Din 2012 vom putea urmări imagini HD cu Terra transmise în direct de pe orbită! (VIDEO)

04 07. 2011, 10:28

O companie canadiană numită UrtheCast a agreat cu Roscosmos, agenţia spaţială rusă, amplasarea a două camere de filmat pe Staţia Spaţială Internaţională. Acestea vor fi montate anul acesta pe exteriorul SSI şi vor transmite imaginile către Pământ, unde vor fi preluate şi postate pe internet.

Una dintre camerele video va transmite în format HD, cu o frecvenţă a cadrelor de 3.25 fps, iar cealaltă va difuza înregistrări la o rezoluţie mică, în trei culori. Acestea vor fi primele înregistrări video HD continue ale Pământului din spaţiu, susţine Scott Larson, preşedintele UrtheCast.

Sistemul va funcţiona sub forma unei combinaţii între Google Earth şi YouTube, sugerează Larson, având capacitatea de a conecta imagini reale cu hărţi şi alte aplicaţii.

Utilizatorii vor avea posibilitatea de a face o pauză, a derula sau chiar a mări imaginea în înregistrările provenite din spaţiu. Totodată, aceştia vor putea vizualiza anumite momente şi locaţii cu condiţia ca SSI să fi trecut în momentul respectiv deasupra locului ales.

Camerele de filmat au fost produse de o companie britanică, iar o firmă canadiană ce a lucrat la braţul robotic mobil a oferit şi suportul tehnic pentru programele de control.

UrtheCast speră să lanseze camerele de filmat în acest an pentru a putea începe difuzarea filmărilor până la începutul anului 2012.

Sursa: PopSci