au învins în Primul Război Balcanic Imperiul Otoman, Bulgaria și Serbia aveau să se războiască între ele în cel de Al Doilea Război Balcanic pentru împărțirea Macedoniei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice

Cum au luat naștere valurile de războaie care au provocat haos în Balcani

Frica în politica externă: Cum s-a raportat Austro-Ungaria la Războaiele Balcanice

Hitler, Balcanii și atacarea Uniunii Sovietice